RECURS LA METODĂ // Muzicanții din Bremen

Ceremonia de premiere a fost, de departe, evenimentul cel mai memorabil al Cupei Mondiale de fotbal din Rusia. A umbrit cele mai bune jocuri ale turneului, isteria declanșată de filmulețul lui Damagoj Vida, protestul Pussy Riot, surparea stadionului din Volgograd ș.a. Și a fost, probabil, prima ceremonie de acest gen din istoria fotbalului în care atenția publicului a fost captată nu de cei premiați, ci de cei care premiază.

Pe podiumul improvizat de jure pentru cele două finaliste, au strălucit de facto patru înalți demnitari. Fiecare cum a putut. Președintele FIFA a fost, judecând după aparențe, prezența cea mai ștearsă în acest cvartet al muzicanților din Bremen. În realitate, sancționarea croaților, închinarea la Putin și noua politică FIFA, care riscă să transforme viitoarele cupe mondiale într-un fel de ВДНХ (expoziții ale realizărilor economiilor naționale), l-au transformat pe succesorul lui Blatter într-un nou și foarte viu simbol al oportunismului și corupției. Un public cu ceva discernământ ar fi sesizat încărcătura simbolică și i-ar fi fluierat copios intrarea pe teren, așa cum e fluierat de fiecare dată de americani comisarul NHL Garry Bettman la înmânarea Cupei Stanley. O huiduială pe care acesta, apropo, nu o merită întotdeauna, fiind vinovat de mult mai puține și mai ușoare păcate decât șeful actual al federației internaționale de fotbal.

Trebuie să recunoaștem, totuși, că prestația lui Infantino nu a fost lipsită de oarece eleganță: ea nu i-a indus în eroare pe cei care îi cunosc năravurile și firea, dar cel puțin a respectat un cod al festivităților sportive. Funcționar european model, ipocrit și educat, acest Infantino. “Măgarul” din povestea fraților Grimm. Tipul cu inițiativa, discret, dar eficient. La fel de bine crescut, de altfel, ca și președintele Franței, ale cărui ieșiri pasionale pot fi explicate prin victoria naționalei sale. Ce nu poate fi justificat, în cazul lui Macron, este prezența sa repetată în Rusia lui Putin: de câte concesii morale este nevoie ca acest “Cocoș” (“galic”, ar insista neobosiții comentatori de la TRM) să priceapă că țarul este, de fapt, un șef de clan mafiotic ce nu poate fi îmblânzit nici atunci când îi dai tot ce ai?

“Câinele”, la rândul său, a mușcat ca un leu la acest campionat. Putin și-a îmbunătățit imaginea în afara și înăuntrul țării, iar regimul său și-a sporit legitimitatea. Damful triumfului a fost exalat de popor chiar și atunci când acesta a aflat că va avea dreptul să iasă la pensie abia după moarte. Faza cu umbrela a arătat însă cât de primejdioasă ar fi fost analogia cezarului ogar cu un câine plouat. În orice caz, mult mai semnificativă decât analogia câinelui cu leul.

Controverse și dezbateri majore au iscat în gloate și ziariști nu atât manierele celor trei mahări ai politicii și sportului mondial, cât comportamentul lianei croate. Nu trebuie să fii bârfitoarea satului ca să vezi ceea ce era de văzut. Și dacă frivolitatea este azi luată, de milioane de oameni, drept efuziune sentimentală, iar lascivitatea drept exces de patriotism, atunci lucrurile stau mau prost decât ne închipuiam. Cât de ascuțite sunt, în realitate, ghearele acestei “Pisici” de la Zagreb, aflăm nu din postările entuziaste ale fanilor languroși, ci din biografia reală a Kolindei Grabar-Kitarović, discipola unuia dintre cei mai corupți și venali politicieni croați, Ivo Sanader.

Scena finală a mondialului 2018 a fost de un penibil greu de egalat. E foarte posibil că peste patru ani, într-un Qatar totuși mai puțin provincial decât Rusia de azi, se va reveni la protocol și bună-cuviință. Penibilul în sine, episodic și accidental cum este, nu poate șoca. Cel mult nedumerește. Contrariază ceea ce am deslușit în spatele emoțiilor: o politică devenită circ, o confuzie etică ce afectează nu numai percepția maselor, ci și purtarea aleșilor, o disoluție totală a tuturor reperelor (morale, deontologice, diplomatice etc.) și renunțarea la orice convenții și norme de conduită de dragul publicului lacom după spectacole.

Pe podiumul campionatului s-au aflat împreună, și-au strâns mâinile și s-au îmbrățișat duios: un corupt din țara băncilor, un criminal de război din țara cu cele mai multe rachete nucleare, un liberal zăpăcit din Vest și o mesalină din Balcani. Acum 10-20 de ani, însăși asocierea celor patru ar fi fost inimaginabilă. Azi, e comentată ca un concert pop de mulțimi entuziaste. Icoana desăvârșită a lumii în care trăim.

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)