RECURS LA METODĂ // Flash mo(r)buri sau Primăvara protestelor

Adrian Ciubotaru

1. Fermierii (haideți să le spunem, totuși, europenește, „fermieri”) și-au parcat săptămâna trecută tractoarele de-a lungul șoselelor naționale în semn de protest față de politica autorităților în domeniu. Am aflat și ce îi doare. Pe lângă nemulțumirea generală, provocată de criza politică și de colapsul financiar iminent, agricultorii cer, de fapt, un singur lucru: mărirea fondului de subvenționare. Solicitarea a fost însoțită și de o amenințare. Alexandru Slusari, preşedintele Uniunii Producătorilor Agricoli, a declarat: „Revolta agricultorilor din 27 martie a avut rezultate modeste, iar dacă nu vom vedea în zilele următoare o soluționare a problemelor agricultorilor protestele vor fi reluate”. Ok. Până aici totul e clar și salutar. Căci nu putem să nu fim de acord: (unu) cu menținerea TVA-ului la 8% în agricultură, (doi) cu susținerea producătorilor autohtoni prin subvenții de la stat în momente de criză și (mai ales trei) cu reluarea protestelor în cazul în care Guvernul nu reacționează. Iar după ce l-am ascultat pe dl Sula, proaspătul ministru al Agriculturii, am înțeles că executivul nici nu are cum să reacționeze viguros. Altceva mă pune în gardă în toate protestele acestea. Acordarea la timp a subvențiilor sau majorarea lor sunt menite să acopere pierderile fermierilor și mai puțin să le stimuleze profiturile. Niciunul din vorbitori însă nu a pomenit de problemele sistemice ale agriculturii: legislația restrictivă, care nu permite exploatarea eficientă a terenurilor agricole, dar nici investițiile străine în agricultură; relațiile de producție (da, da! în termeni marxiști!) stabilite după reîmproprietărirea țăranilor la începutul anilor 1990 și care au contribuit decisiv la migrația masivă a acestora spre orașele Europei și Rusiei etc. Și nici nu o să pomenească. Pentru că nu țăranii sunt cei care au parcat, de fapt, tractoarele pe acostament.

2. Primăvara protestelor nu a început, în realitate, cu parada tractoarelor, ci cu revolta florarilor. Parfumând nemulțumirea generală cu o inenarabilă nuanță de ghiocei locali și lalele de import. Problema e veche: buchetierele autohtone nu vor să dețină aparat de casă și deci să facă contabilitate. Nu pot ști cât de mult au avut de pierdut florarii cărora li s-a retras patenta, dar știu sigur că tot ce trece în țara asta prin aparatul de casă mai curând inhibă decât incită activitatea antreprenorială. Conștienți că statul moldovenesc s-a obișnuit să compenseze delapidarea bugetului prin înăsprirea regimului fiscal, antreprenorii moldoveni, nu numai florarii, au tot dreptul să ceară scutiri, înlesniri, perioade de „grație fiscală” etc. De aceea, voi fi întotdeauna de partea celui care cultivă, pe câțiva ari de pământ, flori pentru a-și garanta nu atât un profit, cât o minimă șansă de supraviețuire economică. Dar nu și de partea floristei cu care negociam, chiar a doua zi după ultimul protest al „ghildei”, prețul unui buchet de flori. În clipa când eram gata să plec, cu buchetul în mână, în magazin a intrat un tânăr, în care numai cineva înzestrat cu multă fantezie ar fi putut ghici un biet cultivator de flori. Deloc sfiit de prezența clientului, tânărul o întrebă pe doamnă, fluturând, cu o abilitate nici pe departe înnăscută, cheile unui SUV din alea pe care unii par să le cumpere anume pentru a bloca toate formele de trafic din urbe: „Ai fost ieri la protest?”. Nu-mi mai rămânea decât să trag, voluntar, cu urechea: „– Da! – Și ce ați strigat acolo? – Ceea ce trebuie. – Ap’ iaca să strigi că ai să rămâi fără lucru!”. Ultima replică m-a lămurit. Nu mai avea rost să mă prefac interesat de îmbinarea barocă a termopanelor, trebuia să ies de urgență ca să-mi notez acest scurt și relevant dialog.

3. Mai conștienți de ceea ce trebuie să ceară mi s-au părut oamenii care au mărșăluit, duminica trecută, în centrul capitalei, ca să-și exprime atitudinea față de faptele noii/ vechii guvernări. Într-adevăr, organizatorii – Platforma Civică Demnitate și Adevăr – au definit cât se poate de clar mesajul protestatarilor: condamnarea celor vinovați de crimele din 7 aprilie 2009, identificarea şi judecarea celor care au distrus sistemul financiar-bancar, reforma reală a sistemului de drept şi combaterea corupţiei. Dar și aici, ceva a lipsit. Dacă, în cazul fermierilor, protestul a fost prejudiciat de lipsa unor revendicări fundamentale și, în cel al florarilor, de credibilitatea parțială a revendicărilor îndeobște, atunci acțiunea PCDA a fost în mod clar privată de tineri. Căci vârsta medie a participanților depășea, la sigur, 45 de ani. Dacă nu mai mult. Dezinteresul tinerilor, care preferă să părăsească țara decât să se sacrifice aici pentru un viitor mai bun al acesteia, este de înțeles și de necondamnat. Totuși, incapacitatea unor forțe de opoziție de a aduna tineri în jurul unor revendicări pline de bun-simț dă de gândit. Poate că e vorba nu numai de răceala cu care junii de azi privesc la opoziție în general după 7 aprilie 2009 încoace, dar și de maniera însăși în care opoziția își concepe și promovează mesajul? Poate că de vină este caracterul prea organizat al protestelor? Sau, de ce nu, confuzia până la identitate a unor tribuni actuali cu comentatorii și oamenii politici de ieri, care au trecut prin prea multe metamorfoze „ideologice” înainte de a ajunge la ideile lor revoluționare de azi?

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)