RECURS LA METODĂ // Republica Moldova. Anul o mie (I)

Când citești despre prăbușirea unor civilizații în trecut sau despre căderea iminentă a altor civilizații în viitor, simți natura romanescă a discursului, substanța epică a “viziunii”. Chiar și cele mai savante și mai argumentate texte, scrise de istorici sau filozofi respectați, cad inevitabil în păcatul ficțiunii, reconstruind sau construind povestea “sfârșitului” după scenarii împrumutate dintr-o percepție mai curând mitologică decât științifică a realității. De altfel, căderea în ficțiune este firească, întrucât cei care cred că în istorie totul se repetă, că civilizațiile se comportă ca niște organisme vii, supuse acelorași cicluri vitale, își dezvoltă inevitabil raționamentul pe figuri literare (analogii și metafore) și își concep narațiunea ca pe o parabolă. Istoria capătă, astfel, un “tâlc” ca în poveștile populare, un sens superior.

În aceiași termeni se discută acum despre “sfârșitul” Occidentului. Toți, inclusiv unii cărturari, caută semnele declinului iremediabil sau ale apocalipsei în realitatea imediată: năruirea visului/ iluziei liberale și deriva “totalitară”, descalificarea sistemului democratic și triumful populismului ieftin și imbecil, moartea culturii înalte și degradarea educației, pierderea valorilor de bază și masificarea conștiințelor, eșecul globalizării și recrudescența naționalismului, noua mare migrație a popoarelor (de nestăvilit) și dizolvarea societăților tradiționale, riscul unor crize globale și al unui război între marile puteri etc. În același timp, alternativa la Occident nu este foarte clară sau este atât de terifiantă încât, în media și în oameni, se instaurează o stare de panică similară cu frica irațională și legendară a Evului Mediu de “anul o mie”.

În realitate, totul este schimbare și dacă există vreo “legitate” sigură în istorie aceasta este tocmai reluarea sporadică a discursului despre “legități” și despre istoria care se repetă. Roma nu s-a prăbușit ca zidul unei cetăți în urma unui asediu, într-o zi sau într-o săptămână, ci s-a transformat, secole de-a rândul, atât până la detronarea lui Romulus cel Mic (476), cât și după aceasta, într-o altă civilizație. O civilizație în care au supraviețuit multe dintre ideile și valorile lumii greco-latine. La fel, Bizanțul nu a căzut odată cu… Constantinopolul, supraviețuind în alte straie și chiar migrând în alte spații geografice.

Tot așa se transformă acum Occidentul. Se pot deplânge, desigur, unele pierderi pe care le va suferi, pe durata acestei metamorfoze, civilizația Vestului. Se pot evita, totodată, alte pierderi și chiar obține unele câștiguri de pe urma schimbării. Dar adevărul este că marile civilizații nu pot dispărea pur și simpu, iar după Trump, Brexit și chiar Putin viața va continua și Occidentul, mai mult sau mai puțin schimbat la față, va supraviețui.

Ce se poate prăbuși cu adevărat este o lume sau o societate care nu face parte dintr-o civilizație, care subzistă într-un neant identitar, fără valori și repere constante. Republica Moldova este un exemplu elocvent de vacuum civilizațional, o formă de antimaterie societală și culturală.

Goluri de acest gen au mai existat și vor mai exista în istorie, proprietatea lor comună fiind că, după ce umplu rapid un “container” geografic, nimicesc toate simulacrele civilizației și reduc viața comunitară la barbarie. Problema cu asemenea societăți este că, lăsate în afara ariilor culturale, ele nu găsesc resursele necesare pentru a se reintegra singure și nesilite de nimeni în acestea. Dominate de nevoi primare, ele nu au suficientă putere intelectuală și conștiință culturală ca să spargă “containerul” în care i-a abandonat istoria. Din inerție, sunt atrase de polii de altădată, dar, cu timpul, forța de atracție scade și societățile se resemnează cu statutul de nomadism cultural. Pe de altă parte, posibilitatea unei reveniri subite în sânul unei culturi poate cauza o implozie, de aici reflexul de a-și ermetiza cât mai bine iurta rătăcită între lumi.

Semnul cel mai evident al acestei prăbușiri este centrarea întregului discurs societal pe “polii de atracție”, în cazul RM, pe fosta metropolă (Rusia) și pe albia culturală firească, dar pierdută (România și, prin extensiune, Europa). Mai exact, pe alegerea pe cât de necesară, pe atât de imposibilă între aceștia. (va urma)

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)