RECURS LA METODĂ // Ce vom sărbători de 9 Mai?

Pe vremea când moldovenii erau cetățeni ai URSS, sărbătoarea de 9 Mai avea o semnificație clară: victoria asupra Germaniei fasciste și aliaților acesteia în cel de-al Doilea Război Mondial. Europa și SUA celebrau cam același lucru, drept că pe 8 Mai (așa-numitul VE Day – Victory in Europe Day) sau chiar pe 7 Mai (în statele care fac parte din Comunitatea Națiunilor britanice – Commonwealth).

În anii 1990-2000 am continuat să celebrăm aceeași victorie, doar că am deschis mai multe paranteze. Volens nolens, a trebuit să constatăm că, în anii războiului, eram, de jure, cetățeni ai României (chiar dacă bolșevicii au încercat să ne răpească acest statut în 1940), că România a fost unul dintre aliații naziștilor, că aflarea trupelor germane pe teritoriul Basarabiei între anii 1941-1944 nu poate fi considerată,potrivit legilor internaționale, drept ocupație și că ocârmuirea românească a Basarabiei nu este același lucru cu administrația civilă sau militară românească a Transnistriei (teritoriu sovietic ocupat de trupele germane și de cele române). Constatări nu întotdeauna plăcute, dar istoria e ceea ce s-a întâmplat aievea și nu ceea am fi vrut să se întâmple.

Una peste alta, basarabeni de etnii diferite au fost încorporați atât în armata sovietică, cât și în cea română, luptând uneori unii împotriva altora (un fel de război fratricid mai mic în cadrul unui război mai mare, între națiuni). Realitatea aceasta nu ne mai dezbină însă la fel de mult ca acum 20 de ani, ba dimpotrivă chiar – lărgește semnificația sărbătorii. În acest context, propunerea de a reboteza 9 Mai în Ziua Europei a fost una judicioasă și pare a fi singura modalitate de a împăca spiritele și de a atenua animozitățile nu numai în Republica Moldova, dar și în toate țările care mai păstrează amintirea masacrului.

Îmbinarea de cuvinte „Ziua Europei” face, desigur, trimitere la Declarația lui Schuman de la 9 mai 1950 privind crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (piatra de temelie a UE) și mai puțin la biruința Aliaților în război. Dar ideea de a avea o zi a păcii și înțelegerii între popoarele europene, care să coincidă și cu victoria asupra unui regim monstruos, este mai mult decât salutară. Într-adevăr, cum se pot bucura azi belgienii de înfrângerea Germaniei, date fiind relațiile actuale dintre statele respective? Nici polonezii nu le mai poartă aceeași pică nemților și nici nemții nu mai știu unde să se ascundă de rușine când vine vorba de al Doilea Război Mondial sau de Holocaust.

La noi însă pacea nu poate dura mult. Dacă reușim să ajungem, cu forțele proprii, la vreun compromis, oricât de relativ – aptitudine atât de rară pentru societatea noastră –, se găsește întotdeauna cineva care să ne asmută unii împotriva altora. Din păcate, vântul e semănat în Republica Moldova de țara care a suferit cel mai mult de pe urma războiului, dar și de anumite organizații și partide locale, care susțin punctul de vedere oficial al Federației Ruse în această privință. Vântul e semănat, desigur, în speranța furtunii. O furtună care face deja ravagii în Estul Ucrainei și e pe cale să spulbere orice iluzie a prosperității și stabilității în regiune.

Să fie clar: toți cetățenii Republicii Moldova au dreptul să sărbătorească ziua de 9 Mai așa cum și-o doresc. Pentru unii, această zi înseamnă înfrângerea nazismului, pentru alții – exclusiv victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei. Există și oameni pentru care 9 Mai e doar o zi de doliu, ziua memoriei. Nu putem fi însă de acord cu altceva: ca toți cei care consideră că 9 Mai nu se reduce doar la victoria poporului sovietic împotriva fascismului să fie calificați drept „fasciști”.

Sărbătoarea nu trebuie utilizată ca un criteriu de selectare a „prietenilor” și „dușmanilor” poporului rus. Ziua care a pus capăt suferinței a milioane de oameni de pe glob nu poate fi privatizată de o țară sau de un regim, mai ales dacă la victorie au contribuit zeci de alte țări și popoare. 9 Mai este ziua în care am scăpat de molima nazistă și nu ziua în care sărbătorim viziunea lui Vladimir Vladimirovici asupra istoriei mondiale.

Adrian CIUBOTARU