Răzbunarea

ESCROCHERIE // Şi-a vândut toate afacerile de dragul unei femei şi a rămas pe drumuri

Ori de câte ori un povestitor vrea să înşire o poveste despre Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene merg pe această frază „bătătorită”: „A fost odată într-un sat prăpădit un băiat frumos dintr-o familie umilă de ţărani”. De această dată, este vorba de unul mândru în toate că nu era om în localitatea ceea să nu le fi spus mamă-si şi lui tată-său: „Să-l daţi la şcoală pe copilul acesta că o să ajungă departe. Mai strângeţi cureaua, lăsaţi lenea la o parte că el o să vă ţină la bătrâneţe şi o să vă ridice neamul”.

Mihai avea o minte ageră, bătrânii satului îl pomeneau de fiecare dată când se întâlneau la nunţi, cumetrii sau priveghiuri. Se trăgea dintr-o familie umilă, nu s-a ridicat nimeni din neamul lui mai sus de căruţaş. Însă părinţii lui se încrâncenau în gândul lor că, dacă au trăit ei fără carte, cam de ce nu s-ar lipsi de ea şi Mihăiţă?

Ignoranţa părinţilor

Se gândeau la ce i-ar folosi aceasta lui Mihăiţă deoarece învăţătorii din sat nu trăiau mai bine decât ei. Aşa că Elizaveta şi Nicolae Săpunaru, părinţii lui Mihăiţă, n-au făcut nimic să-i uşureze copilului drumul spre şcoală. A mers la armată când i-a venit şi lui vremea. De acolo, s-a tot dus în lume şi s-a întors acasă peste doisprezece ani, tocmai la moartea lui tată-său.

Nicolae a murit dintr-o prostie. Beat turtă, se întorcea într-o seară acasă de la bar. Acum, în sate, nu mai avem altceva decât baruri. În ziua aceea, vânduse câteva oi şi a intrat în bar cu cel care i le-a cumpărat ca să însemne afacerea. La întoarcere, i-a trăsnit prin cap să scurteze din drum.

Într-o mahala a satului aveau o vale adâncă de nu i se vedea fundul şi, pentru a trece de pe un mal pe altul, sătenii au pus nişte trunchiuri de copaci. Beat, cum era, Nicolae a alunecat şi a căzut în cap, a treia zi, l-au găsit mort.

Curiozitatea sătenilor

După cum v-am spus, Mihăiţă a venit la înmormântare. Să fi fost ministru că nu arăta atât de bine. Înalt, spătos, cu un păr negru, îmbrăcat în nişte haine frumoase că li se scurgeau ochii tuturor femeilor venite să petreacă mortul. Ce alte distracţii mai sunt într-un cătun îndepărtat? Nu se uitau la mort şi nici la pomene, le obsedau un singur gând: „Ce lucrează băiatul lui Săpunaru?”. Ce s-a ales din copilul acesta care era dintr-o familie atât de umilă?

Afacerile lui Mihăiţă

Satul ştia că, după armată, Mihăiţă n-a mai fost niciodată acasă. Din când în când, le trimitea părinţilor câte o scrisoare, câteva rânduri acolo. Nu pierdea mult timp cu ei, aşa au aflat că terminase o facultate, că a trăit la Kiev, acolo s-a şi însurat.

Peste alţi doi ani, tot într-o scrisoare, Mihăiţă le-a spus că n-a mers căsnicia şi că e din nou singur.

Când murise tată-său, avea treizeci şi trei de ani. Lucra la Chişinău, avea casă, maşină, o afacere din care scotea bani şi o funcţie la o instituţie de învăţământ drept acoperire. De fapt, avea multe afaceri, însă doar una figura pe numele lui – un atelier de croitorie. Gurile rele spuneau că avea o reţea de cantine ieftine, magazine cu mărfuri de tot soiul şi berării mai în toate colţurile oraşului.

