Rebeja nu a fost înaintat nici măcar de FC Zimbru?

Cu câteva zile înainte de Congresul al XI-lea al Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal (FMF), Radu Rebeja, înscris în cursa electorală în calitate de candidat provizoriu, susţine că în spatele său sunt multe persoane pe care le respectă şi, din acest motiv, nu vrea să se retragă. În acelaşi timp, JURNAL a aflat că Rebeja n-ar fi susţinut nici măcar de FC Zimbru, club care l-a lansat în fotbalul de performanţă. 

„În spatele meu sunt multe persoane pe care le respect. Ideea de a candida a apărut încă din vara trecută, când am avut întâlniri cu câţiva oameni din fotbal. Am susţinerea cluburilor FC Zimbru, FC Dacia, Rapid Ghidighici, FC Olimpia Bălţi şi a altor structuri din teritoriu”, a menţionat Rebeja, care n-ar fi colectat cele 20 de semnături obligatorii de la membrii afiliaţi FMF.

Potrivit unor surse din fotbalul moldovenesc, Rebeja n-a fost înaintat în cele din urmă nici măcar de FC Zimbru, club la care a crescut ca fotbalist. Acest lucru s-ar fi întâmplat din cauza că FC Zimbru a fost părăsit de fostul finanţator al echipei, Adlan Şişhanov. Totuşi Rebeja speră că delegaţii la Congres îl vor asculta şi poate chiar vor înclina balanţa în favoarea sa.

Nu cunoaşte membrii afiliaţi ai FMF

Printre altele, Rebeja s-a plâns, în cadrul unei conferinţe de presă, că n-a avut acces la lista cu membrii afiliaţi ai FMF, chiar dacă în patru ani, de când este vicepreşedinte, a participat la două congrese şi a avut posibilitatea să facă cunoştinţă cu oamenii care au drept de vot. De asemenea, candidatul Rebeja s-a arătat deranjat că nu ştia nimic despre Futzal-Arena de la Ciorescu, care se construieşte de doi ani, şi nici despre bugetul FMF. Cheltuielile pentru ultimii doi ani au fost plasate pe site-ul FMF, au replicat responsabilii instituţiei.

„Congresul dă note”

Solicitat de JURNAL să comenteze cele spuse de Radu Rebeja, preşedintele FMF, Pavel Ciobanu, a declarat că nu vrea să intre în dispute verbale, deoarece are lucruri mai importante de făcut şi nu şi-a făcut un obicei de a turna cu mizerie în persoanele care îi aduc periodic critici. „Congresul este organul suprem care poate să pună note. Noi muncim zi de zi ca să avem un fotbal cât mai bun şi cât mai curat”, a menţionat actualul preşedinte al FMF.

Cel de-al XI-lea Congres al FMF va avea loc duminica aceasta. Pentru funcţia de preşedinte candidează Radu Rebeja (înscris în calitate de candidat provizoriu) şi actualul preşedinte Ciobanu, care a prezentat comisiei de recepţionare a documentelor peste 130 de semnături.