Radu Ciobanu, eroul tatei

Timp de aproape doi ani au aşteptat exhumarea fiului pe al cărui mormânt e scris: „Căzut victimă la 7.IV.2009”

La sugestia avocatului care i-a spus să nu vorbească despre aceasta în presă, pentru că „Doamne fereşte, trupul acestuia ar putea dispărea peste noapte din mormânt”, a evitat să discute cu jurnaliştii, inclusiv despre aşa-numitul „coridor al morţii” prin care a trecut şi fiul lui. Apoi, a primit o scrisoare de la procuratură în care i s-au enumerat păcatele fiului care de câteva ori a avut probleme cu organele de drept din cauza consumului de droguri. Mesajul l-a demoralizat.

Svetlana COROBCEANU

La îndemnul soţiei, „să-l lăsăm pe Radu să se odihnească în pace”, n-a dat curs invitaţiei consilierului lui Mihai Ghimpu, Ştefan Urâtu, de a se întâlni cu liderul liberal. Văzând că nu are niciun răspuns clar din partea avocaţilor şi că nimeni nu se mai interesează de circumstanţele morţii fiului său, după alegerea preşedintelui ţării a decis să instaleze o placă  funerară la mormântul lui. E prima pe care vedem scris: „Căzut victimă la 7. IV. 2009”. Este vorba de Radu Ciobanu, fiul lui Gheorghe Ciobanu, care a decedat la 31 de ani, la două luni după ce a trecut prin coridorul morţii în Comisariatul General de Poliţie.

„Noi n-o să-l uităm”

Ne-am oferit să-l însoţim pe Gheorghe Ciobanu la cimitir, după ce un tânăr de la Ungheni ne-a cerut datele de contact ale familiei, pentru a vizita mormântul lui Radu. Ne întâlnim cu băiatul la poarta cimitirului „Sfântul Lazăr” de pe strada Doina din capitală. Avea cu el două genţi negre, mari, una dintre care, după cum aveam să vedem mai târziu, era plină cu flori de la Ungheni. În timp ce-l aşteptăm pe Gheorghe Ciobanu, tânărul care a solicitat să nu-i publicăm numele în ziar, argumentând că „în comisariate au rămas aceiaşi poliţişti”, ne spune că a vizitat mormintele tuturor băieţilor despre care presa a scris că au decedat în condiţii suspecte în perioada imediat următoare de după protestele din 7 aprilie 2009. S-a întâlnit cu rudele acestora, s-a împrietenit cu bunica unuia dintre ei, cu părinţii altuia, cu fratele celui de-al treilea. Pare fascinat atât de moartea, cât şi de viaţa pe care au avut-o tinerii „datorită cărora a fost răsturnat regimul comunist”.

Discursul lui e înţesat cu informaţii preluate din presă şi din comunicatele procurorilor. O informaţie vine s-o combată pe cealaltă, el însă e de partea eroilor săi. „Am întârziat la proteste. Când am ajuns de la Ungheni la Chişinău, nu mai era nimeni în Piaţă”, ne dezvăluie el, se pare, una din cele mai mari frustrări ale sale. „Noi, domnule Gheorghe, însă, n-o să-i uităm!”, i se adresează de această dată tatălui lui Radu, care s-a apropiat între timp de noi.

„Bine te-am găsit, Radule”

Gheorghe Ciobanu a venit cu două crizanteme albe în mână, însoţit de ginere. Ne deplasăm cu maşina mai mult în tăcere spre celălalt capăt al celui mai mare cimitir din Europa. Mormântul lui Radu este acoperit cu o placă neagră de marmură. „Bine te-am găsit, Radule”, i se adresează cu voce tremurândă tatăl, după care scoate o batistă din buzunar şi, cu mişcări grăbite, şterge un praf mai mult imaginar de pe ea.

Unul din marile regrete ale lui Gheorghe Ciobanu este că, atunci când a murit Radu, medicul legist de la Făleşti, A. Gadiac, l-a întrebat ce i s-a întâmplat băiatului că are ambii plămâni fărâmiţaţi. „Parcă îmi luase minţile că a fost bătut, poate şi din cauza şocului că Radu era sănătos şi, brusc, a decedat la bunica în sat, sub un nuc. Încă mai avea urme ale bătăilor pe corp. Am ridicat din umeri şi medicul mi-a cerut permisiunea să scrie „afecţiune pulmonară”. Aşa a şi scris”, zice tatăl tânărului.

Părinţii lui Radu sunt siguri că fiul a decedat în urma bătăilor la care a fost supus, mai întâi la Comisariatul de Poliţie Centru, iar a doua zi – la Comisariatul General de Poliţie. „Avea spatele, mâinile, picioarele negre când s-a întors acasă. A purtat mult timp cămăşi cu mâneci lungi, pentru a ascunde vânătăile. Chiar şi după două luni urmele acestora mai puteau fi văzute pe corp”, ne spune Gheorghe Ciobanu. (JURNAL a publicat  mărturiile martorilor, care au fost în aceeaşi celulă cu Radu în perioada evenimentelor de la 7 aprilie 2009, în articolul „A murit după ce a trecut prin coridorul morţii” în ediţia din 16 aprilie 2010).

Dezamăgirea

Acum doi ani, Gheorghe Ciobanu a optat pentru exhumarea fiului. Până la urmă, a rămas cu impresia că avocaţii de la organizaţia neguvernamentală ce l-au contactat l-au purtat cu vorba. Ultima oară i-au cerut să aştepte alegerea preşedintelui, după care vor solicita o comisie pentru exhumarea cadavrului şi efectuarea unei expertize medico-legale repetate. „Am aşteptat, a fost ales preşedintele, dar n-am mai fost sunat. Am decis să fac monumentul funerar. Soţia a zis să-l lăsăm să se odihnească în pace. Îl visează foarte des. De fiecare dată, Radu îi cere să-l apere de poliţişti”, ne mai dezvăluie el, precizând că mama băiatului îşi revine cu greu în urma acestei pierderi.

Înainte de evenimentele din 2009, Radu făcea cursuri de bucătar. Potrivit lui Gheorghe Ciobanu, după ce s-a întors acasă din Penitenciarul nr. 13, a spus că nu mai doreşte nimic. „Din mine nu mai iese om”, ar fi zis el. A scris nişte scrisori, cu plângeri la adresa autorităţilor despre teroarea la care a fost supus în comisariat, dar nu le-a mai trimis.

„Am avut şi probleme cu el, făcea facultatea de drept când a început să consume droguri. L-am luat de la universitate, am mers la medici, la psiholog, s-a lepădat de această pacoste. Procurorii însă ne-au amintit de acest lucru. Dar chiar dacă a avut probleme, trebuia oare să-l omoare?”, se întreabă tatăl băiatului.

La despărţire, tânărul de la Ungheni îi cere nişte fotografii. Planifică să creeze un grup pe un site de socializare, unde oricine care i-a cunoscut pe aceşti băieţi va putea să-şi amintească de ei.

 

 

 

 

The following two tabs change content below.