RECONSTITUIRI // Baruch Breitman, bălţeanul omorât la Ivdel

Evocări ale Bălţiului interbelic, un oraş locuit de reprezentanţii mai multor seminţii care trăiau în bună înţelegere

Deşi unii afirmă că Bălţiul e, exclusiv, un „oraş rusesc”, că are o istorie de „şase secole”, că e „roşu” fatal, îndemnând „românii să plece în România” etc., realitatea e cu totul alta. Bălţiul este un oraş cu vechi izvoade româneşti, atestat documentar pe 4 octombrie 1620, şi nu în 1421, după cum susţin „oficial” mai-marii urbei, are un trecut extrem de bogat şi original.

 

Recent, au fost descoperite două manuscrise, create la Bălţi în sec. XIX – romanul Poliodor şi Hariti, o traducere originală din greacă, şi un Miscelaneu „pentru tineri şi tinere dacă-romano-moldavi” de bălţeanul Dimitrie Balica comisul.

În 1918, populaţia cere şi se votează în premieră Unirea cea Mare. Numai în perioada interbelică aici au funcţionat două edificii teatrale, Scala şi Safo; două cinematografe, Lux şi Modern; trei licee prestigioase – „Ion Creangă” (în care a învăţat Eugen Coşeriu), „Domniţa Ileana” şi evreiesc; biblioteca lui Shterenberg; librăriile „Progresul” şi „Librăria Românească”. Oraşul dispunea de două gări şi două pieţe de desfacere – Oborului şi Cea Mică. Astăzi, în municipiu funcţionează 8865 de agenţi economici, Universitatea de Stat „A. Russo”, Teatrul Naţional „V. Alecsandri” cu celebrul actor Mihai Volontir, fabrici şi uzine etc.

Însă cea mai mare bogăţie o constituie populaţia reprezentată de 54,2% de români moldoveni, urmaţi de ucraineni (23,74%), ruşi (19,22%), polonezi, evrei, bulgari, romi, găgăuzi şi alte etnii. Totodată, pe parcursul istoriei sale, populaţia a suportat valuri de incursiuni devastatoare, ideologizări masive şi represiuni criminale.

Antreprenor de succes şi lider al PNL

În acest context, ţinem să evocăm destinul lui Baruch BREITMAN (1873 – 7.IX. 1941), rămas pe altarul chinurilor alături de cele peste 20 000 de jertfe căzute în închisoarea din Ivdel – Katânul românilor basarabeni.

Aşadar, cine a fost Baruch Breitman? Bălţean prin naştere, antreprenor de succes, eminent om de cultură şi politică. Din veniturile sale a ridicat Teatrului Safo şi două case de locuit. Aproape un deceniu a ocupat funcţia de lider al organizaţiei municipale şi judeţene Bălţi a Partidului Naţional Liberal condus de Ion I. C. şi Vintilă Brătienii, care se bucura de susţinerea electoratului bălţean.

Teatrul Safo, la fel ca şi Scala, a contribuit la accelerarea vieţii cultural-artistice din urbe. B. Breitman invita frecvent colective de creaţie, scriitori, artişti, muzicieni. Astfel, scena acestui teatru a fost onorată de George Enescu, solişti ai Operei Române, solişti de muzică populară (Gică Petrescu ş.a.). În martie 1939, a fost organizată o întâlnire cu scriitorii Ion Minulescu şi Ionel Teodoreanu. Inspirat de peisajul original al municipiului, Ion Minulescu compune prompt o şarjă: „În oraşu-n care plouă/ De trei ori pe săptămână/ Un bătrân şi o bătrână –/ Două jucării stricate –/ Merg ţinându-se de mână”. Proprietarul Teatrului era atât de cult şi ataşat valorilor naţionale încât toţi oaspeţii rămâneau captivaţi de atmosfera psihologică sănătoasă în care se aflau.

Soţii Baruch şi Matilda sunt arestaţi

Conform aprecierilor lui Iuri Pipergal, unicul nepot al renumitului bălţean aşezat cu traiul în Kőln (Germania), un bloc locativ era ocupat de familia Breitman, iar cel de-al doilea era pus la dispoziţia chiriaşilor, la preţuri acceptabile, ceea ce confirmă că B. Breitman a fost un om de o bunătate rară.

