RECURS LA METODĂ // Istorii de manual (I)

Adrian Ciubotaru

Trăim într-o perioadă plină de evenimente istorice. Nu-i săptămână să nu se întâmple vreun eveniment politic major, de manual. Istoria a călcat pe acceleraţie și, dacă facem unele paralelisme cu trecutul, se pare că lumea se află în preajma unor mari schimbări sau trece deja prin acestea.
Doar câteva exemple, din ultimele două-trei săptămâni.

1. Grexitul. Toți știu sau își închipuie că știu în ce constă problema grecească. Majoritatea comentatorilor, dar și a oamenilor de bun-simț au rezumat-o în felul următor: în ultimele două-trei decenii, Atena a tot huzurit, mai ales pe bani europeni, acumulând iresponsabil datorii mai mari decât PIB-ul țării și pe care refuză acum să le plătească. Mai mult, pentru a fi siguri că nu plătesc, grecii i-au băgat în Parlament pe tot felul de populiști, „radicali” și ecologiști care, împreună, au decis să-i șantașeze pe creditorii străini. Inclusiv printr-un plebiscit de modă antică, în speranța că aceștia din urmă vor accepta orice compromis doar pentru a evita ieșirea țării din zona euro. Deznodământul se cunoaște. E mai dra(h)matic decât intriga.

Mai curioasă decât deznodământul mi s-a părut însă atitudinea grecilor de rând. O atitudine pe care am descoperit-o nu în gazete, ci chiar pe străzile unui oraș grecesc, în care mă pomenisem cu o zi înainte de referendum. Discutând, de exemplu, cu patroana (sic!) unei prăvălii, am aflat că „nu contează cum vom vota noi duminică, deoarece Europa nu poate să ne abandoneze; ea ne-a dat de înţeles că ne putem împrumuta oricât de mult dorim şi acum are obligaţia morală de a ne ajuta”. Iar dacă [Europa] se va opune deciziei populare, „oricând putem apela la prietenii noştri ruşi sau chinezi”. Partea interesantă e că această grecoaică nu este numai agent economic activ, adică o persoană care ar trebui să priceapă cum stau lucrurile cu datoriile, ci şi un fost emigrant din URSS. Originară din oraşul ucrainean Mariupol, doamna vorbea cu încântare despre „emergenţa și puterea” Rusiei, despre cum „au crescut pensiile în Crimeea” etc. La întrebarea „De ce nu revine în patrie?” mi-a răspuns însă categoric: „Nu am ce căuta acolo!”. Și dacă un om de afaceri gândește și vorbește așa, ce să mai zicem de lumpenii și de angajații de rând, care, sfătoși ca toți balcanicii când vine vorba de probleme străine (iar „Grexitul e problema lor, nu a noastră”), te întâmpină cu văicăreli devenite deja emblematice pentru greci („fiul meu avea un salariul de 1200€, iar acum primește 1000€”) și te petrec cu ideea, devenită stereotip național, că nemții vor „să ocupe Grecia”, „așa că fiți și voi vigilenți și nu vă predați!”.

Portretul grecului de azi (majoritar, căci cele câteva mii de protestatari care aruncă pietre în poliție nu sunt reprezentative pentru națiune) nu ar fi deplin însă dacă ne-am rezuma numai la prejudecățile și la stereotipurile sale. Dominant mi s-a părut calmul care stăpânește peste acesta, seninătatea cu care își debitează enormitățile, încăpăţânarea naivă (deloc obraznică, așa cum insinuează unele publicații) cu care crede în infailibilitatea condiției sale economice și sociale și mai ales în „demnitatea” gestului său. Oamenii aceștia, mi-am zis, în (literalmente) libera lor cădere în prăpastia sărăciei, au ceva din detașarea cu care basileii primeau vestea prăbușirii Constantinopolului. Confruntat cu o asemenea ataraxie hedonist-mazochistă, niciun plan de restructurare a datoriilor nu ține. Nu are cum.

2. Balonul chinezesc. Iată un lucru la care „nu ne-am așteptat”. Miracolul asiatic, acel „dao” economic chinez, care a fascinat mulțimea și chiar pe unii experți mai slabi de înger, a ajuns acolo unde ajung, de fapt, toate minunile economice: la crahul financiar. Prăbușirea indicelui bursei de la Shanghai, dincolo de repercusiunile lui imediate (evaporarea a peste două trilioane de dolari de pe conturile „jucătorilor” și investitorilor) și de impactul pe care îl va avea asupra țărilor cu cele mai mari exporturi în China, este, de fapt, un semn de normalitate. Semn că economia chineză e o economie de piață normală, în care funcționează aceleași legi ca la New York sau la Londra. Semn că s-a născut o clasă de mijloc capabilă să investească în „bule de săpun”, roasă fiind de pofta îmbogățirii facile. Semn că statul nu e atotputernic nici măcar în China, dacă economia evoluează după legile ei naturale, și nu după cele impuse din afară.

Reflectând asupra problemei chineze, am ajuns totuși la concluzia că e mult mai bine să ai o economie în care crahurile financiare să fie provocate de speculaţii bursiere, decât de sustragerea banilor direct din buzunarele contribuabililor.

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)