RECURS LA METODĂ // Iartă-l Doamne, că știe ce face…

Adrian Ciubotaru„Undeva la depărtări/ Peste nouă ţări şi mări/ Cârmuia craiul Dadon”. Așa începe, în traducerea lui Adrian Maniu, Basmul cocoșelului de aur de Aleksandr Sergheevici Pușkin. Aceleași versuri, de această dată în original, le-ar putea agăța de perete și S.E. Narîșkin, dragomanul lui Putin V (rog redacția să nu pună punct după V) pentru Moldova. Mai exact, pentru reprezentanții Maiestății Sale „în teritoriu”, Dodon & Co. Versurile sună foarte actual, arată ca o deviză, ca un îndemn la acțiune, ca un vis călăuzitor. Atâta doar că trebuie să modifici puțin numele protagonistului.

Presei noastre proeuropene, alertată de campania agresivă a PSRM-ului, îi vin însă pe limbă alte versuri din nemuritorul basm: „De cum se urcase-n tron/ Pe vecini i-a îngrozit/ Fiind cotropitor cumplit.” Jurnaliști angajați și nu prea, analiști firoscoși, intelectuali cu opinie tremură la auzul acestui cuvânt cu răsunet: „Dodon”. Pe acest fundal, aproape liturgic, m-a amuzat tableta dlui Cheianu la adresa lui Igor Nikolaevici. Acesta a fost, probabil, primul text în care frica noastră de craiul de la Răsărit a schimbat, în sfârșit, baticul bocitoarei sau jobenul solemn al ironiei pe o șapcă de pehlivan. Autorul a anticipat, astfel, ceea ce istoricii vor ști cu certitudine: episodul Dodon este, în substanța lui dramatică, un giumbușluc. Mai multe nebunii însă au pornit de la o glumă, de aceea simt nevoia, alături de alți colegi de-ai mei, să dedic și eu un text acestui personaj notoriu al vieții noastre politice.

Cine este, cu adevărat, liderul PSRM? Unul Dumnezeu știe ce-și dorește acest om, căci pentru muritorii de rând năzuințele pe care le afișează Dodon și partidul contravin nu atât moralei (cine-i moral în clasa noastră politică?), cât bunului-simț. În cazul craiului din poveste, lucrurile erau simple de tot: monarhul și-o dorea, la bătrânețe, „Pe copila cea frumoasă/ Ce-i în Samahan crăiasă”. În cazul personajului nostru, motivația s-ar putea să fie și mai simplă, dar chiar numai asta să-l facă pe Dodon să-și scoată țara la mezat?
O impresie strict vizuală. Deunăzi, mă pomenisem pe str. Columna, unde l-am zărit, în treacăt, pe Luis Corvalanul nostru: spilcuit, la patru ace, arăta mai curând ca un om de afaceri calm și prosper, decât ca un lider de opoziție gata să răstoarne guverne, să-și jertfească viața și cariera în numele Ideii. În general, la vederea lui Igor Nikolaevici, te gândești mai degrabă la epicurieni decât la stoici.

Spre deosebire de cei grabnic vărsători de sânge vinovat, admit dreptul omului la greșeală, chiar și la cea mai mare greșeală. După cum admit și dreptul oricărui cetățean la propria opinie, oricât de năstrușnică.
De exemplu, aș putea lua de bună sinceritatea dlui Dodon. S-ar putea ca omul acesta să vrea, realmente, în Uniunea Vamală, să creadă cu sfințenie că moldovenii nu sunt români, să vadă viitorul țării în Est, și nu în Vest. La urma urmei, ce i-ai putea reproșa? Mai ales în vremurile noastre, atât de tolerante cu toate „adevărurile”? La orice replică, I.D. ar putea răspunde foarte simplu: eu așa înțeleg lucrurile. Și felul său de a concepe politica propriei țări ar avea aceeași valoare ca și viziunile altora – dl Dodon are același drept la diferență ca și oricare alt cetățean.

