Rătăcit mereu printre gânduri şi amintiri

iStock_000009513016Medium

Au învăţat în aceeaşi grupă toţi trei. Erau nedespărţiţi la ore şi la petrecerile studenţeşti, care se organizau la cămin şi în cadrul facultăţii. Toţi colegii credeau că Vlad se va căsători cu Catinca, căci se potriveau de minune, dar el a ales-o pe Elena Elena era al patrulea copil şi unica fiică în familia Ursu de prin părţile Unghenilor. Fraţii mai mari aveau prietenii lor, jocurile lor, când a venit pe lume micuţa. La început, se uitau la ea ca la o păpuşă, când a crescut şi voia să se alăture lor la joacă, nu o acceptau. Aşa că Elena şi-a petrecut copilăria aproape în singurătate, părinţii fiind mereu ocupaţi la serviciu. Şi această copilărie, mai mult fără supraveghere, a făcut-o mai băieţoasă.

Catinca şi Vlad au crescut în aceeaşi mahala, într-un sat de la nordul republicii. Ambii proveneau din familii de plugari şi au avut reuşită bună la şcoală. Vlad, la fel ca Elena, a crescut mai mult de unul singur, pentru că nu avea nici fraţi şi nici surori. Părinţii săi, vara, erau ocupaţi mereu cu muncile câmpului, iar iarna – cu treburile gospodăreşti. Însă copilăria lui Vlad a fost total diferită faţă de cea a Elenei. Dacă primii ani de viaţă ai Elenei s-au derulat în concordanţă cu precepte pedagogice, încurajată încă de la grădiniţă să citească, să meargă la şcoala de muzică, Vlad era lăsat să pască bobocii, uitând de ei şi hoinărind pe drumurile satului cu alţi copii de vârsta lui.

Spre deosebire de cei doi, Catinca a fost înconjurată de două surori mai mari şi două mai mici. Atunci când era îndărătnică, mama o pedepsea şi tot mama era în preajmă în momentele mai dificile pentru a-i oferi dragoste şi mângâiere. Poate de aceea Catinca avea întotdeauna linişte sufletească şi era mult mai calmă decât prietena ei, Elena.

La facultate

Dumnezeu a rânduit ca între aceste trei suflete să se lege o frumoasă prietenie la facultate. Pe timpuri, în lunile de toamnă, studenţii plecau să dea o mână de ajutor gospodăriilor agricole la strânsul roadei. Anume în această perioadă, în anul întâi, Elena s-a apropiat de Catinca şi Vlad, care erau mereu împreună. Au fost primii colegi cu care a făcut cunoştinţă. Fată vioaie, frumoasă, inteligentă, cu un remarcabil simţ al umorului, îl făcea pe Vlad să roşească de fiecare dată când se întâlneau. Băiatul, la acea vreme, era serios, retras şi foarte timid în prezenţa fetelor. Excepţie făcea doar Catinca cu care se cunoşteau de mici.

Anii treceau şi prietenia celor trei se consolida. În anul cinci, Vlad a devenit foarte ataşat de Elena, s-a îndrăgostit de ea. În pofida contrastului dintre felul cum înţelegeau să-şi trăiască viaţa, către sfârşitul studiilor, Vlad a cerut-o în căsătorie. Catinca, care vedea mai bine de la o parte cum stau lucrurile, i-a zis: „Vlad, nu te supăra, dar vreau să-ţi spun că faci o greşeală. Elena e o prietenă bună, dar nu este perechea ta. Veţi fi, poate, un cuplu, dar niciodată suflete-pereche”. Vlad n-a ţinut cont de sfatul prietenei şi, după examenele de licenţă, şi-a invitat colegii la nuntă. Peste o lună, şi Catinca s-a măritat cu Andrei, un băiat din acelaşi an.

O căsnicie destrămată

După absolvirea facultăţii, cele două cupluri au rămas în capitală. Toţi lucrau la acelaşi spital. Petreceau împreună duminicile şi sărbătorile, fiecare arătându-se încântat de această prietenie. Şi dacă familia Catincăi mergea ca la carte, căminul lui Vlad, după cinci ani, a început să scârţâie. În compania prietenilor se prefăceau că trăiesc cele mai fericite momente, în realitate însă, dezacordurile dintre cei doi luau amploare. Dragostea care i-a animat la începutul căsătoriei s-a spulberat repede. Nici venirea pe lume a celor doi copii nu a putut cimenta căsnicia, devenită în scurt timp pur formală.

