RECURS LA METODĂ // Moldovenii și cretanii

Adrian CiubotaruParadoxul mincinosului

În veacul al VI-lea î.H., pe insula Creta trăia filozoful și poetul Epimenide. În una din lucrările sale, Cretica, acesta a afirmat că „toți cretanii sunt mincinoși”. Contradicția a fost observată de gânditorii antici, care au văzut în sofismul (mai curând involuntar) al lui Epimenide o exemplificare a paradoxului mincinosului. Spre deosebire de aceștia, Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Tit, ia afirmația „profetului” cretan drept „adevărată”: cei care construiesc o religie nu caută rațiunea în raționamente.

Mai interesant este, pentru noi, nu atât istoricul unei probleme de logică, cât tipul de comportament și de atitudine pe care îl circumscrie aceasta. În ce constă, de fapt, paradoxul mincinosului? Dacă un cretan afirmă că toți cretanii sunt mincinoși, atunci este și el un mincinos. Iar dacă este mincinos, afirmația că toți cretanii ar fi mincinoși este falsă. Cu alte cuvinte, dacă Epimenide spune că are dreptate, el minte, iar dacă minte, de fapt, spune… adevărul! Sau, și mai simplu: Epimenide minte, dar nu e adevărat că minte.

Ștreanguri și taburete

Paradoxul mincinosului a dat multă bătaie de cap logicienilor. Dacă-l credem pe Athenaeus, cel din Naucratis, epitaful de pe mormântul filozofului Philetas (sec. IV-III î.H.) menționa că moartea acestuia din urmă s-ar fi tras din încercările sale disperate de a soluționa paradoxul insolubil.

Și acum închipuiți-vă cât de mult ar suferi gânditorii greci dacă s-ar apuca să dezlege tainele discursului politic autohton!

Toți politicienii noștri pornesc de la ipoteza că ceea ce spun este adevărat. Într-o epocă a pluralismului, poți admite că există și niște adevăruri din astea, înguste, valabile numai pentru anumite grupuri de oameni sau pentru anumiți indivizi. Problema e că unii se trudesc să ticsească întreaga societate, așa supraponderală cum este, în costumul de plajă al unor certitudini frumoase, zvelte, 90x60x90. Căci, privite dintr-o parte, „certitudinile” emise de fiecare lider politic arată perfect. Dar numai pe silueta perfectă pentru care au și fost croite. Lumea în care trăim însă e desfigurată, nicio haină nu i se potrivește. De aceea, în cabina de probă, care e cabina de vot, toate aceste „adevăruri” încep a pârâi pe la încheieturi, unele mai și plesnind. Irecuperabil.

Nu poți miza, desigur, pe votul electoratului dacă recunoști că minți (cu voie sau fără), dar e necesară o minimă decență, dacă nu morală, atunci logică, pentru a recunoaște că ceea ce spui nu-i valabil decât în anumite condiții. Lipsa, deja cronică, de respect față de alegător, a relaxat într-atât mintea politicienilor, încât aceștia nu mai simt nevoia racordării discursului la realitate. Nu mai simt contradicția, iar contradicția e taburetul pe care stă politicianul atunci când își pune juvățul la gât, adică ajunge la putere.

Iată un exemplu recent. De când cu Acordul de Asociere, observăm, la televizor, efortul guvernanților de a încuraja speranțele electoratului, legate de integrarea europeană, și de a spulbera îndoielile celor care nu cred în viitorul european al Republicii Moldova. Bună intenția, nu și realizarea. Ipoteza spoturilor pro Europa pare a fi/ se dă drept adevărată, dar este falsă: UE înseamnă, într-adevăr, libertatea de circulație, învățământ mai bun, locuri de muncă mai bine plătite etc. Dar integrarea europeană e cu totul altceva decât (aflarea în) UE. Integrarea europeană înseamnă sacrificii, renunțarea la mentalități păguboase, suflecarea mânecilor, eliminarea corupției și a nepotismului, crearea de condiții normale pentru afaceri, reforme în justiție ș.a.m.d.. Integrarea europeană este un proces, este o dinamică, ce se măsoară în indicatori de creștere și schimbare. Altfel, nu are loc. Dacă le spui oamenilor că integrarea în Europa înseamnă învățământ de calitate, salarii mari și viitor luminos, substitui cauza cu efectul.

