Raiul de la Vărzăreşti

Mănăstirea din Lumină de pe coama dealului

Cea mai veche mănăstire basarabeană, Vărzăreşti, ne-a întâlnit zilele trecute luminând în soarele primăvăratic. Situată pe coama unui deal „legat” de cer, ne-a strămutat într-o lume a rugăciunii şi a jertfei pentru aproapele. Am surprins cele 30 de măicuţe la ascultările gospodăreşti, cu rugăciunea pe buze şi cu testamentul spiritual al strămoaşelor lor în suflete: a ierta orice duşman. Cel mai de preţ odor al Vărzăreştilor, Icoana făcătoare a Precistei, care se zice că priveşte mustrător la multă lume, ne-a primit zâmbind.

Parcurgem lungul drum al Golgotei, pavat de pe când mănăstirea a fost depozit, club şi şcoală primară, şi ne întâlnim cu măicuţele care străbat Marele Post cu smerenie şi mult, mult lucru. Ele sunt în pline pregătiri de Paşti, până atunci vor avea un oaspete ales – stareţul Mănăstirii Putna, Melchisedec Velnic.

După calvarul sovietic (complexul monahal a fost închis în 1959), redeschis oficial din 1994, aşezământul de la Vărzăreşti s-a ridicat din genunchi, dar încă mai trădează durere şi suferinţă din cauza că nu se poate înălţa la nivelul centrului ortodox de odinioară. Loc de jertfă, adăposteşte sufletele unor maici care fac eforturi imense de a ţine treaz „clopotul protector” al trecutului şi prezentului acestor locuri.

Cele mai modeste investiţii materiale, îmbogăţite cu rugăciune

Colina inundată de lumină cerească se zăreşte din orice parte a comunei Vărzăreşti. Până a ajunge la mănăstirea în care se zice că însuşi Alexandru cel Bun se închina, pelerinii parcurg traseul mănăstiresc de după Chişinău – Suruceni, Condriţa, Căpriana, Ulmu, Hâncu – şi povestesc despre o diferenţă izbitoare descoperită la Vărzăreşti. Acolo unde se fac cele mai modeste investiţii materiale, rugăciunea şi trăirea duhovnicească e pe primul loc. Şi oamenii nu se mai pot desprinde de acel „sol al ortodoxiei”.

Poate măicuţele nu reuşesc să-şi refacă acareturile cu vechime de peste un veac, poate încă mai deplâng biserica de iarnă, demolată din temelii, dar au aceeaşi părere ca şi regretatul duhovnic al Mănăstirii Dobruşa, Damian Potoroacă, care zicea că a reconstrui o clădire este cu mult mai simplu decât a înduhovnici o persoană. „Bisericile noastre pot fi reconstruite uşor, deoarece oamenii s-au trezit şi aduc jertfă la biserică. Duhovnicia lipseşte însă”, spunea renumitul stareţ.

Pe un drum presărat cu renunţări şi osteneli

Maica Gavriila, ghidul ctitoriei boierului Vărzari, se apropie de noi cu toată deschiderea. În 2001, a venit la mănăstire ca o simplă pelerină şi nu şi-ar fi imaginat că doar peste o săptămână va lua decizia de a rămâne în palma lui Dumnezeu şi de a-i sluji, pe un drum presărat cu renunţări şi osteneli. S-a produs o schimbare în sufletul măicuţei de neexprimat în cuvinte. Şi-a lăsat familia, prietenii şi… caracterul, aducându-şi aportul la renaşterea vechiului aşezământ. Maica a mers pe la Arhiva naţională, iar altcineva pe la Suceava, pentru a găsi copiile actelor de bază ale mănăstirii, distruse de bolşevici, dar nu le-a descoperit. Vieţuitoarele aşezământului de la Vărzăreşti mai speră să le poată recupera, prin mila Domnului.