Există, totuși, o diferență care nu e în favoarea lui Igor Nikolaevici. Oricât de vagi ar fi prospectele politicienilor noștri „UE-iști“, de un lucru aceștia sunt siguri: orice am face pe calea integrării europene, nu vom greși în chestiuni fundamentale. Mai simplu, nu vom deveni mai săraci decât suntem, nu vom crea o economie stagnantă, nu vom restricționa circulația bunurilor și ideilor, nu vom reduce șansele de creștere și dezvoltare pe viitor ș.a.m.d.. În cazul lui I.D., lucrurile sunt mai complicate. Primo. Revenirea în brațele Fratelui cel Mare va genera mai multă animozitate în societate decât asocierea cu UE, deoarece clasele active din punct de vedere social și politic sunt, prin definiție, mai deschise pentru valorile europene (liberalism, democrație) decât pentru cele asiatice (etatism, autocrație). Secondo. Reluarea dialogului cu RMN în formula lui Dodon (Putin, Narîșkin) înseamnă transnistrizarea Moldovei, și nu moldovenizarea Transnistriei. Aici, PSRM-ul pare să ignore că RMN-ul a fost, la origine, tot un fel de Donbass. Terzo. Economia Rusiei e în prag de colaps. O mențin pe linia de plutire prețurile încă relativ înalte la petrol. Dar fapt este că investitorii (străini și nu numai) fug din această țară. Cât va dura această stare morbidă, nu știe nimeni, dar cu certitudine nu mai mult decât îi trebuie economiei noastre ca să-și dea duhul, în lipsa unor reforme structurale. Odată cu prăbușirea economiei rusești, se vor prăbuși toate economiile afiliate (își mai amintește cineva de anul 1998?). Quarto. Merele și remitențele nu sunt condiția sine qua non a supraviețuirii economice a Moldovei. Rămânerea merelor și moldovenilor în Federația Rusă nu înseamnă rezolvarea problemei, ci perpetuarea acesteia pe un timp nedeterminat. Timp pe care țara noastră nu-l mai are. Criza exporturilor și cea, iminentă, a remitențelor ar putea fi semnalul de alarmă tras de istorie într-un moment crucial: oricât de imposibilă ar părea, soluția trebuie căutată în altă parte decât la Moscova. Sau dl Dodon se teme că, odată cu remitențele moldovenilor, vor scădea și remitențele pe care le aduce propriul său partid în țară?

Concluzie. Admițând și salutând dreptul membrilor și liderilor PSRM la opinie separată, nu putem accepta ca aceasta să contravină realității. Și opțiunea proeuropeană ar putea fi o greșeală – istoria nu se conjugă nici la condițional și nici la viitor –, dar cel puțin se bizuie pe o realitate. Prin urmare, eroarea nu constă în a crede în Uniunea Vamală, ci în a inventa o Uniune Vamală care nu există aievea. Schimbul recent de replici Putin-Nazarbaev și vizita lui Lukașenka la Chișinău au demonstrat cât de funcțională și sudată este această Uniune. Ca să nu mai spunem nimic despre lecția pe care Rusia a dat-o anul acesta Ucrainei pentru refuzul ei de a se integra în UEE. O eroare și mai mare ar fi dacă dl Dodon nu ar fi sincer în aspirațiile sale și ar promova toate aceste idei, fiind stimulat nu atât de nevoile țării, cât de nevoile partidului ori, foarte banal, de niște trebuințe private. Mai mult, dl Dodon și adepții trebuie să știe că o eroare de acest gen poate avea urmări foarte urâte. Grav nu e atunci când dai interesele unui grup restrâns de oameni drept nevoile țării, ci când generezi artificial aceste nevoi. Speculând pe marginea frustrărilor colective și a eșecurilor personale ale cetățenilor, pe marginea stereotipurilor mediatice, a nostalgiilor firești sau a crizelor identitare ale acestora, dl Dodon deschide, de fapt, cutia Pandorei.
Recomand la toată lumea, inclusiv membrilor PSRM, să recitească basmele lui Pușkin. Sunt o adevărată carte de învățătură.

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)