Ce se întâmplă, de fapt? Pe de o parte, ești sigur că ai dreptate, că adevărul e de partea ta, că nu minți în general și că nu înșeli așteptări în particular. Cine ar putea pune la îndoială adevărul „european”, cine te-ar putea învinui de minciună? Nimeni, în afară de răuvoitori, de regulă, la fel de „coerenți” în discursurile lor antieuropene. Argumentul tău suprem arată însă ca gulerul halbei de bere. Deși e spumă, e tot bere: e destul să-i îndemni pe oameni să viziteze țările UE mai vechi sau mai noi, ca aceștia din urmă să înțeleagă că adevărul poate fi numai de partea ta, cel cu spotul pro Europa. Problema este însă când adevărul va fi de partea ta: în timpul procesului de integrare sau după? Fie că îți dai seama de asta, fie că nu, chiar și atunci când spui adevărul despre Europa, minți în legătură cu aceasta! Și nu știu dacă trebuie să o faci: adevărul poate fi afirmat, în cazul de față, și fără a minți. Dar pentru aceasta trebuie să studiezi bine experiența altor țări, să vii cu cifre, să explici mult și pe îndelete, să înțelegi tu însuți despre ce este vorba. Da, presupun că e greu. Și că e mult mai ușor să pui carul înaintea boilor, căci important este ansamblul, nu și tracțiunea!

Puțină, dar foarte puțină logică

În realitate, confuzia între UE și integrare europeană, în spoturile cu pricina, încalcă bivalența, adică cel mai important principiu în logică, potrivit căruia o propoziție poate fi ori adevărată, ori falsă. În niciun caz, adevărată și falsă concomitent. Poate părea o eroare minoră, date fiind mizele: cetățenii trebuie să se pătrundă, orice ar fi, de însemnătatea momentului, de imperativul european. Dar rămâne, totuși, o greșeală gravă. Din cel puțin două motive.

  1. Facilitează contradiscursul adversarilor politici, iar la noi antieuropenii nu sunt pur și simplu antieuropeni, ci și, cu necesitate, proruși. Și acest lucru este, azi, periculos. Altfel spus, lui Dodon îi va fi întotdeauna ușor să-și bată joc de raționamentele proeuropene ale guvernanților, deoarece premisa acestora este ambiguă. Coaliția făgăduiește raiul tocmai atunci când va trebui să trecem prin purgatoriu: despărțirea geopolitică de ruși, cu toate consecințele posibile, devalorizarea obligatorie a banului, schimbarea regulilor pieței etc. Astfel, guvernanții creează niște așteptări pe care evenimentele le vor dejuca într-un prim timp, acest prim timp fiind și cel mai important – alegătorul de rând nu are, la noi, atâta răbdare.
  2. Confuzia îi face pe oameni să creadă că integrarea europeană este un fel de panaceu, remediul tuturor maladiilor naționale. Și nu este. Este doar cea mai bună ocazie de a ne pune, în sfârșit, pe treabă. Cât nu e prea târziu. Dacă vom da cu tămâia integrării prin sate, tractoarele nu vor porni singure la arat. Cu cât mai mare-i amăgirea, cu atât mai mare – dezamăgirea.

Concluzie

Există chestiuni care pot deveni subiectul unor campanii electorale populiste. Deh, așa-i lumea, se ține pe iluzii! Dar și chestiuni care nu au cum să constituie obiectul unor speculații ieftine sau sofisme ticluite de polittehnologi locali. Deriva României vecine spre nostalgii ceaușiste, popularitatea absurdă a unui politician cum e Ponta într-o țară, aferim, europeană, cochetările de gheișă ale guvernării maghiare cu fostul frate mai mare – toate aceste lucruri nu sunt consecințele euroscepticismului, ci ale modului confuz în care a fost predată și înțeleasă ideea europeană. Și dacă e greu de imaginat desprinderea de orbita europeană a unor țări precum Ungaria și chiar România, în cazul Moldovei e foarte ușor de prezis revenirea noastră în mocirla din care ne-am urnit doar cu gândul. Dar și acela, prost formulat.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău