RECURS LA METODĂ // Knockdown sau knockout?

Republica Moldova se află într-un moment critic. Nu este prima criză politică pe care o trăim. Au fost mai multe, dar am reușit să facem față cumva primejdiilor și să trecem de toate încercările. Nu zic că am găsit întotdeauna cele mai bune soluții, dar cel puțin am rezistat, am supraviețuit. Iar provocările au fost mari: de la războiul de pe Nistru până la Memorandumul Kozak, de la banditismul economic al anilor 1990 până la furtul miliardului în 2014.

Acum, în 2018, la câteva săptămâni de la cea de-a 27 aniversare a independenței, RM se confruntă cu o altă amenințare majoră. Este pericolul instaurării de facto, pe față a regimului dictatorial – de jure, dictatura a eclozat în iunie a.c. Cu toții ne întrebăm dacă nu vom ceda nici de data aceasta, dacă mai avem resurse pentru o nouă bătălie cu răul care, iată, ne împresoară aproape fără întreruperi de atâția și atâția ani.

Provocarea de acum nu diferă, aparent, de cele anterioare: este amenințată, azi ca și ieri, însăși existența statului. Există însă și niște deosebiri de fond. Răul nu ne mai atacă dinafară, ci dinăuntru.

Am putea spune că ni s-a mai întâmplat: nu subminau oare statalitatea demnitarii care vindeau, numai ei știu cum, flota avioanelor de vânătoare a țării sau cei care deturnau și deturnează în continuare fondurile publice în folosul personal? Nu a erodat oare această permanentă victorie a lui chiliPirus statalitatea mai abitir decât înclinațiile spre tiranie ale actualei guvernări?

Într-un fel, este adevărat: nimic nu prejudiciază mai tare buna funcționare a instituțiilor decât corupția. Dar una e să fraudezi, să folosești statul ca pe un portmoneu din care iei cât poți, fără obligația de a întoarce, și alta e să-l însușești în întregime, așa cum a-i apropria, fără niciun drept sau prin constrângere, un oarecare bun.  

Până acum, cei care au jefuit statul au preferat să nu se confunde cu el, chiar dacă i-au girat instituțiile. Azi, cineva dorește să ia statul în proprietate și să-l exploateze ca pe o moșie personală. Iar la nivel politic, să fie chiar el statul. Nu mai trăim în epoca arendașilor. Unul dintre arendașii de ieri a hotărât să devină latifundiar.

Pentru orice țară din lume, reducția statului la un singur individ este periculoasă în sine. Ca mecanism. Multe depind, desigur, și de țara victimă și de insul/inșii care o ia/u în stăpânire. Într-o țară bogată, condusă de un despot cât de cât luminat, cu o minimă cultură politică, dictatura se percepe și se trăiește altfel decât pe un domeniu și așa pe jumătate ruinat și încă siluit zilnic de cine știe ce șnapani sau parveniți. Dar și acolo unde lucrurile stau bine la capitolul finanțe, dictatura surpă, implacabil, temeliile statalității. Anulându-le și înlocuindu-le cu voința și deciziile unui singur om sau ale unui grup restrâns de oameni (partid). Democrația e bună pentru că păstrează statul chiar și atunci când generează vid de putere. Dictatura are oroare de acest vid, dar golește statul de conținut.

Revenind la întrebarea pe care am formulat-o mai sus: mai sunt în stare statul RM și cetățenii săi să reziste în fața acestei noi provocări, poate cea mai perversă și mai dură dintre toate? Un răspuns pozitiv și optimist se alimentează din experiențele trăite în trecut: am supraviețuit atâtor molime politice, fraude economice și chiar unui război, încât e greu de imaginat că vom ceda tocmai acum. Răspunsul negativ și pesimist vine din experiențele trăite recent, din observarea stărilor de spirit care domină în societatea de azi: diverse grupuri sociale par să se împace cu perspectiva unui regim autoritar. Democrația nu a fost percepută niciodată drept o virtute de nostalgicii după URSS. Pe de altă parte, generațiile mai tinere, care nu au trăit în totalitarism și care excelează în orice vrei, mai puțin în cultura generală, nu prea pot să-și dea seama ce vor pierde odată cu dispariția democrației și a libertății politice. Primul grup, activ politic, și cel de-al doilea, inactiv, sunt, volens, nolens, pilonii cei mai de nădejde ai viitorului regim, acel “sprijin popular” pe care îl tot caută puterea actuală.

În preajma celor 27 de ani de independență, statul RM, așa cum îl știam, e în knockdown. Pe 24 februarie 2019, poate fi deja, oficial, în knockout. Ar fi interesant să aflăm cum ar citi de pe foaie aceste cuvinte un binecunoscut și activ promotor al valorilor viitoarei Moldove?

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)