Războiul chiloţilor

Libertatea persoanei încetează acolo unde încep să fie încălcate drepturile altei persoane

poza lengerie 2

Viaţa bate filmul. Duşmănia între vecini poate atinge cote maxime, în special dacă poliţia nu intervine la timp să facă ordine. O familie din or. Chişinău îşi acuză vecinii că, pe lângă certuri, le monitorizează cu camere de luat vederi ograda până la intrarea în casă, astfel comiţând un atentat la viaţa privată. Le-a instalat un vas cu excremente lângă gard şi chiar o pânză cât un panou pe care vecina şi-a afişat chiloţii. E vorba de un scandal dintre familia Grabovski şi familia Munteanu.

Din cele povestite de Tudor şi Nina Munteanu, relaţiile ostile dintre vecini au început  în toamna anului 2012, când familia Grabovski şi-a dorit un alt tip de gard între ei, decât cel existent, din lemn. Potrivit lui Tudor Munteanu au convenit privind tipul de gard care urma să fie instalat, dar, după puţin timp, Fulga Grabovski s-a răzgândit, zicând că vrea un zid înalt, din piatră. Tudor şi Nina Munteanu n-au fost de acord. „Am o curte mică şi vrem aer, lumină. Avem un fiu bolnav de 37 de ani, cu diagnoza paralizie cerebrală”.

Din cauza neînţelegerii, au stat fără gard între ei vreo doi ani de zile. În tot acest timp, câinele familiei Grabovski umbla prin curţi. „Scoteam băiatul afară şi-mi era frică să-l las. Căţelul poate şi nu-i făcea nimic, dar el nu înţelege. Băiatul se speria, avea convulsii”, mărturiseşte Tudor Munteanu.

„Moldova, ţară de minune”

În primăvara anului 2014, în casa familiei Munteanu, cu poarta încuiată, a intrat o persoană străină. După acest caz, Tudor Munteanu a decis să instaleze gardul vechi. Seara, Fulga Grabovski a început să distrugă gardul cu toporul, spune Tudor Munteanu. „Era într-o stare de nedescris. Este un video difuzat la emisiunea, „Moldova, ţară de minune” la un post TV, în luna mai 2014. Tot ea spunea că lotul nu este împărţit corect şi că gardul a fost construit pe partea ei, că e încălcat hotarul, ceea ce nu este corect”, afirmă Tudor Munteanu.

Tudor Munteanu susţine că, de câte ori a fost chemată la faţa locului, când soţii Grabovski încălcau legea prin diferite acţiuni, poliţia nu-şi onora obligaţiile. El presupune că acest lucru se întâmplă deoarece Vitalie Grabovski activează în MAI. Fost comisar de Dubăsari, în prezent acesta ocupă funcţia de şef al Direcţiei Situaţii Excepţionale a Primăriei Chişinău.

(In)acţiunile poliţiştilor

Tudor Munteanu s-a plâns la procuratură pe inacţiunile poliţiştilor. „Nici la procuratură şi nici la MAI nu s-a confirmat nimic”. Gardul totuşi a fost construit şi au instalat şi gard de metal deasupra. „E curent. Soarele îl astupă. Voiam soare pentru băiat care e invalid de la naştere. Avem grijă de el. Îl ducem pe braţe afară, îl hrănim din lingură. Asta e crucea noastră. Noi nu ne plângem. De asta am luat casă la curte, ca să-l putem scoate la aer, la bloc era imposibil”, spune cu ochii în lacrimi Nina Munteanu, pedagog. Tudor şi Nina Munteanu au cumpărat casa în anul 2003, iar soţii Grabovski – în anul 2010.

Tudor Munteanu spune că de patru ani familia sa este intimidată prin diferite acţiuni de către vecini. În noiembrie, şi-au instalat camere de luat vederi. „Aceasta nu supraveghează teritoriul lor, dar e îndreptată aşa ca să mă urmărească pe mine 24 din 24”. S-a adresat la sectorul de poliţie, unde li s-a spus că nu se încalcă nimic. Tudor Munteanu le-a explicat poliţiştilor că are un copil bolnav pe care-l scoate afară, în unele cazuri trebuie schimbat. „Nu ştiu unde stochează filmările. Nu s-a întreprins nimic.”

Cu camere video, dar fără dovezi

Din 16 mai curent, potrivit spuselor familiei Munteanu, Fulga Grabovski a afişat o pânză cu lungimea de şase metri pe care este cusută lenjerie pentru femei, chiloţi şi sutiene. Aceasta a fost atârnată pe gard, de partea soţilor Munteanu. După care au suspendat pe gardul dintre ei o torbă cu resturi de peşte. Forţele de ordine chemate la faţa locului au constatat mirosul insuportabil. „Răspunsul poliţiştilor pentru camerele video instalate şi pentru resturile de peşte e că n-au încălcat nimic reprezentanţii puterii în stat.”

Soţii Grabovski i-au atacat în judecată pe soţii Munteanu în mai multe cauze. „Au intentat un dosar pentru lezarea onoarei şi demnităţii, apoi încă o cauză civilă pentru scoaterea unei plăcuţe din curte, fiind instalată pentru protecţia copilului, cu permisiunea lor. Fulga Grabovski a intentat şi ea trei dosare la S.A. ”Cadastru”, unde minte cu desăvârşire că între noi n-a fost gard în momentul achiziţionării imobilului, că gardul a fost instalat nelegitim”, susţine Tudor Munteanu. În total, în prezent au cinci dosare pe rol, deschise din diferite motive.

