RECURS LA METODĂ // O năframă-n vârf de băț

La sfârșitul lunii mai, președinții Federației Ruse, Belarusului și Kazahstanului au semnat acordul de înființare a Uniunii Economice Eurasiatice (UEE). Evenimentul s-a produs, deloc întâmplător, la Astana, capitala lui Nazarbaev, cel care flutură năframa „comunității eurasiatice” încă de prin 1994.

De la Moscova, UEE arată foarte bine. E drept că nu prea știm cum au reacționat belarușii și kazahii, dar, la cât de înfeudați sunt aceștia de stăpânii lor actuali, bănuim că au primit știrea cu un fel de bucurie resemnată.

Cum se văd însă lucrurile de la Chișinău? Până mai ieri, totul părea clar: partidele proruse/ antieuropene erau pentru, cele proeuropene – împotrivă. Surpriza a venit însă de acolo de unde ne așteptam mai puțin. Tocmai de la inegalabilul V.N. Voronin, care a desființat ideea de aderare la UEE printr-o observație, de altfel, plină de bun-simț: cum poți intra în ceea ce, de fapt, nu există? Jovialitatea l-a costat, desigur: gâlceava cu ortacii riscă să dezbine partidul chiar în preajma campaniei electorale.

Totodată, reacția fostului președinte RM denotă și o anumită stare de spirit, tot mai dominantă printre actualii și foștii lideri postsovietici. Iată un alt exemplu recent. La întrebarea De ce UEE?, președintele Kârgâzstanului (țară-candidat la aderare), Almazbek Atambaev, a dat un răspuns aproape hamletian: „Ucraina poate alege între Uniunea Europeană și Uniunea Vamală, noi însă nu avem această alegere!”. Cu alte cuvinte, UEE de azi nu este nici pe departe uniunea la care acești lideri au visat și la care ar fi aderat cu mare drag prin anii 1990-2000. Uniunea Economică Eurasiatică este, mai curând, o himera televizată, în spatele căreia nu se întrevede decât voracitatea businessului rusesc, controlat de stat, și dorința lui Putin de a o face pe cancelarul Bismarck sau, mai curând, pe împăratul Iustinian I. Într-o asemenea uniune poți crede numai dacă ești Dodon și numai dacă există cineva în stare să-ți susțină credința, nu numai cu vorba, dar și cu fapta.

Indiscutabil, dincolo de ceea ce spun cele două tabere, pro și contra UEE, orice uniune economică este salutară, întrucât, în condiții egale, aceasta înseamnă o piață de desfacere mai mare, circulația mai liberă a mărfurilor, anularea sau reducerea unor taxe și alte beneficii. Și invers, izolarea economică într-o epocă a consolidării/ diversificării piețelor nu poate decât să dăuneze. Acesta este și motivul pentru care refuzul nostru de a construi un spațiu economic comun cu România (cel mai indicat partener, din toate punctele de vedere) în anii 1990 ne-a limitat la o piață foarte mică și a generat, inevitabil, o economie obscură, protecționistă, bazată pe monopoluri, înțelegeri de cartel și pile politice.

Este adevărat că, după crearea Uniunii Vamale în 2010, schimburile economice dintre Rusia, Belarus și Kazahstan au crescut cu aproape 50%. Agenți economici din toate cele trei țări au avut de profitat de pe urma modificării regulilor jocului. Cu toate acestea, balanța înclină, implacabil, în favoarea Rusiei, ale cărei mărfuri invadează masiv piețele țărilor-partenere, câștigând ușor competiția cu producția locală, mai puțină și mai costisitoare. Potrivit publicației Financial Times, Belarus importă 59% din toate mărfurile din Federația Rusă, iar Kazahstanul – 37%. Totodată, Rusia importă foarte puține bunuri din Belarus și Kazahstan, partenerii comerciali principali ai acesteia rămânând țările UE. Mai mult, Rusia subjugă economic și deci politic țările cu care s-a „asociat” sau are de gând să se „asocieze”, punând mâna pe tot ce este mai valoros: acțiuni bancare, exploatări miniere, rețele de distribuție etc. Este soarta Armeniei și Kârgâzstanului, în care rușii au „investit” deja atât de mult încât, pentru Erevan sau Bișkek, UEE nu mai este o „alternativă”, ci unica „soluție”.

Chiar și așa însă, riscurile apropierii de UEE nu rezidă în economie, ci în finalitățile reale ale „asocierii”. Uniunea Economică Eurasiatică nu urmărește finalități economice, ci finalități politice. Comerțul fără taxe vamale este o momeală. Scopul real este păstrarea pe orbita Rusiei a unor state-satelit, fără de care proiectul politic actual al lui Putin & Co nu are niciun sens. Pentru clasa politică rusească, UEE este mai importantă ca alternativă geopolitică la UE decât ca structură economică în sine.

Dorința de a da, cu orice preț, o replică (chiar și prin denumirea uniunilor pe care le creezi) Occidentului, de a-l maimuțări (vezi teoria rusească a „răspunsului simetric”), pentru a râde mai apoi de acesta (cu ochii în oglindă, ca să vezi cum îți stă râzând), are ceva pubertar în ea. Nu pare a fi o politică de stat, ci mai degrabă un moft personal. Dar cât de conștiente sunt de aceasta țările care intră sau vor să intre în Uniunea Economică Eurasiatică? La cine aderă, de fapt, Lukașenka și vrea să adere Dodon? La spațiul economic rusesc sau la complexele unor băieți de cartier?

Adrian Ciubotaru

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău