RECURS LA METODĂ // Erata dobânzilor

Adrian Ciubotaru

Deprecierea tot mai accelerată a rublei rusești a ajuns în topul celor mai citite știri ale săptămânii trecute. Numai atacurile teroriste din Sydney și din Peshawar au reușit să întreacă la clickuri căderea rublei, dar și acestea nu s-au aflat pe primele locuri decât o zi-două. Lumea s-a obișnuit cu terorismul islamic.

E ca în filmele horror – oricâte efecte speciale ai inventa, nu mai sperie pe nimeni. În schimb, prăbușirea economiei rusești, prognozată de specialiști încă anul trecut și devenită realitate în ultimele luni, trezește un interes viu și constant în toată lumea. E de înțeles. Din martie a.c., Putin aruncă amenințări în balta Occidentului, tulburând apele și semănând angoase. Scăderea indicelui bursier RTS și pericolul demonetizării, cu efectele de rigoare, au arătat însă până și celor mai neinformați sau împăciuitori (defetiști) cetățeni occidentali că “Realpolitikul” rusesc nu este decât o cacealma.

O mare păcăleală, într-un fel asemănătoare celei care a condus la criza financiară din 2008. În ambele cazuri, totul a pornit de la supraaprecierea resurselor financiare. În 2008, eroarea bancherilor și a burselor de valori a constat în supraevaluarea capacității de plată a clienților ipotecari și în acceptarea investițiilor speculative în sectorul imobiliar. În 2014, Rusia și-a supraestimat capacitatea economică de susținere a unei politici agresive în raport cu Occidentul.

Se știe că orice război, fie rece, fie fierbinte, fie cel economic, al sancțiunilor și embargourilor, necesită cheltuieli și mai ales o conștiință aptă să accepte nu numai riscul pierderilor, ci și responsabilitatea pentru recuperarea acestora într-un timp cât se poate de scurt. De pildă, bursa, băncile și economia americană și-au revenit, încet-încet, din crahul financiar, pentru că acesta făcea parte din logica economică a capitalismului speculativ. Federația Rusă are însă puține șanse să depășească, în condițiile actuale, criza profundă în care se află economia țării. În 2008, rușii au apelat la rezervele valutare ale statului pentru a atenua efectele imediate ale recesiunii economice mondiale, iar creșterea prețurilor la petrol din anii următori i-a ajutat să compenseze pierderile și să revină la un ritm de creștere economică susținut. Aceasta recuperare rapidă i-a înșelat însă pe conducătorii țării, care au crezut că bugetul este infailibil, că va spori mereu și că le va permite orice aventură geopolitică.

Uitând că toată bunăstarea Rusiei se întemeiază exclusiv pe prețurile mari la resursele naturale și că valoarea rublei este strâns legată de indicele RTS, care depinde, la rândul său, de cotațiile petrolului, kaghebiștii de la Kremlin au demonstrat că nu au înțeles niciodată până la capăt de unde le vine toată bogăția. Preluarea, relativ ușoară, a puterii în 1999, care a semănat mai curând cu un troc între spanioli și amerindieni (Boris Elțin a procedat ca un adevărat șef de trib: a schimbat sceptrul pe o sticlă), înavuțirea rapidă în urma instituirii unui control riguros asupra economiei și finanțelor țării, i-a făcut pe acești conchistadori să piardă, cu timpul, vorba lui Merkel, “contactul cu realitatea”. Singurele constante ale acestor minți inflamate de iluzia omnipotenței au rămas lecțiile învățate la școala superioară a KGB-ului. Lecții fără nicio legătură cu legitățile după care se dezvoltă economia globală, dar care îl fac pe Putin, exact în clipa în care țara arde, să-i ofere amicului Secin un cadou de șase sute și ceva de miliarde pentru ca acesta să-și acopere cheltuielile generate de sancțiuni și de colapsul economic.

Rusia a luat toată lumea de fraieră. Acum fraieră este chiar ea, Matușka. Singurul argument care îi mai rămâne este măciuca nucleară. Nimeni nu știe dacă îl va folosi sau nu. Prea multă lume întâmplătoare s-a grămădit între zidurile Kremlinului, prea mulți parveniți, altădată funcționari cenușii și frustrați, au ajuns, peste noapte, nababii și stăpânii celei de-a șasea părți a lumii, ca să ne putem da seama acum cât de mult se poate apropia degetul acestora de butonul fatal. Reacția la disperare a clicii moscovite nu va fi una rațională, ci, cu certitudine, una umorală. Căci nu rațiunea, nici măcar cea mai perversă dintre rațiuni, ci măria sa accidentul (Rusia anului 1999) i-a răzvănit pe acești foști slugoi ai vechiului regim. Fără bomba atomică, sfârșitul lor e predictibil. Cu bomba atomică – nu. Toată speranța e în poporul rus, care încă mai jubilează intrarea triumfală a cezarului în Crimeea. Ce va face însă acest popor când se vor termina nu atât pâinea – rușii sunt obișnuiți să strângă cureaua –, cât spectacolele? La prețul actual al barilului până și acest lucru este posibil.

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)