RECURS LA METODĂ // Minunata lume nouă

Adrian CiubotaruPresa internațională, analiștii politici vorbesc despre apariția unei noi ordini mondiale. Punctul de pornire al acestor discuții este, desigur, „războiul ruso-ucrainean”. Mai precis, modul în care Rusia a generat și, tot ea, a „soluționat” criza din Crimeea. Oameni serioși vorbesc tot mai insistent despre apariția unui nou pol al puterii pe glob – Federația Rusă.

Ei bine, nu putem fi întru totul de acord cu această opinie. Acțiunile Rusiei în Osetia de Sud și în Crimeea nu au cum să facă din această țară un prim actor al politicii mondiale. Cel mai curajos a definit intervenția rusească Vladimir Tismăneanu, în Revista 22, numind-o „brigandaj”. Adică tâlhărie la drumul mare, caracteristică mai curând unor formațiuni teroriste decât unui stat cu pretenții de putere mondială. Cuvântul întrebuințat de Tismăneanu poate părea destul de dur, dar cum a procedat Kremlinul? A introdus trupe fără însemne militare, de care s-a dezis mai apoi? A organizat în câteva zile un referendum, care a decurs ca o adunare la asociația de locatari? A încălcat propriile angajamente față de Ucraina, pretextând că aceasta din urmă nu mai este țara cu care Rusia a semnat niște acorduri în 1994? A anexat peste noapte un teritoriu străin, știind prea bine că nu va întâmpina nicio rezistență, iar mai apoi a predat această „cucerire” drept o mare victorie asupra Occidentului „fascist”? Dacă așa procedează o mare putere mondială, atunci mari puteri mondiale au fost sau sunt și Irakul lui Hussein, și Iranul lui Ahmadinejad, și Coreea celor trei Kimi. Lista proscrișilor, a statelor care nu joacă după reguli general acceptate este destul de lungă. Rusia a ținut cu tot dinadinsul să redevină o supraputere, ca și URSS, dar a ajuns mai curând în grupul țărilor-sperietori.

Marele imperiu de altădată este condus azi de un grup de oameni cu bani mulți și cu bombă atomică. Cam așa se văd lucrurile dintr-o parte. Și cam asta îi deranjează cel mai mult pe occidentali. Că au de-a face nu atât cu un stat, cât cu niște lideri imprevizibili, care au interese obscure și care conduc o țară imensă, un popor frustrat, vindicativ și lesne manipulabil. Pornind de la aceste considerente, nu putem crede că se instaurează cu adevărat o nouă ordine mondială. Ordinea actuală este mai curând subminată, iar statele care o garantează sunt obligate acum să o reconsolideze. Altminteri se creează precedente și mai periculoase. Dacă Rusia nu este sancționată azi, mâine China va pune mâna pe Taiwan. Iar acest lucru este mult mai rău decât dorința lui Putin de a-și spori ratingul pe contul vecinilor săi slabi și zăpăciți.

Gustărica transnistreană

Zilele trecute câțiva oficiali ruși i-au liniștit pe moldoveni, sugerând că nu vor întreprinde nimic în Transnistria. Noi am răsuflat ușurați.

Glumesc, desigur, dar, într-un fel, ceea ce au spus Matvienko și alții e adevărat. După toate probabilitățile, acum rușii nu vor întreprinde nimic. În primul rând, vor aștepta ca Occidentul să-și potolească asaltul diplomatic și să revină la „business as usual”. Așa cum acesta a făcut-o și în cazul Osetiei de Sud. Apoi, se vor decide dacă mai continuă să ațâțe spiritele în Estul Ucrainei. Între timp, vor lăsa trupele în preajmă, ca să le mai dea o bătaie de cap „pindoșilor” (cum îi poreclesc, de la o bucată de vreme, pe americani). „Marea victorie” din Crimeea va mobiliza, pentru o perioadă, electoratul, care va ști că scăderea nivelului de trai se datorează uneltirilor Occidentului. Dacă țarile din Vest vor reduce volumul schimburilor comerciale cu Rusia, vor căuta alți parteneri economici și furnizori de hidrocarburi, atunci mobilizarea va dura mai mult. Dacă Occidentul nu va renunța la banii și la gazul rusesc, ratingul celor de la putere se va prăbuși rapid. Și anume atunci se va pune problema Transnistriei sau altei regiuni secesioniste din fosta URSS, unde Rusia are prezență militară.

Crimeea a fost o mâncare caldă, pe când Transnistria va fi doar o gustărică. În schimb, aceasta va potoli, la momentul oportun, foamea de „sacrificiu” a poporului rus, agitat de o nouă-veche idee națională. Și va readuce la cote înalte popularitatea președintelui Putin.

Din acest motiv, orice întârziere a procesului de integrare europeană, în cazul unei țări ca Republica Moldova, este nu numai costisitoare geopolitic, dar și penibilă sub aspect moral. Capacitatea noastră de a frâna pe ultima sută de metri nu trebuie subestimată. Electoratul moldovenesc e la fel de slab de înger ca și cel din Rusia. Și penalizează orice bâlbâială a clasei politice fără a se gândi prea mult la viitor. În mod evident, clasa politică din Moldova nu are fermitatea celei rusești. Dar poate că anume asta ar trebui să învețe de la ruși – fermitatea, măcar în ceasul al doisprezecelea? Kremlinul a reușit să alunge Occidentul și valorile sale din mintea rușilor de pretutindeni. Când o să facem același lucru cu himerele raiului sovietic, care ne bântuie neostoit de vreo 20 de ani încoace? Să nu uităm că „minunata lume nouă”, pe care o contemplăm zilnic la televiziunea rusă, este, de fapt, o utopie. Și că moldovenii, spre deosebire de cetățenii descriși de Aldous Huxley în romanul Brave New World, nu au nevoie de intervenții genetice ca să se lase seduși de povești.

Adrian Ciubotaru