Rana-n suflet e prea mare, nu mai vrea să se însoare

E convins că n-o să mai întâlnească o femeie cum a fost Corina

Gabriel se apropie de 40 de ani. A crescut într-o familie foarte specială, în care s-a practicat sportul, s-a muncit mult şi s-a mâncat întotdeauna sănătos. Bunicii de pe mamă cu cea mai mare bibliotecă din orăşel i-au oferit un orizont cultural deosebit în anii de şcoală. Bunicul, mai cu seamă, l-a crescut în bibliotecă, întreţinând discuţii despre concepte filozofice de la o vârstă fragedă.

Reuşeşti în viaţă prin învăţătură

Bunica şi bunicul de pe tată i-au fost alături în adolescenţă, când plecase la studii la Bălţi, şi îi era foarte greu. Îi era greu să se înţeleagă cu lumea nouă ce intra în viaţa lui, îi era greu să se înţeleagă pe sine. În toţi cei patru ani de studii, bunica a fost persoana care îl încuraja. Băiatul nu era frumos şi nici nu era un student sclipitor ca inteligenţă, dar era obişnuit de acasă să muncească mult. Mama şi tata, profesori de profesie, îi repetau mereu că lucrurile bune în viaţă se obţin atunci când ai un scop bine determinat, când eşti disciplinat şi perseverent. Şi Gabriel a ţinut cont de povaţa părintească.

În plus, încurajat de bunica, a valorificat la maximum toate capacităţile şi posibilităţile. Şi ca să nu-şi dezamăgească apropiaţii, a devenit chiar din anul întâi cel mai bun student din serie. După terminarea Universităţii din Bălţi, a devenit informatician. Îşi găsise de lucru în domeniul telecomunicaţiilor. Însă, la încheierea unui an de muncă, a decis să mai facă o facultate. Vorba bunicăi: „Bate fierul cât e cald!”.

Şi l-a bătut. A mers la Cluj, înţelegând destul de bine că singurul mod de a reuşi în viaţă în mod real este prin învăţătură, prin acumularea de cât mai multe cunoştinţe. S-a înscris la o facultate de relaţii internaţionale. Învăţa şi muncea într-o companie multifuncţională finanţată de o reţea de telefonie mobilă.

La 28 de ani s-a îndrăgostit pentru prima oară

Aici a cunoscut-o pe Corina, o fată care se născuse într-o casă bogată de lipoveni şi în care bunul simţ a dictat perpetuarea lucrurilor. Gabriel avea 28 de ani şi s-a îndrăgostit pentru prima oară. Trăia sentimente inocente. Idila a început de la un schimb de priviri. Doi ochi verzi i s-au înfipt în inimă, amestecându-se cu bucurie, candoare, speranţă. Nici fata nu era la vârsta adolescenţei. Făcea şi ea a doua facultate, era extrem de hotărâtă şi, la fel ca şi Gabriel, ştia că modul de a reuşi în viaţă este bazat pe cunoştinţe. Înzestraţi cu tenacitate, ambiţie şi capacitatea de a vedea lucrurile pe termen lung, după trei luni de cunoştinţă, au hotărât să se căsătorească. Aveau fixată deja ziua nunţii, naşi de cununie, însă părinţii lui Gabriel nu ştiau nimic.

Timid din fire, flăcăul nu ştia cum să le spună. Ce-i drept, fusese o dată cu fata acasă, însă nu adusese vorba de căsătorie şi mama, care se săturase să-l tot întrebe dacă încă nu se însoară, n-a zis nimic din superstiţie, să nu sperie norocul. Cu două săptămâni înaintea nunţii, fiul cel timid a pus mâna pe telefon şi le-a spus părinţilor noutatea.