Din pilda maicilor care au înfruntat comunismul

Maica Gavriila observă că duhul modernizării pătrunde şi în mănăstire, criza spirituală se aprofundează şi tinerii devin tot mai puţin preocupaţi de mântuire. „1990–2000 au fost anii renaşterii ortodoxe, când oamenii aveau mai multă atracţie pentru cele sfinte. Acum, majoritatea găsesc răspunsuri la toate întrebările lor în mediile în care trăiesc, numai nu în biserică. Suntem bucuroşi că satul nostru e bogat spiritual: cu două biserici şi cu o mănăstire în care creştinii vin o duminică la biserică şi alta la noi. Îi îndemnăm pe toţi credincioşii să-şi cerceteze inimile pentru că pelerinajele nu sunt doar pentru ochii trupeşti, care vin să admire florile şi zidurile”, zice maica Gavriila.

Măicuţele de azi păstrează cu sfinţenie amintirea despre predecesoarele lor, care au înfruntat comunismul, 13 dintre ele au refuzat să părăsească mănăstirea. „Imaginaţi-vă mai mulţi inşi aruncând podoabele bisericeşti într-un camion, iar maicile punându-se în genunchi în faţa camionului într-un şir. Când o ridicau pe una de lângă roţi, ea fugea la sfârşitul rândului şi tot aşa”, mărturiseşte maica Gavriila.

Cu limbă de moarte, am zice, maicile care n-au părăsit mănăstirea le-au lăsat cuvânt important: să nu-şi pomenească niciodată duşmanii ca pe nişte răufăcători, indiferent de cât rău le-ar face.

Icoana ce nu zâmbeşte pentru toată lumea

Când mănăstirea a fost vandalizată şi atacatorii au ridicat toate obiectele de preţ din ambele biserici, două surori la ascultare au intrat în altar (deşi este interzis femeilor) şi au scos Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Au ieşit neobservate şi au ascuns-o într-o chilie din spatele bisericii. Datorită curajoaselor maici, icoana a fost salvată.

Măicuţa Domnului a răsplătit bravele călugăriţe cu mângâiere multă în cei mai grei ani. Nopţile, când se adunau pe ascuns la rugăciune în faţa icoanei, le ştergea lacrimile şi le dădea putere mare de a lupta cu antihriştii care le hărţuiau.

„Unii credincioşi spun că icoana zâmbeşte, iar alţii că i-ar privi cu mustrări. Dacă nu trăim după legea divină, Maica Domnului n-o să ne privească veselă niciodată. Dacă împlineşti Cuvântul ori eşti într-un necaz, desigur, îţi va zâmbi ca să te uşureze. Spre deosebire de alte icoane, Maica Domnului are un trandafir în mână. Un domn din Germania a rămas uimit de câţi trandafiri a văzut în curtea noastră şi ne-a întrebat cum îi îngrijim. Când i-am spus că nu avem nici apă vara şi ne bazăm pe ajutorul Domnului, străinul s-a mirat. Catolic fiind, a recunoscut sfinţenia acestui loc”, observă maica.

În aşteptarea Sfintei Învieri şi cu sufletul curat

„Este primăvara sufletului. Ca după o hibernare îndelungată, au început să se trezească toate la viaţă, ar trebui să ne pregătim sufletele de Învierea Domnului, nu doar făcând curat prin curţi şi preparând bucate multe şi gustoase, cum e obiceiul pe la noi. Să ne pătrundem de importanţa Sfintei Împărtăşanii, că şi sufletul are nevoie de curăţenie”, ne-a mai spus călugăriţa.

Maicile se lasă în voia Domnului în ceea ce priveşte renovarea totală a mănăstirii, iar primarul de Vărzăreşti, Ion Crudu, este foarte optimist în această privinţă. El susţine că a fost creată o comisie sub egida primului ministru, Vlad Filat, care promite investiţii substanţiale în complexul monahal de la Vărzăreşti.

Angelina Olaru