RECURS LA METODĂ // Ils ne sont pas Charlie

Adrian Ciubotaru

Din păcate, Occidentul nu este, deocamdată, Charlie. Marșurile de la Paris și din alte localități franceze, deși impresionante, sunt un gest de solidarizare cu victimele atentatelor, dar nu întotdeauna și cu mesajul acestora.

Mass-media și inși serioși de pe la tot felul de institute de cercetări și analize spun că demonstrațiile de masă au valoarea unui manifest, prin care societatea occidentală și-ar reafirma crezul civilizator. O fi, mai ales dacă se are în vedere libertatea de exprimare, unul din drepturile inalienabile ale ființei umane. La baza caricaturilor nu stă însă numai ideea de libertate de exprimare (aici: de libertate a presei). Desenatorii de la Charlie Hebdo nu l-au șarjat pe Abu Bakr al-Baghdadi pentru că au vrut să promoveze libertatea absolută a presei sau alte valori occidentale, ci pentru că tipul uman vizat era șarjabil.

La mijloc ar fi putut fi și fronda artistului parizian dintotdeauna, cea de a merge împotriva curentului. Și cum azi curentul dominant este justificarea stângist-progresistă a exceselor islamului în albia corectitudinii politice, era firesc ca unii artiști să-l sfideze. De pildă, scriitorul francez Michel Houllebecq a scos recent un roman pe care l-a numit Soumission (adică „supunere”, adică „islam”), în care duce până în pânzele albe, ca într-o antiutopie, scenariul islamizării Europei. Imboldul principal al celor de la Charlie Hebdo pare să fi fost, totuși, de natură estetică, venind de la prestația patetică și, totodată, tragiridicolă a liderului Statului Islamic, de la înfățișarea fioroasă și, în același timp, funambulescă, a islamistului generic (terorist sau ba). Personajul a făcut tot ce i-a stat în puteri ca să ajungă obiect al satirei. Artistul nu a făcut decât să consemneze o stare de fapt, în tușe de grosimea obrazului țintit.

Când vorbim despre fundamentaliștii radicali, ne referim, de fapt, la o tipologie umană pe care lumea deja o cunoaște, doar că a văzut-o în alte straie și într-o altă epocă. Asemeni revoluționarilor (socialiști) de acum un secol și ceva, islamiștii de azi își răzbună, de fapt, marginalitatea. Acestor descălecători din foburguri le este mai ușor să schimbe lumea în care trăiesc decât să se schimbe pe ei înșiși. Le vine mai bine la socoteală „decadența” morală a Vestului, politica „imperială” a acestuia, care explică și deci scuză toate metehnele lor personale și colective. Nicio explicație sau justificare nu este însă imbatabilă, dacă nu se împlătoșează cu o ideologie. Pentru aceasta, islamistul de rând își întoarce privirile spre liderii săi spirituali. Mai exact, spre imamii care reușesc, în secolul XXI, performanța de a transforma religia în ideologie (după modelul… papilor cruciați!), sublimând retardul cultural prin superioritatea credinței și redobândindu-și, astfel, poziția centrală în universul islamic.

Dar ce asemănare între primul val al intelighenției, originar din raznocințî – celebrii oameni mici ai literaturii ruse, mai precis, fosta iobăgime, pentru care libertatea a însemnat mizerie economică și umilință socială –, și această castă sacerdotală din lumea islamică, care ține loc de elită intelectuală într-un număr impresionant de minți mahomedane! Singura diferență dintre imamii de azi și intelighenția stângist-revoluționară de ieri este, în exclusivitate, natura doctrinei primenite în ideologie. În primul caz, e vorba de o religie, în al doilea, de o filozofie atee.

Gazetarii francezi au caricaturizat și au fost omorâți de un Jorge de Burgos. De orbul care nu vede și nu-i lasă nici pe ceilalți să vadă. De sociopatul trăind într-un univers închipuit, populat de manii personale și fobii colective. De dogmaticul care știe că ideile pot face față celui mai devastator război și celor mai crunte persecuții, dar se năruie la prima caricatură. Partea tragică a fundamentalismului islamic (a oricărui fundamentalism) e că acesta nu are simțul umorului. Pericolul adevărat nu rezidă în numărul crescând de femei care poartă niqab, ci în faptul că acestea nu realizează cât de comic arată niqabul pe străzile din Paris.

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)