RECURS LA METODĂ // Răscrucea din fundac sau Despre ultimul drum al Republicii Moldova (1)

Adrian Ciubotaru

Anul 2015 ne-a adus, din nou, în impas. E destul să ne amintim doar câteva evenimente, date și cifre:
1. Jaful de la BEM sau miliardul șutit direct din buzunarul cetățenilor.
2. Alianța „proeuropenilor” cu PCRM – oricât de factice, aceasta funcționează, deocamdată, chiar mai bine decât toate AIE-urile precedente.
3. Criza iminentă de lichidități prin care va trece vistieria statului în timpul cel mai apropiat, dacă nu ne salvează instituțiile financiare străine.
4. Rata ascendentă a inflației pe fundalul diminuării (mai vizibile ca niciodată) a puterii de cumpărare a populației.
5. Creșterea amenințătoare a popularității unor partide proruse în preajma alegerilor locale (singurele formațiuni de opoziție reale din țară sunt, din păcate, partidele lui Dodon și Usatîi).
6. Pierderea mai multor poziții, atât de greu câștigate între 2009-2014, în Indicele Libertății Presei, potrivit World Press Freedom. Cel mai proaspăt exemplu sunt instituțiile mass-media care au ignorat sau au tratat superficial protestele antiguvernamentale din ultima vreme, de parcă am trăi în Rusia lui Putin sau în Moldova lui Voronin.
7. Opacizarea actului de guvernare – nici vorbă de transparența de care începeam să ne bucurăm acum câțiva ani.
8. Instaurarea unui control și mai riguros asupra economiei, care transformă aspirația liberalizării pieței într-un nou suvenir din prăvălia cu iluzii ale Moldovei. „Asumarea responsabilității” pentru politica bugetar-fiscală de către guvernul Gaburici înseamnă, de facto, trecerea economiei naționale la regimul „gestiunii manuale”.
9. Opțiunea tot mai fermă a găgăuzilor pentru protectoratul Rusiei, dublată de neîncrederea crescândă a populației majoritare față de proiectul european, subminat de faptele celor care l-au promovat până acum.

Dacă lucrurile vor evolua în această direcția dată, acest stat riscă să sucumbe literalmente. Nu am fost niciodată adeptul scenariilor catastrofice și nici acum nu întrevăd o nenorocire de proporții în deznodământul dramei noastre politice și economice. Pur și simplu nu cred că statul moldovenesc în sine, ca entitate, ca suprastructură instituțională, mai poate rezista după ultimele șocuri, dacă guvernanții vor interveni/ reacționa în continuare în modul descris mai sus. Duplicitatea și lipsa de voință politică a acestora poate îndepărta definitiv UE și organismele financiare internaționale de Republica Moldova, lăsând-o la cheremul celor care au și transformat-o, în ultimele decenii, într-o republică bananieră.

Chiar dacă în paharul răbdării norodnice mai e loc pentru multe picături, balonul statalității moldave încă puțin și plesnește. Gafele și erorile (geo)politice, acumulate timp de peste două decenii (numai orientarea către CSI cât face!), gestionarea frauduloasă a banilor publici, crearea unui regim clientelar fără analogie în Europa (doar în America Latină de ieri și în Africa de azi mai poți găsi așa ceva), monopolurile, aservirea instituțiilor statului unor interese private, corupția și hoția, injustiția ș.a. au atins acea masă critică după care, de regulă, izbucnesc revolte populare și războaie civile. Revoltele sunt însă puțin probabile, dată fiind emigrația masivă a populației active: demografii au observat, de exemplu, că, în momentul declanșării „primăverii arabe”, procentajul tinerilor a ajuns la cote maxime tocmai în țările lovite de revoluție. Războiul civil este la fel de puțin probabil, dar poate fi ușor înlocuit de desprinderea Găgăuziei și Taracliei de Chișinău. Fără o intervenție (constrângător-stimulatoare) din afară și fără o schimbare (adevărată) din interior, vom rămâne un fel de pampas pe harta politică a Europei, guvernat de caudili aleși din naș în fin.

Încă o dată, nu e vorba de o catastrofă ca-n filme, ci de urmarea firească a jocului aborigen de-a statalitatea. E chiar ceea ce ni se poate întâmpla, dacă nu se schimbă nimic și dacă partenerii noștri occidentali ne abandonează sau cel puțin ne „amână” pentru vremi mai bune. Un politician ca Dodon pricepe foarte bine acest lucru, de aceea ne și promite un loc de veci în cel de-Al Treilea (ținti)Rim. Ca pe o izbăvire, pardon, „soluție” pentru toate problemele noastre. Moldostanul pe care îl visează partidele proruse e mult mai pe placul plutocraților noștri, dar și al plebei care nu încetează să creadă că toate metehnele ni se trag de la independența dăruită în 1991 de fratele mai mare. (va urma)

 

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)