RECURS LA METODĂ // Evoluția speciilor

 

Scriitorul și cineastul Dan Alexe spunea că moldovenii și românii vorbesc aceeași limbă, dar sunt “specii diferite”. Nu “popoare”, bineînțeles, ci “specii”. Cred că nu se putea spune mai bine, iar protestele antiguvernamentale din România din ultimele zile au arătat încă o dată cât de adâncă și greu remediabilă este această diferență.

Astăzi la putere în România se află exact aceeași gașcă de parveniți, hoțomani și semidocți care guvernează la Chișinău de la declararea independenței încoace. Totuși, în România există ceea ce se cheamă societate civilă, există conștiință civică, o idee clară despre democrație și libertate, dar mai cu seamă un sentiment al demnității individuale și colective care îi îndeamnă pe cetățeni în stradă de fiecare dată când stăpânirea calcă în picioare toate aceste valori.

Desigur, există și o majoritate relativă de cetățeni care votează constant partide precum PSD, pepiniere ale corupției politice, imposturii intelectuale și fraudei financiare. Conștientă, în fond, de păcatele PSD-ului, această majoritate îl readuce la putere, o dată la patru sau opt ani, sfidând bunul-simț și logica elementară. Motivele pentru care o face sunt mai puțin importante aici, se poate spune doar că opțiunea celor mulți pentru PSD nu este produsul unei meditații prelungite și chinuitoare asupra destinului viitor al țării, cu Dilema veche în mână și Karl Popper la căpătâi. Ș-apoi, nici nu știu dacă avem dreptul moral să-i imputăm ceva: majoritățile acestea relative, sporadic absolute, de brexiteri, de putin-nașe-vsio, de români psd-iști etc. sunt, la urma urmei, consecința firească a aplicării premature a votului universal. Într-o lume atât de diferențiată, cu decalaje atât de mari între oameni, sociale și intelectuale, votul universal – un ideal nobil – devine sinucigaș.

Românii care mențin în Palatul Parlamentului commandouri penale nu sunt însă națiunea. Națiunea este acea minoritate (și ea: relativă) care nu suportă injustiția, își cunoaște drepturile, e gata să-și sacrifice timpul liber, sănătatea, să-și pună chiar și viața în joc pentru a sprijini și reafirma cu tărie principiile pe care se întemeiază orice societate normală. România are o societate normală și un viitor ca țară atât timp cât există această minoritate activă care știe cu exactitate pe unde trece granița dintre bine și rău.

În Republica Moldova nu există o asemenea minoritate. Există o majoritate care nu a ieșit mintal din orânduirea gentilică și, efectiv, o mână de oameni care își cunosc drepturile și sunt gata să și le apere. RM a cunoscut o singură dată un protest spontan, plăsmuit de conștiința vie și încă optimistă, pe atunci, a unor tineri ajunși în pragul disperării și care mai credeau în miracolul ceasului al doisprezecelea. Acest protest a avut loc pe 7 aprilie 2009. Ce s-a întâmplat după – știm cu toții. Dar nici până la 7 aprilie, nici în timpul așa-zisei “Revoluții Twitter”, nici după, marea masă de cetățeni care ar fi trebuit să dea dovadă de atitudine civică (cetățeni din categoria numită în RM “oameni cu studii superioare”) nu a reacționat în niciun fel. A fost nevoie de efortul colosal și de acoperirea Platformei DA ca o mică parte a acestora să participe la câteva mitinguri antiguvernamentale. Mitinguri la care au fost mai mult pentru a-și împăca conștiința (sau, ca la o procesiune religioasă, în așteptarea unui miracol) decât pentru a se opune cu adevărat regimului criminal. Drept dovadă – muțenia desăvârșită a acestei minorități civice de carton după ce A. Năstase și echipa nu au mai chemat oamenii în PMAN. Deși anul 2016 ne-a adus pe tavă o guvernare mult mai antidemocratică și mult mai voluntaristă decât cea care a provocat protestele din 2015.

Merita să ne unim cu România numai și pentru acest motiv: să aibă cine să ne ia apărarea și să stea zile și nopți în șir pentru noi măcar pe Calea Victoriei. Că în PMAN nu se mai poate.

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)