Durerea cea mai mare

Când l-am cunoscut pe Mihăiţă, nu mai avea absolut nimic, locuia la prima lui amantă, o femeie cu cincisprezece ani mai mare ca el, care avea grijă de el să nu se ţicnească de-a binelea. Avea şi de ce să-şi iasă omul din minţi – o altă femeie, o căţea, cum o numea amanta lui, în trei ani, i-a suflat toată averea şi l-a lăsat gol puşcă. L-a făcut prost în ochii tuturor, asta era durerea cea mare a lui Mihăiţă Săpunaru.

Misterul Zinaidei

Pe Zinaida a întâlnit-o la o petrecere. Aceasta, brunetă cu ochi albaştri, înaltă, cu forme frumoase, a adunat în jurul său mai toţi bărbaţii. Nu era urât nici Mihai, aşa că nu s-au mirat cei prezeţi la petrecere când cei doi au dispărut. Peste două săptămâni, toată lumea ştia că trăiesc împreună. Aşa a aflat Zinaida despre toate afacerile legale şi cele ascunse ale bărbatului. Avea şi ea un business – o reţea de farmacii care îi aduceau venituri frumuşele.

Rămâne un mister cum l-a convins ea pe Mihai să-şi vândă casa, magazinele şi ce mai avea el şi să-i dea ei toţi banii pentru a-şi extinde afacerea. Fiind întrebat, bărbatul răspundea de fiecare dată: „Am fost un prost, m-a buimăcit, nu mi-a dat în cap ce urmăreşte. Aveam intenţia să mă însor cu ea, să trăim în casa ei. De unde aş fi bănuit că are de gând să mă lase fără o leţcaie?”. Mihai n-a avut martor care ar fi putut confirma în judecată spusele lui.

În Mihai a intrat dracul

A umblat abătut vreo trei săptămâni, apoi i-a venit ideea cum să se răzbune. S-a înţeles cu nişte haimanale şi, din senin, un incendiu i-a distrus Zinaidei cea mai mare farmacie. Altă dată, un lot de medicamente, pe care trebuia să-l primească printr-un intermediar, a dispărut în drum spre Chişinău. Cei de la fabrică i-au spus că omul trimis de ea a prezentat actele necesare şi că acestea nu le-au trezit nicio bănuială.

Neplăcerile se ţineau lanţ de Zinaida. Şi-a dat seama de unde vin acestea. L-a găsit pe Mihai la catedră, i-a propus zece procente din veniturile afacerii sale până în ziua când îi va întoarce banii. Însă în Mihai intrase dracul! „Te distrug, târfo, te şterg de pe faţa pământului pentru că mi-ai scuipat în suflet!… Şi când te gândeşti că am vrut să mă însor cu tine…”

Neplăcerile Zinaidei

Zinaida nu s-a gândit o dată să se adreseze poliţiei sau să se plângă cuiva din cunoştinţele lor – nu ar fi găsit niciun sprijin. Nu era o ameninţare în van că Mihai avea de gând să o aducă la sapă de lemn.

Neplăcerile Zinaidei continuau şi după întâlnirea lor. Într-o zi, a venit din nou la el şi l-a rugat: „Hai să facem cum zici tu, să fii mulţumit şi să mă laşi în pace”.

Au semnat un act la notar prin care Zinaida a trecut afacerea sa pe numele lui Mihai Săpunaru, păstrând doar zece procente din venituri. Şi asta doar pentru perioada cât va avea plăcerea să se ocupe de aceste farmacii. Dacă-i vine lui în gând să le vândă, rămâne cu nimic.

P.S. Peste trei luni de la încheierea acestui contract, Mihai s-a însurat cu Zinaida. „De ce ai făcut-o?”, îl întrebau prietenii. „Din cauza ei ai ajuns de râsul lumii.” „E deşteaptă şi frumoasă”, le răspundea el. „Nu ca mine…”