Recensământ alandala şi cu spoială

DSC_2929  Foto de NADEJDA ROSCOVANUOrganizatorii Recensământului populaţiei şi locuinţelor 2014 nu au reuşit să se ridice la nivelul aşteptărilor cetăţenilor

Recensământul populaţiei şi al locuinţelor 2014 s-a încheiat oficial la 25 mai curent. Neoficial însă, acesta continuă, deoarece șefii circumscripțiilor recepționează documentele de la instructorii controlori, verifică și completează borderourile, iar unii recenzori continuă să completeze formulare. Deşi sute de mii de moldoveni nu au fost chestionaţi, directorul Biroului Naţional de Statistică, Lucia Spoială, spune că este un exerciţiu statistic, care permite o abatere de aproximativ 6%. Sociologii afirmă însă că marja de eroare este mult mai mare.

Directorul Biroului Naţional de Statistică (BNS), Lucia Spoială, a menţionat recent în cadrul unei conferinţe de presă că recensământul este un exerciţiu statistic, care permite o abatere de aproximativ 6%, deşi peste 210000 de moldoveni au rămas neînregistraţi din cauza recenzorilor sau din alte motive. Potrivit directorului BNS, cei care nu şi-au îndeplinit sarcina vor fi sancţionaţi.

Pe de altă parte, unii recenzori spun că populaţia n-a fost înregistrată integral din cauza organizării proaste a cartografiei. Un recenzor din Chişinău a declarat pentru JURNAL: „Nu s-a reuşit chestionarea tuturor cetăţenilor din cauza organizării proaste. Cartografierea trebuia să înceapă pe 12 mai 2014, însă aceasta a demarat pe 13 mai. În prima zi, nu aveam nici formulare, nici genţi, vorbesc despre Chişinău, şi nu de întreg teritoriul republicii”, a spus sursa solicitând anonimatul.

Potrivit acesteia, lucrul unui recenzor a fost greu. „În această perioadă, trebuia să chestionez locuitorii a 130 de apartamente din Chişinău. Ziua completam formulare, iar seara controlam datele. Am fost înjosită de rusofoni care locuiesc aici din 1945, 1960, 1970 şi care nu ştiu două cuvinte în română. Îmi spuneau că vrem să scăpăm de ei prin acest recensământ. Asta se întâmpla la fiecare al treilea apartament din sectorul pe care l-am recenzat”, a mai spus femeia.

Totodată, copreşedintele Mișcării Civice „Tinerii Moldovei”, Anatol Ursu, a afirmat că, de la începutul desfăşurării cartografiei, au fost înregistrate sute de încălcări grave. „Recensământul din 2014 va intra în memoria colectivă a poporului nostru ca un exercițiu ratat al guvernanților actuali. Foarte mulți cetăţeni nu au fost recenzați”, a opinat tânărul.

Potrivit acestuia, pe site-ul BNS-ului găsim următoarea precizare: „Toate informațiile obținute în cadrul recensământului sunt folosite pentru planificare și elaborare de strategii. Dacă nu veți participa, statul nu va deține informația cu privire la situația reală despre populația și locuințele din Republica Moldova. Guvernarea, partenerii de dezvoltare, instituțiile de cercetare, precum și sectorul privat au nevoie de informații exacte pentru planificare și strategii demografice, sociale economice eficiente. Doar prin participare la recensământ necesitățile dvs. vor fi luate în considerare”.

„Despre ce date şi informaţii exacte putem discuta, având în vedere că au fost comise atâtea încălcări?”, se întreabă Ursu.

„Lumea nu se schimbă prin recensăminte”

Solicitat de JURNAL să-şi expună părerea privind modalitatea de desfăşurare a recensământului, observatorul politic Oazu Nantoi a observat o anumită evoluţie în raport cu recensământul din 2014. „Opinia mea porneşte de la experienţa mea personală şi a familiei mele. În 2004, în lipsa mea, deşi soţia m-a declarat român, recenzorul m-a scris moldovean pe mine şi pe feciorii mei. Anul curent, recenzorul a înregistrat corect informaţia şi nu am pretenţii. Dacă a fost încălcată metodologia de colectare a datelor, păcat de banii aruncaţi în vânt. În rest, lumea nu se schimbă prin recensăminte”, consideră observatorul.

Sociologul Andrei Dumbrăveanu a declarat că recensământul nu a fost un exerciţiu de statistică, după cum spun cei de la BNS. „Acestea se fac pe un eşantion mult mai mic decât pe eşantionul general al Republicii Moldova”, a precizat acesta.
„Societatea noastră este alta decât în 1994 şi 2004, deoarece are un alt nivel de dezvoltare. Se cerea responsabilitate, profesionalism. Trebuie să recunoaştem că nu au reuşit să se ridice la nivelul aşteptărilor populaţiei nici organizatorii cartografiei şi nici recenzorii. Cetăţeanul de rând vrea să ştie unde ne aflăm, cine suntem, pentru ce optăm, ce nivel de dezvoltare a atins societatea într-un deceniu.”

„Cumătrism la nivel local”

Sociologul acuză administraţia BNS că nu a consultat oameni de ştiinţă, sociologi, antropologi, n-a respectat procesul tehnologic. „Totul s-a făcut cu amatorism. Recenzorii au fost neinstruiţi. Lucrurile au mers alandala. Marja de eroare va fi alta decât 6%”, susţine Andrei Dumbrăveanu.

Va mai avea loc un recensământ

În urma prelucrării datelor în decembrie a.c., vor fi prezentate datele preliminare privind numărul total de locuinţe, gospodăriile şi persoane divizate pe sexe, de asemenea numărul persoanelor plecate peste hotare. Datele finale ale recensământului populaţiei şi locuinţelor vor fi făcute publice conform recomandărilor internaţionale la cel mult 27 de luni de la colectare. Amintim că, în perioada 12–25 mai, a fost efectuată recenzarea populaţiei şi locuinţelor pe întreg teritoriul Republicii Moldova, cu excepţia localităţilor din partea stânga Nistrului şi a municipiului Bender.

ZOOM

peste 210000 de moldoveni au rămas neînregistraţi

 

 

 

 

 

 

 

The following two tabs change content below.