„Nu pot să-mi scot copilul afară”

„Nu am niciun interes. Vreau să trăim în linişte. Spălăm mult pentru că avem un copil bolnav. Lor le încurcă – de ce înşirăm rufe, au instalat un coş de gunoi din partea lor, unde depozitau excremente. Nu pot vorbi liber în propria curte. Am frică pentru siguranţa familiei mele. Ea aduce material probatoriu în judecată că soţia s-a uitat de la balcon la ei în curte”.

Din spusele soţilor Munteanu, lenjeria intimă a fost înşirată ca un răspuns la faptul că ei înşiră lucrurile fiului, care se usucă de trei ori pe zi.

Menţionăm că imobilul din str. Drumul Crucii 83, nr. cadastral 0100506268, în care locuieşte din 2010 Grabovski împreună cu familia, este înregistrat pe numele soacrei sale, Vera Arhip.

De partea cealaltă, Fulga Grabovski neagă învinuirile care i se aduc, jurista spune că de fapt de toate relele e de vină familia Munteanu.

„Trăiesc cu lenjeria lor în faţa ochilor toţi aceşti ani”, spune, la rândul ei, Grabovski pentru publicaţia noastră. Jurista neagă cu vehemenţă că ar fi înşirat pânza cu lenjerie cusută. „Într-adevăr, suntem în relaţii ostile cu familia Munteanu. Ei vor să-mi strice reputaţia mea, ca să nu pot obţine licenţa de avocat, şi a soţului meu, care nu este cu zilele acasă. Lucrează. În fiecare noapte este chemat la diferite incendii. Potrivit Fulgăi Grabovski, Nina Munteanu îi urmăreşte şi „are aşa o boală, voaierism”.

Gardul din chiloţi şi frunzuliţe

Fulga Grabovski confirmă că ea vrea gard cât mai înalt, iar soţii Munteanu – mai jos, pe unde să treacă aerul. Ea consideră că un gard de lemn nu este „demn” pentru Chişinău. Chişinăueanca afirmă că are două dosare civile contra soţilor Munteanu.

„Noi trăim în loc de gard cu chiloţi. Eu am atârnat două rânduri de frunzuliţe, ca să nu se vadă chiloţii lor. Atunci au pus un harag. Eu trăiesc cu chiloţii lor, nu ei cu ai mei!”, declară Fulga Grabovski.

„Hotarele între imobilele din Drumul Crucii 83E şi Drumul Crucii 83G, mun. Chişinău, nu au fost NICIODATĂ stabilite. Din dosarul tehnic al bunurilor noastre lipseşte Actul de stabilire a hotarelor, pe care încercăm noi să îl obţinem acum de la autorităţile publice. Gardurile ţineau de hotar pe vremea sovietică şi nu au nimic cu sensul hotarului de acum, care este stabilit cu ajutorul unor aparate performante şi racordat la reţeaua de coordonate naţională şi internaţională. În ţara noastră este un mare dezastru la acest capitol”, afirmă Fulga Grabovski.

Potrivit ei, din cele două camere video, doar una funcţionează. „Am mare nevoie de ele pentru a-mi supraveghea locuinţa, pentru a-mi proteja copiii şi familia, inclusiv de vecinii războinici, deoarece am unele dubii serioase cu privire la sănătatea psihică a acestora.”

Încălcarea drepturilor la viaţa privată

Avocata Mariana Botnari, care reprezintă în procesele de judecată familia Munteanu, spune că în dosarele în care e implicată soţii Munteanu doar se apără. „Prin instalarea camerelor video  sunt încălcate drepturile acestei familii la viaţa privată. Sunt monitorizaţi 24 din 24. Nu se cunoaşte cum se stochează şi se păstrează informaţia şi ce se întâmplă cu aceste imagini video. Mai mult, li s-a încălcat dreptul la justiţie, pentru că poliţia nu a reacţionat acolo unde era necesar şi a spus că totul este bine. Monitorizarea ar fi fost acceptată dacă ar fi existat acordul familiei Munteanu. Există nişte reguli cum se stochează informaţia, cum se prelucrează, mai ales că ei au un fiu cu nevoi speciale, din cauza căruia au trecut la casă la sol”. Avocata a mai adăugat că mai este şi obligaţia de respect reciproc, care este prevăzută în Codul civil, „vecinii trebuie să se respecte reciproc pe lângă restul obligaţiilor pe care le au privind distanţa dintre ei ş.a. Libertatea persoanei încetează acolo unde încep să fie încălcate drepturile altei persoane”.

În aşteptarea dreptăţii

Referindu-se la cazul respectiv, preşedintele Consiliului pentru prevenirea discriminării şi asigurarea egalităţii, Yan Feldman, ne-a spus că nu poate să se pronunţe acum, dar  încurajează familia Munteanu să depună o plângere la Consiliu ca să analizeze toate elementele şi să se pronunţe asupra cazului. „Încurajez pe fiecare persoană care se simte discriminată să depună plângere la consiliu.”

Șefa Secției drepturi sociale, economice și culturale a Direcției Investigare și Monitorizare, Anastasia Catan, ne-a spus că pe adresa Oficiului Avocatului Poporului (OAP) a parvenit plângerea lui Tudor Munteanu.

„OAP a acceptat spre examinare petiția în cauză din punctul de vedere al inacțiunilor autorităților abilitate să examineze problema aceasta. Petiționarul se plânge de intimidare din partea vecinilor, care se manifestă prin diferite acțiuni, și a sesizat repetat organele de drept, dar nu s-au luat măsurile de rigoare. OAP va examina cererea din perspectiva dreptului la respectarea vieții private și de familie. Despre evoluția cauzei și modului de reacționare a OAP, Familia Munteanu va fi înștiințată.”

The following two tabs change content below.