Rebrandingul României

Băsescu joacă dur. Pe cât de sentimental, lacrimogen, pe atât de hotărât este în acţiunile sale politice. Decizia de a accepta elemente ale scutului anti-rachetă este comparabilă cu o lovitură de teatru pusă la cale împreună cu SUA.

E şi ceea ce s-ar numi un „rebranding”, o schimbare radicală de imagine a României, o repoziţionare nu numai pe plan regional, dar şi european. Deodată, ea se face mult mai vizibilă pe harta Europei şi aceasta, în mod firesc, schimbă datele relaţiilor RM cu România. Temperatura acestora creşte brusc, şi procesele integraţioniste se vor accelera.
Nu e de mirare că din sediul PCRM s-au făcut auzite urlete şi înjurături la adresa… noii guvernări. Voronin înjură de fapt România, dar nu o face direct pentru că ar arăta şi mai caraghios, decât atunci când o numea „ultimul imperiu din Europa”.

Anticipând reacţia Moscovei, Băsescu a declarat că “noul sistem nu este îndreptat împotriva Rusiei…, ci împotriva altor ameninţări”. Dar Moscova nu se lasă convinsă, şi supărarea ei este explicabilă. Ea crezuse că, în septembrie 2009, când Obama renunţase la scutul antirachetă din Polonia şi Cehia, obţinuse o victorie morală. Cuvintele lui Obama, că va căuta o nouă modalitate de asigurare a securităţii Europei, le interpretase ca pe o încercare de a-şi camufla eşecul, de a scăpa cu faţa curată. Iată însă că Obama se ţine de cuvânt. El apelează la România, a cărei hotare sunt mai îndepărtate de ale Rusiei. Rachetele ce vor fi amplasate pe teritoriul român nu vor putea atinge teritoriul rus şi, prin urmare, argumentele Moscovei de data trecută, precum că scutul antirachetă îi ameninţă securitatea, nu mai sunt valabile.

Ea are însă alte motive de nemulţumire, pe care nu le poate afişa. De aceea Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, face trimitere la convenţia din 1936, de la Montreux, privind limitarea accesului în Marea Neagră pentru vasele militare aparţinând statelor ne-riverane. El vrea să spună că vasele militare americane, ce vor asigura alte elemente ale scutului antirachetă, nu au dreptul să intre în Marea Neagră decât pe o perioadă limitată de timp şi cu anumite condiţii ce ţin de tipul şi tonajul vasului.

Deşi nu are de data aceasta motive să pretindă că scutul antirachetă poate doborî rachetele sale balistice îndreptate spre SUA, e de presupus că Moscova se va opune cu şi mai multă înverşunare noii amplasări, înţelegând că nu numai de securitatea Europei îşi bate capul Bucureştiul. Şi relaţia specială cu RM ar putea fi o motivaţie importantă pentru România, care nu vrea să fie trasă de mânecă ori de câte ori afirmă ”un popor, două state” şi le redă moldovenilor cetăţenia pierdută în 1944. Iar RM, spre deosebire de Cehia şi Polonia, se află în „străinătatea apropiată”, în pretinsa sferă de influenţă a Rusiei şi tot ce o vizează îi vizează şi pe ruşi, crede Moscova.

Nu întâmplător Voronin vorbeşte despre „o linie de front”, în care s-ar transforma RM după această decizie a Bucureştiului. El, care într-un timp se stabilise la Moscova, fără să-i pese de vecinătatea silosurilor de rachete de tot felul, de depozitele de bombe atomice şi neutronice, azi declară că scutul antirachetă prejudiciază securitatea RM. Apar, fireşte, şi unele riscuri, cel puţin din punct de vedere teoretic, dar nu la acestea se referă liderul PCRM.

Mai cu seamă că, deocamdată, nimic nu este bătut în cuie. Şi amplasarea scutului antirachetă în Polonia şi Cehia părea hotărâtă, dar nu a fost. Nu este exclus că această mişcare a lui Obama este făcută pentru a pregăti o nouă ”cedare” Moscovei, în eventualitatea că aceasta va ezita să fie mai cooperantă în Iran şi Afganistan. Evident, americanii nu au de gând să atace Rusia. Şi nici Iranul nu are de gând să atace Europa, dar intenţiile sale de înarmare îi îngrijorează pe americani şi nu numai pe ei. Par să aibă dreptate cei care spun că asistăm la o reeditare, pe plan regional, a aşa-zisei strategii de prevenire, din perioada războiului rece.

Noi însă trebuie să încetăm a ne comporta ca foşti ”pacifişti” sovietici. Un stat antiNATO în vecinătatea bazelor americane nu e tocmai ceea ce ar corespunde pretenţiilor noastre de parteneriat strategic cu SUA. De aceea pare credibilă ipoteza că venirea unor televiziuni de peste Prut a fost încurajată de Joe Biden, vicepreşedintele SUA, cel care a vizitat Bucureştiul astă-toamnă, pentru a cunoaşte atitudinea României faţă de scutul anti-rachetă. (Şi atunci când el, apoi Hillary Clinton au declarat că vor ca RM să facă parte din alianţa nord-atlantică, ei nu au aruncat vorbe în vânt.) Şansa partidelor Alianţei pentru Integrare Europeană în eventualitatea alegerilor parlamentare anticipate vor descreşte, dacă autorităţile vor privi cu aceeaşi seninătate la dominaţia informaţională a Rusiei, la propaganda antiamericană şi antiNATO în spaţiul public al RM.

Creşte şi riscul unor atacuri teroriste şi, prin urmare, s-ar putea ca frontiera cu România să fie şi mai greu de penetrat pentru cetăţenii moldoveni. Deşi nu ar trebui să fie, şi, probabil, Bucureştiul a anticipat această posibilitate.
Oricum, va mai trece ceva timp până se vor clarifica lucrurile. Tiraspolul tace, reţinându-şi respiraţia, înţelegând că de fapt acum începe jocul adevărat, hotărâtor, în regiune. Tace şi Comratul, sensibil la starea de spirit a Moscovei, aşteptând ca aceasta să-şi clarifice poziţia. Ucraina e încă în febra postelectorală. Nu tace doar Voronin, fiindcă i s-a dat o nouă temă de campanie, şi fiindcă înţelege că acordul dintre Bucureşti şi Washington ar putea influenţa în mod decisiv destinul RM, măturând Partidul Comuniştilor la groapa de gunoi a istoriei.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)