Războiul de alături, războiul din noi

MIRCEA-V.-CIOBANUUn politolog spunea că Rusia se comportă cu Ucraina ca un părinte tiran, care, revoltat pe fiica rebelă, o bate şi o ţine încuiată în cămară, de teamă să nu fugă de acasă. Războiul din estul ţării vecine este mai crâncen decât cele pe care Rusia le declanşase anterior împotriva Moldovei şi Georgiei. Este prea aproape de noi Ucraina ca să ne permitem luxul de a fi (doar) spectatori.

Oricât de apropiaţi am fi sufleteşte de ucrainenii care îşi doresc independenţa reală faţă de fosta metropolă, noi priveam evenimentele (atât cele de pe Maidanul Independenţei, cât şi cele de pe frontul bătăliilor autentice şi sângeroase) ca pe un meci de fotbal. Ţinând pumnii pentru echipa favorită, noi nu dormeam nopţile, în aşteptarea vreunui deznodământ pozitiv pentru „ai noştri”. Dar războiul nu e fotbal şi noi suntem în preajma lui imediată. Este prea puţin şi prea iresponsabil să stăm doar să ghicim ce se va întâmpla dacă vor câştiga unii sau alţii, desenând scenarii optimiste sau, dimpotrivă, pesimist-fataliste.

Războiul, o realitate imediată

Lumea a privit oarecum detaşat evenimentele, acum însă e tot mai limpede că războiul deja ne atinge şi pe noi. Şi nu e vorba numai de ecourile canonadei din Donbas, ci şi de tot tacâmul de consecinţe ale unui război: restricţii la circulaţia mărfurilor şi a persoanelor, lume învrăjbită şi agresivă, provocări. Abia acum guvernarea se confruntă cu adevăratele probleme care ne atestă independenţa politică şi economică. Evadarea de pe câmpul de luptă a unui om bine informat ca Valeriu Lazăr, ex-viceprim-ministru şi ministru al economiei, sugerează ideea că planul de izolare economică a Rusiei de restul lumii e un plan gândit de mult de administraţia Putin. Iar concedierea masivă a unor conducători din instituţiile de forţă ale Rusiei denotă că anumite opinii separate în sânul „familiei” sunt sugrumate în faşă.

Faptul că Rusia se izolează tot mai tare şi începe să-şi construiască un regim autonom de supravieţuire, fără produsele importate (şi asta se întâmplă într-un timp când toată economia lumii nu poate fi concepută decât ca una globală), e un semn rău. Experţii prevăd un viitor economic şi social sumbru pentru Rusia, o creştere a preţurilor şi a rândurilor după alimente. Inevitabil, o revoltă a maselor. Poate chiar o schimbare de regim, în consecinţă. Şi o rupere a Rusiei în fascicule. Dar toate astea nu ne încălzesc, în măsura în care consecinţele războiului se rostogolesc asupra noastră şi noi trebuie să avem soluţii pentru a supravieţui acestui potop de ură şi dezastru economic.

Varianta cea mai puţin productivă pentru noi e să ghicim: încotro va înclina balanţa şi ce se va întâmpla? Rusia a demonstrat că e un stat imprevizibil şi de aceea trebuie să fim gata de orice. Calculând eventualele consecinţe ale diferitor scenarii, trebuie să avem soluţii pentru fiecare caz. Calm, pragmatic, calculat. Mi-a plăcut replica calmă, demnă, bine argumentată, a MAEIE la adresarea Moscovei privind Transnistria. Cred că este tonalitatea necesară: nici declaraţiile tari, în genul: „Nici o palmă de pământ ocupanţilor!”, dar nici băgarea capului în nisip, în aşteptarea sfârşitului furtunii. Iniţiative echilibrate şi răspunsuri… pe potriva acţiunii “partenerului”.

Dar trebuie, fără a interzice de-a valma tot ce-i rusesc, să purcedem la acţiuni de răspuns, metodice şi ireversibile: mai întâi (ca răspuns la interzicerea vinurilor noastre) să stopăm importul de bere şi votcă rusească. Înlocuindu-le (spre bucuria consumatorilor!) cu berea cehă, românească, germană şi, eventual, cu ţuica făcută din fructele interzise de ruşi. Apoi, treptat, să golim tejghelele de toate produsele alimentare venite din Rusia. Să ne dezobişnuim de mărfurile ruseşti-sovietice, în favoarea celor europene. Nu văd de ce am regreta. Nu văd care sunt mărfurile ruseşti care nu ar putea să fie înlocuite cu cele autohtone sau produse în alte ţări.
Rămâne, bineînţeles, gazul şi petrolul. Un comentator rus triumfa că Europa nu are posibilităţi de a răspunde cumva interdicţiilor ruse… din simplul motiv că Rusia nu exportă nimic în Europa decât petrol şi gaz. Tabloul e puţin înfricoşător. Rusia, o ţară mare la intersecţia lumilor, cu o industrie militară avansată, cu o industrie cosmică performantă, trăieşte doar din exportul materiei prime şi al carburanţilor. Ca o ţară bananieră. Aici nu avem alte soluţii decât exact cele pe care le caută şi ţările din UE: diversificarea surselor energetice.