Nu ştia de o altă căsătorie a miresei

Nunta a avut loc la părinţii Corinei. Spre mirarea nuntaşilor din partea mirelui, mireasa a purtat pe cap, în loc de coroniţă, un fel de tichie albastră. O lipoveancă s-a dat la urechea soacrei mari şi i-a şoptit: „Aşa e când femeia e mireasă a doua oară”. Mama lui Gabriel a făcut ochii mari. Şi mirele a fost surprins, nici el nu ştiuse despre o altă căsătorie a Corinei. A aflat abia în ziua nunţii… Era în anul întâi când a cerut-o de la părinţi profesorul ei de fizică, un om foarte bun.

Părinţii nu s-au opus, le-au dat binecuvântare, le-au făcut nuntă mare. Şi lucrurile se împleteau frumos în viaţa lor de familie. După o jumătate de an sau poate mai puţin, Corina a primit o scrisoare: „Te rog, te implor, lasă-mi soţul în pace! Spune-i să se întoarcă la nevastă şi copii. Viaţa fără el nu are sens…”. Tânăra soaţă i-a arătat soţului scrisoarea. Nu l-a întrebat, chiar dacă voia să-l întrebe de ce nu i-a spus că are copii.

Dar a văzut că ochii lui s-au întristat. Nu mult după aceea, trezit parcă din beţie, pustiit de dorul copiilor, s-a întors la prima lui soţie. Corina s-a transferat la altă universitate şi şi-a văzut de studii cu şi mai multă râvnă. Mai bine de zece ani n-a interesat-o niciun bărbat.

A murit pe masa de naştere

S-a îndrăgostit de Gabriel la prima vedere. Nu i-a vorbit despre căsătoria cu profesorul de teama să n-o părăsească. Însă Gabriel o iubea foarte mult, avea nevoie de ea şi i-a spus că nu trăieşte cu trecutul: „Dincolo de orice, important e că suntem împreună. Nu mă interesează ce-a fost până în ziua în care te-am cunoscut”. Fericită, Corina era în stare să dăruiască enorm şi să pună la picioarele iubitului tot ce e mai bun. Iubea viaţa, era sufletul petrecerilor, ştia să comunice, să stabilească legături în ţară şi peste hotare. Buna dispoziţie şi tonusul ei molipsea toată lumea. Dar strălucirea şi frumuseţea zilelor avea să se întunece într-o zi. Aşa s-a întâmplat că, născând un băieţel, femeia n-a mai avut puterea să se ridice de pe masa de naştere. A murit, luând, după câteva luni, în mormânt şi micuţul.

Departe de ideea unui mariaj

Ca să poată trece mai uşor peste marea durere, Gabriel s-a întors în Basarabia. Continuă să lucreze în domeniul telecomunicaţiilor. Face tot ce îi stă în puteri. Are apartament, maşină. De la tragica întâmplare au trecut mai bine de opt ani. De opt ani părinţii şi prietenii vor să-l însoare. Ba unii, ba alţii încearcă să-i facă cunoştinţă cu femei drăguţe, însă el rămâne departe de ideea unui mariaj. Are o stofă de luptător, nu se pierde cu firea, îşi vede de drum fără dorinţa de a se mai recăsători. Chiar nu demult, mama l-a invitat acasă ca să-i facă cunoştinţă cu o tânără frumoasă şi serioasă, profesoară la şcoală: „Uite acuşi faci 40 de ani. Vrem şi noi să ţinem un nepoţel în braţe, însoară-te, dragul mamei!”. „Dar ce rău ţi-am făcut, mamă, de vrei cu tot dinadinsul să mă însori? Nu sunt interesat de oferta pe care mi-o faci. E departe de Corina. A fost unica, o fată ca ea nu mai găseşti”.

Gabriel e convins că n-o să mai întâlnească o femeie cum a fost Corina. E convins că, oricât de greu i-ar fi, va reuşi, Corina îl veghează din lumea ei. Noapte de noapte ea şi micuţul coboară în apartamentul lui. O simte atât de viu şi atât de prezentă de parcă nici n-a plecat…

P.S. Auzită de la mama lui Gabriel. Mi-a telefonat după ce a citit Povestea lui Anton „nebunul”.

 Nina Neculce

The following two tabs change content below.