Război în familia Eremia

SCANDAL // Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a admis spre examinare cea de-a doua cauză legată de violenţa în familie contra RM

O femeie din Republica Moldova s-a plâns Înaltei Curţi de la Strasbourg că a fost maltratată sistematic de fostul ei soţ, iar statul a devenit complice la aceste acţiuni neasigurându-i accesul la protecţia împotriva violenţei. Este cea de-a doua cerere ajunsă la CEDO în care Guvernul RM ar putea fi condamnat într-un caz de violenţă în familie.

Scandalul dintre soţii Eremia (ea profesoară de istorie, iar el poliţist de sector) a împărţit locuitorii satului Vălcineţ, Călăraşi, în două tabere – cei care au luat apărarea femeii şi cei care sunt de partea bărbatului.

Lilia şi Alexandru Eremia au fost o familie timp de 18 ani. Au crescut împreună trei copii şi au construit o casă. Potrivit soţului, problemele au început când acesta a revenit de la muncă din Federaţia Rusă. Dânsul a aflat că soţia îl înşală.

La rândul său, femeia susţine că problemele au început mult mai devreme, când bărbatul se întorcea târziu acasă ori nu venea deloc, ca a doua zi în loc de explicaţii, să ridice mâna asupra ei. „Dacă de la început opuneam rezistenţă, după aceea nu mai spuneam nimic. Eram ca un obiect, îmi spunea cuvinte jignitoare, iar eu tăceam. Mă lovea ca să nu lase urme – în cap, peste urechi, cădeam, arunca cu diverse obiecte în mine”, ne spune femeia, precizând că scandalul avea loc în prezenţa copiilor şi că pe moment suferă de hipertensiune intracraniană din cauza bătăilor. „Eram dependentă de el. Acum simt că pot să mă apăr şi nu sunt dispusă să cedez”, ne mai spune ea.

„Soţia infidelă”

„Nu am maltratat-o. De altfel, îi dădeau lacrimile când ne despărţeam. Când m-am întors de la Moscova, copiii mi-au spus că ea se întâlneşte cu un alt bărbat. Lilia mi-a recunoscut în faţă acest lucru. Atunci ne-am certat, dar am decis s-o iert şi să nu divorţăm. A fost de acord. La scurt timp după aceea, mă aflam la locul inundaţiilor de la Hânceşti, fiul mi-a telefonat şi m-a informat că soţia e iarăşi în compania amantului său. După acest caz, am luat decizia să divorţăm”, ne spune, Alexandru Eremia.

Soţii au divorţat în luna iulie 2010. Fiul, în vârstă de 17 ani, a rămas să locuiască cu tatăl său într-o casă pe care acesta a moştenit-o de la mătuşa sa. Cele două fiice minore împreună cu soţia au rămas să locuiască în casa pe care au construit-o împreună.

Pericol pentru fosta soţie

Potrivit avocatei reclamantei, Doina Ioana Străisteanu, după divorţ, Alexandru Eremia a continuat să o viziteze şi să o maltrateze pe fosta soţie deseori în prezenţa fiicelor minore. În pofida acestui fapt, plângerile la poliţie, procuratură nu i-au oferit protecţie. Mai mult ca atât, Procuratura raionului Călăraşi a emis o ordonanţă de eliberare de răspundere penală pe numele bărbatului, motivând că acesta nu are antecedente penale, are la întreţinere trei copii minori şi este caracterizat pozitiv la serviciu şi în societate. La 9 decembrie 2012, bărbatul a încălcat ordonanţa de protecţie, fapt care a determinat judecătorul să emită o nouă ordonanţă de protecţie la 14 martie 2011. „Acest fapt confirmă că, pentru membrii familiei sale, colaboratorul de poliţie Eremia Alexandru continuă să prezinte un pericol sporit. De aceea, aprecierea procurorului că învinuitul nu prezintă pericol social semnifică o sfidare a sentimentului de justiţie pentru fete şi fosta lui soţie, şi o privare de remediu efectiv”, mai spune avocatul.

Alexandru Eremia: „Nu-mi urmăresc soţia”

La rândul său, Alexandru Eremia opinează că, după divorţ, a dormit un timp la serviciu, apoi în incinta grădiniţei din sat. La 9 decembrie, a încălcat ordonanţa judecătorului, informându-şi din timp soţia că va veni după haine şi să-şi facă baie. „Are unde dormi, dar a vrut să mă facă de râs în tot satul, că adicătelea a rămas pe drumuri”, se revoltă fosta soţie. „A doua oară m-am apropiat de ea la întâlnirea cu absolvenţii. Ea – în calitate de profesoară, eu asiguram ordinea publică. Era oră târzie, iar fiica minoră, care e şi copilul meu, stătea la întâlnire. I-am spus fostei soţii că nu e normal.

Am mers împreună cu Lilia până acasă, i-am dus sacoşele, ca peste câteva zile să mă pomenesc iarăşi cu cerere precum că eu aş fi urmărit-o şi aş fi insultat-o”, ne mai spune Alexandru, precizând că de atunci nu se mai apropie de fosta soţie. „M-a mirat când am aflat că s-a adresat la CEDO. Consider că doreşte să câştige un ban în acest mod”, ne spune poliţistul. Aceeaşi părere o împărtăşesc mai mulţi consăteni. „Dacă aş fi dorit, şi eu aş fi ajuns la CEDO, din cauza soţiei, dar şi ea ar fi putut iniţia un proces din cauza unor neînţelegeri cu mine. Pe când Eremia a fost o familie exemplară. Dacă s-a ajuns la divorţ, cred că putea fi pus punct aici scandalului. Ne miră ceea ce se întâmplă. Azi toţi vor să facă bani din nimic”, ne spune un angajat al primăriei care refuză să-şi dea numele în ziar.

Lilia Eremia recunoaşte că nu s-a adresat niciodată la medic cu traume sau fracturi în urma bătăilor aplicate de soţ, „cea mai gravă traumă e cea psihologică”, ne spune ea. A avut şi înţelegeri cu soţul care deseori îi cere bani cu împrumut. „Ultima oară, i-am dat 300 de lei cu recipisă. A trecut un an de atunci. Nu mi i-a întors nici până în prezent”, se plânge profesoara.

Potrivit avocatului femeii, Guvernul R. Moldova este așteptat să-şi prezinte observațiile pe marginea acestui caz până la 16 mai 2011.

Svetlana Corobceanu

The following two tabs change content below.