RECURS LA METODĂ // Cronica unui an anunțat

Adrian Ciubotaru

2014 a fost anul istoricilor. Dar nu atât al istoricilor de azi, cât al celor de mâine, care, navigând în apele tulburi ale epocii noastre, vor avea nevoie de repere memorabile. Inclusiv sau mai ales calendaristice. Cu toate că i-a bucurat enorm pe jurnaliști, sporind ratele de audiență ale canalelor (site-urilor, ziarelor etc.) de știri, 2014 s-a dovedit a fi un mauser prea mare pentru tocul de lemn al presei. Și nu numai al presei. De fapt, oricine ar încerca acum să contabilizeze și să evalueze corect evenimentele ce s-au produs în ultimele 12 luni va eșua inevitabil. Din cel puțin două motive.

Unu. Anul (deocamdată) curent e mai puțin o cifră. Mai curând, o linie pe care istoria a trasat-o, neașteptat de repede, sub mai multe socoteli geopolitice, unificându-le. Cu un gest nervos și obosit, aceasta a forțat, în sfârșit, bilanțul: în 2014, numărul operațiilor matematice, dar și al necunoscutelor, a scăzut considerabil. Tocmai de aceea ne vine greu să privim la anul care se încheie doar ca la un nou început, deși am avut de-a face mai mult cu premiere (și avanpremiere) decât cu un repertoriu politic și diplomatic tradițional.
Așadar, la o lectură pe diagonală, anul 2014 pare a fi mai plin de puncte decât de virgule. Cei care se vor încumeta să-l analizeze izolat de anii precedenți (tentația e prea mare!) și nu vor dori să vadă în 2014 culminația unor tendințe mai vechi, nu-i vor sesiza nicicând ponderea pentru timpurile pe care le trăim.

Doi. Deși tendințele majore ale istoriei recente (e.g., evoluția de tip “bolșevic” a islamismului radical pe direcția revoluție spirituală-teroare-stat universal; recidiva imperialismului la ruși) au atins punctul culminant în 2014, faptele prin care acestea s-au exprimat (crearea Statului Islamic, invazia Rusiei în Ucraina) sunt departe de a le epuiza. Fenomene de asemenea amploare durează și se manifestă în moduri diferite, deși par să înceapă și să se termine fulgerător, printr-un singur eveniment. Astfel, Zidul Berlinului a fost dărâmat într-o zi, dar s-a surpat decenii, chiar din momentul apariției, fiind erodat nu numai de dorința de libertate a berlinezilor, ci și de revolta acumulată de prizonierii întregului lagăr socialist. Știm, cu destulă aproximație, dar cu și mai multă intuiție, cam ce se întâmplă, în esență, în Siria, Irak, Crimeea sau Donbas. Ce nu știm e cât va mai ține nebunia și care va fi evenimentul care va pune capăt califatului lui Ibrahim sau regimului putinist.

Istoria a dat în mai multe rânduri cu Hauptbuchul de podea. Ultima dată s-a întâmplat prin 1989-1991. Alții zic că în 2001, deși 11 septembrie pare, din perspectiva zilei de azi, mai degrabă un indicator de presemnalizare, situat la o distanță egală între intersecții, decât o răspântie propriu-zisă. Dar nici în 1991, nici în 2001 și nici în 2014, cetățenii Republicii Moldova par să nu fi sesizat, în marea lor majoritate, importanța istorică a schimbărilor care s-au produs chiar sub nasul lor.

În 1994, după războiul din Transnistria și evoluția lamentabilă a proiectului CSI-ist, îi votam pe agrarieni. În 2014, anul în care am semnat Acordul de asociere cu UE, i-am votat pe socialiști și ne-am iubit în taină cu Usatîi. În 2015, riscăm să avem un primar socialist (ghici cine va fi acesta?) în Chișinău. Orașul o caută demult, cu lumânarea de parafină: drumurile răunovate de Chirtoacă vor fi, „nakoneț-to”, reconstruite integral, cu pavaje din granit de Habarovsk… Și de ce nu am avea? De ce am pretinde de la oamenii de rând să priceapă, o dată și o dată, că Uniunea Sovietică e mai departe de ei ca oricând (deși pare că le bate la ușă), dacă nici partidele politice care îi reprezintă, inclusiv cele proeuropene, încă nu s-au dumerit pe ce lume se află? În cazul în care nu credeți, intrați, de pildă, în sala unde au loc negocierile pentru formarea noii alianțe de guvernare și trageți cu urechea. Sau în sălile unde au loc ședințele consiliilor raionale, în sălile de judecată, în sălile unde anumiți oameni câștigă anumite licitații. Nu-i așa că nici nu ați putea intra în aceste veritabile pivnițe ale Vaticanului, darămite să mai și trageți cu urechea?

Să nu ne plângem însă: am fost martorii unui an de pomină. Și să nu uităm că ani ca 2014 au primenit nu numai viața popoarelor care fac istorie, dar și a celor care nu știu și nici nu vor să știe ce este aceasta. La Mulți Ani!

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)