Frumoasă şi elegantă şi după ce a născut, Elena s-a implicat în mai multe proiecte sociale. Aceasta a ajutat-o să capete şi mai multă încredere în sine şi să devină, în scurt timp, o persoană importantă, solicitată mereu în diverse activităţi. În jurul ei roiau bărbaţi cu funcţii înalte. Acestea l-au făcut gelos pe Vlad. Se simţea rănit. Iar zvonurile despre legăturile ei amoroase cu un viceministru l-au determinat, după zece ani de căsnicie cu scârţ, să ia decizia de a trăi separat de ea şi copii. Elena anume asta aştepta – să devină liberă în toată puterea cuvântului, să facă ce vrea şi când vrea. Nu au divorţat. Amândoi au fost de acord să-şi respecte îndatoririle părinteşti.

Vlad se retrage la vilă

Vlad a cumpărat o vilă în preajma Chişinăului şi s-a retras acolo. La început, se prefăcea că nu-i mai pasă de Elena şi că nu vrea să audă de ea. Se schimba însă la faţă ori de câte ori cineva dintre cunoscuţi îi spunea că a văzut-o undeva ţinându-se de mână cu viceministrul. Afectat de situaţia creată, plângea deseori nopţile. Această stare de tensiune îl adusese la gândul că singura modalitate de a se elibera de toate astea era moartea. Şi dacă nu i-ar fi intuit Catinca gândurile negre, avea să-şi pună capăt zilelor. Prietena din copilărie l-a ascultat, l-a înţeles şi i-a adus raza de alinare în singurătatea lui…

Sunt peste 20 de ani de când Vlad locuieşte de unul singur la vilă. Nu s-a recăsătorit. Într-o duminică, după vreo şapte ani de la despărţirea lor, s-a trezit cu Elena în prag. Amândoi erau emoţionaţi. Ea încerca să-şi stăpânească plânsul. Avea multe de spus şi nu ştia cum să înceapă. După un oftat adânc, a rostit: „Ai putea să mă ierţi?”. „Te-am iertat demult”, i-a răspuns Vlad liniştit. Şi ea a prins a-i spune printre sughiţuri că, din ceasul în care s-au despărţit, a suferit mult, că aventura ei cu viceministrul a fost o nebunie şi că nu mai vrea să se gândească la trecut, că ar vrea să înceapă o viaţă nouă, să restabilească legătura care mai poate deveni puternică, durabilă…”

Elena i-a scuipat în suflet

Spre seară, Elena a plecat, spunându-i că, peste o săptămână după ce se va întoarce din deplasare, va veni să locuiască, împreună cu copiii, la vilă. În noaptea aceea, Vlad nu a închis un ochi. Îşi făcea tot felul de planuri, visa la zilele fericite ce urmau să vină. A trecut o săptămână, au trecut două şi Elena nu a mai venit. S-a dus Vlad la ea. În loc de îmbrăţişările calde pe care le aştepta, Elena i-a scuipat în suflet: „Prostule, chiar m-ai crezut. Oare nu ai înţeles că nu te-am iubit niciodată?! Omul cu care trăiesc m-a făcut cu adevărat fericită”.

Vlad, distrus, s-a dus din nou la Catinca. Le-a povestit prietenilor întâmplarea. Aceştia l-au consolat şi i-au repetat acelaşi sfat: să o alunge din suflet şi din gând, să-şi găsească pe altcineva cu care să înceapă o nouă viaţă. Dar Vlad nu şi-a ascultat prietenii. Sincer şi onest, a ales să trăiască, până în prezent, cu florile şi orătăniile de la vila lui, rătăcind mereu printre gânduri şi amintiri. În adâncul sufetului, o mai aşteaptă pe Elena. Şi crede că minunea lui cu o aură specială se va săvârşi.

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce