Războiul Băsescu-USL: lovitură de berbec // BOGATU

Cu riscul de a-i întărâta pe cei impacientaţi de spectrul suspendării din funcţie a preşedintelui român, trebuie să spun că la Bucureşti nu-i nici lovitură de stat şi nici un cap de ţară. Din acest punct de vedere, totul e o.k. Nu există motive de îngrijorare. Ceea ce întâmplă dincolo de Prut se cheamă de fapt lovitură de berbec.

Suspendarea nu afectează imaginea României

Îndepărtarea şefului statului din post, fără doar şi poate, e o chestiune serioasă. Dar şi normală din punctul de vedere al statului de drept. În dictaturi şi tiranii, precum se ştie, conducătorii sunt înlăturaţi prin lovituri de stat sau asasinate. În democraţii însă, există proceduri şi mecanisme constituţionale care permit ţării să se debaraseze paşnic şi civilizat de liderii care calcă pe bec.

După cum arăta miercuri ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, eventuala suspendare a preşedintelui Traian Băsescu nu va afecta imaginea României. Destituirea unui şef de stat se poate întâmpla oriunde, a spus diplomatul american, iar în anumite circumstanţe chiar ar trebui să se întâmple. În SUA au fost trei încercări serioase de a suspenda preşedintele, niciuna însă nu a reuşit. Dar nu înseamnă că nu pot fi şi circumstanţe când ar trebui să fie demis şeful statului. Şi ar putea fi cazul să se întâmple asta „şi aici, în România”, a declarat ambasadorul Statelor Unite.

Din partea noastră mai adăugăm că şi alte democraţii avansate, în afară de cea americană, s-au văzut constrânse să recurgă la procedura constituţională de destituire a şefului statului. În anul 2007, de exemplu, Knessetul Israelului l-a suspendat pe preşedintele ţării, Moșe Kațav, în urma acuzaţiilor de hărţuire sexuală și viol. Ceea ce contează cu adevărat este faptul, după cum a spus şi ambasadorul SUA Mark Gitenstein, ca îndepărtarea de la putere să se facă nu într-un „mod manipulator”, ci în strictă conformitate cu legislaţia în vigoare.

O năpastă, republica semiprezidenţială

Într-un mare motiv de nelinişte se constituie totuşi modul în care s-a ajuns în plin război între preşedinţie şi guvern. Vina pentru această situaţie o poartă nu atât orgoliile lui Băsescu sau setea de răzbunare de care sunt măcinaţi Antonescu şi Ponta, cât defectele republicii semiprezidenţiale. Acest tip de regim politic este o adevărată năpastă. O bombă cu efect întârziat.

Copiat după prostul calapod francez, sistemul semiprezidenţial alimentează germenii dezbinării. Fiind inofensiv atâta timp cât şeful statului şi guvernul reprezintă aceleaşi culori politice, el generează o periculoasă dualitate a puterii în momentul când preşedintele se vede silit să coabiteze cu un prim-ministru din tabăra adversă.

Tocmai acest lucru s-a întâmplat în România. Războiul preşedintelui împotriva guvernului s-a declanşat în momentul în care Băsescu a trebuit să împartă puterea cu Călin Popescu Tăriceanu şi a luat amploare recent, în urma venirii la guvernare a coaliţiei USL. Un spirit mai conciliant în fruntea statului ar fi izbutit, bineînţeles, să evite aceste asperităţi. Numai că un sistem politic nu trebuie să fie dependent de caracterul demnitarului. Maşinăria statului urmează să rămână funcţională indiferent de toanele celor care urcă la volanul ei.

O lecţie pentru Chişinău

Privind lucrurile din acest unghi, evenimentele de la Bucureşti se constituie într-o lecţie pentru Republica Moldova. Într-un avertisment pentru cei care vor o instituţie prezidenţială puternică la Chişinău. Într-un argument împotriva nostalgiilor paternaliste care îşi doresc un părinte al naţiunii în fruntea statului. Republica prezidenţială sau semiprezidenţială în condiţiile unei democraţii fragile generează neapărat autoritarism şi putere abuzivă. L-am urmărit opt ani pe Voronin în această ipostază. Cred că-i destul.

Bucureştiul resimte astăzi efectele nefaste ale dualităţii puterii. Ca rezultat, România se îndreaptă acum spre restrângerea prerogativelor prezidenţiale şi crearea unei republici parlamentare de tipul celei germane sau italiene. Noi ar trebui să mergem, fireşte, pe aceeaşi cale.
N-aş vrea să fiu înţeles greşit. Nu am nici un dinte împotriva lui Traian Băsescu. Adesea l-am susţinut în acest colţ de pagină. Rolul său în ceea ce priveşte consolidarea unei justiţii independente în România este incontestabil. Ca să nu mai vorbesc de atitudinea sa frăţească faţă de Basarabia. El a avut însă imprudenţa să forţeze nota. Concentrarea exagerată a puterii la Cotroceni în detrimentul guvernului, agresivitatea şi atitudinea-i ostilă faţă de adversarii politici i-au închis opoziţiei supapa. Preşedintele, de fapt, i-a pus capacul USL-lui. Iar acest lucru a provocat efectul loviturii de berbec, când presiunea în conductă, în urma închiderii unei supape, creste periculos.

Nu mă postez nici de partea USL-ului. Ponta şi Antonescu nu sunt uşă de biserică. Iar premierul român, în urma acuzaţiilor de plagiat, ar trebui să demisioneze cât mai curând cu putinţă. Totuşi, cu el sau fără el, România urmează să elimine defectele sistemului său politic şi să îmbrăţişeze un parlamentarism sănătos.

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu