RECURS LA METODĂ // Câteva idei generale (II)

Adrian Ciubotaru

De fapt, vorbim de aceeași, veche, problemă națională a „formelor fără fond”. Ce se întâmplă, în fond? Posturile de radio și TV dispun de cele mai noi tehnologii, instituțiile de învățământ au calculatoare, proiectoare, acces la internet, Ministerul Educației își dorește manuale electronice în școli etc. Toată lumea are posibilitatea să-și dezvolte o competență sau să obțină cunoștințele necesare în orice domeniu. Cu precădere specialiștii în informații, mai exact, cei care le acumulează, le procesează, le interpretează și le transmit.

Totuși, în momentul în care datele pe care ni le furnizează realitatea nu coincid cu informațiile pe care le avem (de la școală sau de la televizor) despre aceasta, revenim instantaneu la singura modalitate accesibilă de percepere și explicare a realității: mitul. Dacă am zgâria cu unghia lustrul modern al societății noastre, plană ca ecranul televizorului care o educă, am da de cocleala ei arhaică. Și nu e vorba de maniere, al căror primitivism ar avea alte cauze, ci de modul de a gândi care, la noi, nu s-a schimbat esențial de la origini până în prezent.

Iată un exemplu recent de realitate devenind mit: prăbușirea leului. Dacă citești presa moldovenească sau privești televizorul, dai numai de scenarii apocaliptice, teorii conspiraționiste, explicații rudimentare și/ sau tendențioase. Nicio publicație/ emisiune radio sau TV „specializată” în chestiuni economice nu a oferit o analiză plauzibilă a fenomenului. Niciun expert în domeniu, niciun profesor universitar care să întreprindă o analiză obiectivă a devalorizării monedei naționale. Chiar și în limitele date de puținele informații pe care a catadicsit să ni le ofere eminența sa, mai mult sau mai puțin cenușie, guvernatorul BNM. Am urmărit cât am putut presa scrisă, internetul și televiziunea, dar nu am aflat răspuns la întrebări elementare, precum: Câți dolari/ euro trebuia să cumpere/ sustragă Ilan Shor ca să provoace criza actuală? Cât de mult influențează asemenea „operațiuni” bancare cursul valutar? Cât de mult trebuia să se reducă remitențele ca să determine lipsa de valută străină pe piață? De ce cotațiile valutare au ajuns la valorile la care au ajuns, și nu la valori mai mari sau mai mici? Care e legătura dintre cererea de, să zicem așa cum zice toată lumea, 150 de milioane de dolari și oferta de 70 de milioane, pe de o parte, și raportul de 19/ 20 de lei la un dolar, pe de altă parte? De ce acest curs, și nu altul în condițiile financiare date? Ș.a.m.d..

Devalorizarea monedei naționale e un fenomen firesc pentru orice economie, catastrofal pentru o economie ca a noastră, dar, totuși, firesc în anumite circumstanțe economice. Un specialist adevărat în domeniu, chiar dacă nu cunoaște toate circumstanțele, le poate deduce din urmări, din modul în care s-a produs fenomenul (dinamica, progresul și oscilațiile acestuia, alte variabile etc.). Nu și la noi, unde criza de specialiști și „idei specializate” devine vizibilă tocmai în momentele în care riscul de a adopta o explicație facilă, mitologizantă a lucrurilor devine mai mare.

Golul de idei se umple însă imediat cu teoriile panicarde sau părtinitoare ale mass-mediei. Pomenindu-se într-o asemenea ambianță informațională, oamenii, necăjiți de sărăcie și supărați pe o guvernare din ce în ce mai iresponsabilă, încep să trăiască, mental, într-o altă realitate decât cea curentă. De aceea, după cum spuneam și în prima parte a acestui articol, marea primejdie cu care se confruntă societățile modernizate, dar neoccidentalizate (precum societatea moldovenească) este că mass-media acestora acoperă întregul câmp informațional și întreaga dezbatere de „idei”. Și asta pentru că, într-o societate de acest tip, succesul e repurtat, mai devreme sau mai târziu, de persoanele care controlează cele mai populare mijloace de informare în masă. Este vorba, de regulă, de sursele de informare cele mai „accesibile”, cele mai apropiate de conștiința mitologică a oamenilor, adică de sursele care oferă o „explicație” unică, simplă și clară (oricât de contradictorie, în esență) pentru toate fenomenele.

Concluzia mea este că, într-o țară privată de publicații precum Dilema Veche, Revista 22, Observator cultural, șansa de a alege un președinte Iohannis este foarte mică. Într-o țară lipsită de publicații de specialitate serioase, perspectiva de a cultiva o societate civilă este egală cu zero. Într-o țară în care descoperirile științifice și inovațiile tehnologice parvin, aproape exclusiv, prin intermediul portalurilor de știri (ca „noutăți” între altele), lumea nu le va înțelege niciodată rostul și nici însemnătatea. Într-o lume fără ochelari, miopia nu se lecuiește. Dar e loc pentru profeți. Cu cât mai orbi, cu atât mai bine.

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)