Recurs la metodă // Hic sunt leones!

Adrian CiubotaruA început campania electorală pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Mai multe formațiuni politice și candidați independenți speră să obțină rezultate cât mai bune în urma scrutinului. Cu toate acestea, șanse reale de a accede în legislativ, potrivit sondajelor (dar și bunului-simț), au doar câteva partide: PCRM, PLDM, PDM, PL, Partidul Patria și PSRM. Formațiuni-vedetă ale vieții noastre politice din ultima vreme, precum PLR sau Mișcarea Antimafie, nu vor trece de pragul electoral. După cum nu vor trece nici unele partide deja “istorice” ale țării (PSD, PPCD), ca să nu mai spunem nimic despre formațiunile create în alte scopuri decât lupta electorală.

Nu voi obosi aici cititorul cu estimări sau prognoze, nu voi face pledoarii pentru partidele aflate acum la guvernare (sunt sigur că opțiunea mea proeuropeană nu va avea de suferit din această cauză) și nici nu voi încerca să demonstrez de ce nu este bine să votăm pentru forțe politice proruse (am făcut-o deja cu alte ocazii). Mă voi mărgini doar la unele impresii subiective privind formațiunile politice mai importante de la noi.

PCRM. Orice partid plăsmuit din materia (vizibilă sau invizibilă) a unei singure personalități, oricât de carismatice, mai devreme sau mai târziu se descompune, odată cu creatorul său, în particule elementare. Vladimir Nicolaevici Voronin e ca o supernovă – un corp ceresc enorm și bătrân care încetează să mai producă energie prin fuziune nucleară și explodează, împingând în afară toată materia din care e constituit. Problema este că, înainte de a deveni o gaură neagră, supernova strălucește mai ceva ca o galaxie. Pentru mine, punctajul pe care îl va acumula PCRM-ul, aflat în plin colaps gravitațional, este un mister. Asta pentru că nu se poate ști cu exactitate cât electorat a fost eliminat din formațiune odată cu explozia “de la centru”. PCRM-ul a vrut să cuprindă necuprinsul: să devină un partid total, să-i înghită pe partenerii ideologici și comerciali, să-și plaseze pe orbită oponenții mai deschiși pentru “dialog” și să-i distrugă pe adversarii mai greu de înduplecat. Proiectul ar fi fost însă realizabil în țări unde lumea e mai deprinsă cu totalitarismul decât la noi (Rusia, Coreea). Vor fi fiind moldovenii slugarnici (o slugărnicie care vine, mai curând, dintr-un fel de oportunism funciar, decât dintr-o înclinare pentru închinare), dar nu le prea poți imputa mentalitatea de sclavi. Dorindu-și cu tot dinadinsul imposibilul, comuniștii au crescut artificial și masiv în perioada când s-au aflat la putere. Din momentul în care factorul de coeziune – personalitatea magnetică a liderului – a început să se destrame, s-a destrămat și partidul. Cel care votează azi cu PCRM, votează de facto cu un puternic efect vizual, cu amintirea unui partid, cu antimateria acestuia.

PSRM. Dacă, în cazul PCRM, vorbim despre o formațiune care a crescut artificial, dar a apărut natural pe scena politică, PSRM-ul este, din start, un produs de eprubetă. Ingredientul principal e Igor Dodon, omul care a pierdut la mustață Primăria capitalei acum trei ani, acumulând un număr neașteptat de mare de voturi. Ingredientul numărul doi – Zinaida Greceanâi, ultimul prim-ministru comunist (nu luăm în calcul interimatul lui V. Pârlog), atât de hulit la noi și atât de respectat la Moscova (Mecca stângii moldovenești). Cei care au melanjat însă ingredientele și doctrina, au pierdut din vedere două lucruri. Unu. Succesul lui Igor Dodon la locale s-a datorat mai multor factori, conjugați la timp: sprijinul PCRM, mobilizarea, în premieră, a electoratului aloglot pentru un politician băștinaș și, tot în premieră, o campanie nemaivăzută până atunci prin părțile locului, dar care azi nu mai poate uimi pe nimeni. Doi. Igor Dodon nu are carisma lui Voronin pentru a deveni liderul stângii proruse din țară. Nu o are nici Zinaida Greceanâi. Din aceste motive, PSRM-ul este doar un partid-tehnologie, un experiment cu premise clare, dar cu alte rezultate decât cele scontate.

Patria. Partidul Patria (alias Partidul Nostru, neînregistratul PaRUs) este, de asemenea, produsul unor “tehnologii politice”. Deși pare a fi făcut din topor și cam peste noapte, spre deosebire de dichisitul și glamour-osul PSRM, partidul lui Renato Usatîi a adunat, în scurt timp, mai multe voturi potențiale decât formațiunea lui Igor Dodon. Patria seamănă, într-un fel, cu coaliția Visul Georgian, condusă de Bidzina Ivanișvili la alegerile din 2012 din Gruzia: banii vin de la un oligarh al cărui business este în afara hotarelor țării, doctrina este formulată în stilul extrem de accesibil al lui Poligraf Poligrafovici (“Взять всё, да и поделить!”), campania este foarte agresivă și speculează grosier poftele primare ale cetățenilor (foarte multă pâine și foarte multe spectacole). Nu trebuie să fii profet ca să-ți închipui ce se va alege din Patria lui Usatîi în timp. Ce nu-mi pot închipui este activitatea acestui partid în Parlament în următorii patru ani. Votul pentru Usatîi are ceva din entuziasmul cu care unii plebei au primit incendiul Romei, în versiunea lui Nero.

(va urma)

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)