Imediat după „eliberarea” din 28 iunie 1940, autorităţile sovietice au naţionalizat toate imobilele. Clădirea Safo a fost transformată în Casa ofiţerilor. Familia Breitman a fost suspectată şi ţinută într-o atmosferă psihologică tensionată, la fel ca şi restul orăşenilor. În aceste condiţii, unica sursă de existenţă rămânea venitul soţiei Matilda, medic-stomatolog cunoscut în municipiu şi satele nordice ale Basarabiei. Sunt destule premise că Matilda era nu numai un medic de calitate înaltă, dar şi o femeie cultă, comunica fluent în cinci limbi – idiş, română, franceză, rusă şi germană(!).

Ziua neagră vine pe 13 iunie 1941, când Baruch şi Matilda Breitman sunt arestaţi. Lui Baruch i se aplică art. 58-13 al CP din RSF Rusă – membru al unui partid „burghez” şi proprietar de imobile „acumulate ilicit”, iar soţia este trecută în categoria „membru al familiei duşmanilor poporului”. De aici încolo destinul acestei minunate familii intră în contact direct cu maşina represivă enkavedistă.

Baruch moare la 7 septembrie 1941 la Ivdel

Baruch a fost „etapizat” în închisoarea din Ivdel (Ural), interogat sălbatic şi moare la 7 septembrie 1941. Matilda este exilată, apoi aşezată forţat cu traiul în stepele kazahe. Mult mai târziu, unica fiică, Bela, reuşeşte să obţină acceptul autorităţilor, eliberarea scumpei fiinţe, însă era prea târziu – chinurile vieţii unei femei înzestrate sfârşesc printre străini.

Bela îşi face studiile preuniversitare la Liceul „Domniţa Ileana”, apoi obţine licenţă în drept la Universitatea „A. I. Cuza” din Iaşi. Conform tradiţiilor familiale, devine şi ea un poliglot. Se căsătoreşte cu Moise Pipergal, student la medicină, ulterior ofiţer în Armata Română.

Familia se aşază cu traiul în Cetatea Albă. Curios fapt, dar organele sovietice încă nu daseră de urmele fiicei „duşmanului poporului”. După un divorţ neaşteptat, ea îşi schimbă a treia oară numele de familie. Activează în calitate de avocat în Colegiul de avocatură Ismail.

Tocmai în 1948 enkevediştii depistează „provenienţa burgheză” a Belei Crocos, pentru care „crimă” a fost exclusă din instanţă pe motiv că şi-a „ascuns” provenienţa socială, ceea ce în versiunea regimului comunist represiv se considera „incompatibil cu statutul avocaturii sovietice”. Pe deasupra, a mai fost învinuită de „abateri” disciplinare.

Este persecutată şi fiica

În cadrul şedinţei Prezidiului avocaturii regionale Ismail (proces verbal nr. 21 din 24 octombrie 1948) a fost exclusă din instanţă. Voturile s-au împărţit juma-juma, dar şefii au decis varianta excluderii din avocatură.

Astfel, un avocat cu o pregătire strălucită rămâne pe drumuri. Pentru a supravieţui, Bela Crocos a fost obligată să muncească la „negru”, find angajată în calitate de femeie de serviciu. Peste un timp, se mută cu traiul la Odesa, apoi pleacă la fiul său stabilit în Germania. Acolo activează în calitate de jurist în structurile de caritate. În 1999, la 85 de ani, se ridică către împărăţia Domnului.

Şi a rămas Iuri, nepot şi fiu devotat părinţilor săi. Membru pasionat al Partidului Creştin-Democrat din Germania. A colaborat la Radio şi TV. Mereu se închină pământului natal, deseori aprinde candela şi se roagă pentru Basarabia. În română. Trăieşte cu gândul ca această parte a României să intre în Europa.

Dr. Teo-Teodor Marşalcovschi,

Lect. sup. univ. Lucian Jitaru

 

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)