Prognoze şi consecinţe

Dacă vom reciti textul programatic al lui Putin rostit în Consiliul Federaţiei Ruse cu prilejul alipirii Crimeii, ne vom aminti că mişcările de pe frontul de est nu sunt doar o explozie de moment ale unei frustrări, ci o viziune asupra hărţii lumii. Această „cuvântare din Fulton” anunţă un război cu toată lumea civilizată, developat metodic prin amplificarea operaţiunilor militare în Ucraina de est, unde Rusia introduce tot mai mult armament şi îşi adună armata la frontierele statului vecin. Iar închiderea accesului producţiei străine nu înseamnă decât un prim pas în punerea economiei pe picior de război, folosind exclusiv resursele interne sau ale aliaţilor. Stoparea relaţiilor comerciale a însemnat întotdeauna nu numai pregătirea de război, ci şi anunţarea nedeclarată a războiului.

Comentatorii ruşi prognozează o scumpire a produselor în Rusia (odată cu limitarea lor şi cu lipsa alternativelor), formarea rândurilor după produse, invazia mărfurilor şi produselor alimentare chineze şi turceşti, golirea poliţelor şi o pauperizare vizibilă. Vom avea, din nou, o ţară flămândă, cu fundul gol şi înarmată până-n dinţi, care nu priveşte lumea decât prin luneta puştii. O nouă Uniune Sovietică, copie fidelă.
Experţii, analizând câteva analogii istorice (anexarea Cehoslovaciei în 1938 de către Hitler; Hruşciov şi conflictul din Caraibe; invazia sovietică în Afganistan), presupun câteva posibile urmări. Invazia sovietică în Afganistan a condus, în ultimă instanţă, la dezagregarea URSS; după conflictul militar din Caraibe, a urmat prăbuşirea lentă, apoi căderea lui Hruşciov, destituit peste doi ani, ca un lider „slab”. Consecinţa evenimentelor din centrul Europei de la sfârşitul deceniului patru a fost absolut catastrofală pentru instigatori (dar şi pentru întregul continent), dar Reich-ul al Treilea a avut şi faza lui de exultanţă. Dacă aceste trei scenarii sunt unicele posibile, viitorul nu pare deloc luminos. Nu prea seamănă actualul lider de la Kremlin cu Hruşciov sau cu Brejnev.

La cumpăna apelor

În toate cazurile, totul mai depinde şi de curajul şi înţelepciunea celorlalţi actori politici de pe mapamond (noi contăm mai puţin). Cunoscutul disident polonez Adam Michnik spunea într-un interviu recent: „Trebuie găsite mecanisme care ne vor permite să-l oprim pe Putin. Sigur că va exista un preţ economic şi financiar, dar asta este. Un război de proporţii, dacă, Doamne fereşte, s-ar începe, va constitui un preţ incomparabil mai mare.” Dar contează cum participăm noi, oricât de mici am fi, în acest joc periculos. Pentru că până şi cele mai sângeroase războaie au un final. Şi e important nu numai să supravieţuieşti, ci şi să rămâi integru, ca popor, ca naţiune, ca om politic, ca fiinţă socială.

Acum linia frontului nu trece numai prin preajma noastră, nu trece numai printre noi, divizându-ne în „europeni” şi „asiaţi”. Linia trece adesea prin noi înşine, atunci când dorim (cumva abstract) integrare europeană, iar oponentul ne pune la încercare cu embargourile la produsele noastre şi ne sperie că la iarnă am putea îngheţa în lipsa gazului. Suntem la cumpăna apelor, după o mutaţie tectonică. Şi suntem puşi în situaţia de a alege. Ne vom lăsa ademeniţi de văile însorite ale unei linişti imediate sau vom asalta o pantă care ne promite altceva, dar pentru care va fi nevoie să renunţăm la comoditatea leneşă? Suntem gata pentru sacrificiu? Cât de bine am înţeles că pentru libertate trebuie să plăteşti?

***
Spuneam cândva că diferenţa dintre Uniunea Europeană şi presupusa uniune euroasiatică este că prima înseamnă schimbare şi deschidere, a doua e conservarea stării de fapt. Ei bine, greşeam. E tot mai limpede că această „uniune” nu înseamnă decât întoarcerea în URSS. Cu poliţele goale, cozi interminabile la produse şi cu economia naturală, fără o deschidere spre piaţa lumii şi fără o deschidere a pieţei lumii spre noi. Cum să fii aliat cu un… revanşard, care consideră că sucombarea imperiului sovietic a fost o catastrofă?
Acum nu rămâne decât să facem alegerea: dorim înapoi în URSS, într-o comuniune închisă lumii, rânjindu-se agresiv la toţi? Alegem să producem mărfuri de calitate dubioasă din simplul motiv că „la noi merge şi aşa”? Dorim o societate deschisă ori una închisă lumii, cu cortina de fier la Prut?

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)