Radiografia căminelor studenţeşti din capitală

camin.f.nadea roscovanuLa Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, plata pentru cazare în cămin este mai mare decât taxa de studii

Forfotă mare la universităţile din capitală. A început noul an de studii. După ce au fost înmatriculaţi la facultăţile dorite, studenţilor le rămâne să găsească un loc de trai, aceştia alegând să stea în cămine sau în gazde. Universităţile oferă locuri în cămine, desigur, cu condiţii şi preţuri diferite. Pentru un an de cazare în cămin, un student trebuie să plătească echivalentul a aproximativ 100 de euro, ceea constituie plata lunară pentru o gazdă.

Dacă pentru unii nu contează condiţiile de trai, ci preţul acestora, alţii preferă comodităţi de mii de lei pe care părinţii sunt obligaţi să le achite lunar. „Părinţii mei sunt săraci, eu am scris cerere şi stau acum la cămin, nu sunt cele mai grozave condiţii, dar, în schimb, nu dau mii de lei pe lună şi sunt şi aproape de universitate”, ne-a spus Irina, studentă la USM. Alţi studenţi optează pentru gazdă, achitând lunar mii de lei, deoarece nu le sunt pe plac condiţiile din cămine. „Eu stau mai bine în gazdă, nu sunt obişnuită să fac mâncare la bucătărie cu mai multe persoane sau să merg la o baie în care îşi fac toaleta încă zece persoane”, ne-a declarat Virginia, studentă anul I la ASEM.

STATISTICI

Universitatea de Stat din Moldova

9000 de studenţi; 15 cămine; 1750 de studenţi cazaţi, 200 de locuri libere;

camere de la două până la cinci persoane.

Universitatea Agrară de Stat din Moldova
Aproximativ 6000 de studenţi; 12 cămine; 2329 de locuri, 1530 de locuri sunt deja ocupate; studenţii orfani sunt cazaţi gratis; camere pentru două–cinci persoane.

Universitatea Tehnică a Moldovei
3000 de studenţi; 11 cămine; 3774 de locuri; camere pentru două–cinci persoane.

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţeanu” din Moldova

5600 de studenţi;
7 cămine; 1630 de studenţi cazaţi; camere pentru una –patru persoane; orfanii sunt cazaţi gratuit; până în prezent, au fost cazaţi circa 30 de studenţi; universitatea dispune de cămine pentru studenţii străini, trei pentru rezidenţi şi unul pentru doctoranzi.

Academia de Studii Economice din Moldova
13.000 de studenţi 7 cămine: 5 pentru studenţi şi 2 pentru angajaţi; studenţi cazaţi – 1525; angajaţi: circa 300 persoane; camere de două-patru persoane, orfanii sunt cazaţi gratis.

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”
3470 de studenţi la zi; 5 1200 de locuri în cămin; camere de 2–5 persoane.

Universitatea Cooperatist-Comercială din Moldova

2000 de studenţi; 2 cămine; 600 de locuri; camere pentru două-patru persoane.

 

 

Universităţile din Chişinău nu-i pot asigura pe toţi studenţii cu locuri în cămine, însă nici numărul cererilor nu este atât de mare, majoritatea preferând să stea în gazde. Cel mai mic preţ pentru o lună pentru gazdă porneşte de la 50 de euro, în timp ce cel mai scump preţ este de 250– 300 de euro pentru un apartament cu două–trei camere. Chiria lunară a unui apartament de lux costă între 500 şi 1000 de euro.

USM, fără patru cămine

Universitatea de Stat din Moldova a închis în acest an patru cămine: două pentru reparaţie capitală, iar două pentru că sunt în stare avariată. Este vorba de căminele 10 şi 16, care vor fi renovate total şi dotate cu mobilier nou. Iar căminele 8 şi 9 sunt închise din cauza că sunt în stare avariată. Unii studenţi suspectează că acestea au fost închise deoarece ar fi fost cumpărate de către un om de afaceri, iar în locul lor va fi ridicat un centru comercial. Victor Gârlea, şeful Departamentului probleme sociale din cadrul USM, ne-a declarat în acest sens: „Aceste cămine nu au fost cumpărate de nimeni. În urma expertizei, s-a constat că nu pot fi renovate. Căminul numărul 8 stă să cadă. Aceste cămine au fost construite pe un cimitir”, a menţionat acesta.

În anul curent, din cele 15 cămine, doar 11 sunt ocupate cu studenţi. Deşi sunt mai puţine cămine, universitatea oferă 1750 în cămine, ca şi în ultimii ani. Victor Gârlea ne-a informat că mai sunt 200 de locuri libere, ca şi anul trecut, însă acestea vor fi completate pe parcurs. „Evident că nu-i putem asigura pe toţi studenţii cu locuri în cămine. Cu cinci–şapte ani în urmă, cazam aproximativ 70% din studenţi.
Găsim mereu o modalitate să îi cazăm pe orfani şi pe cei din familii dezavantajate”, a spus Victor Gârlea. USM are cele mai multe cămine, majoritatea fiind într-o stare jalnică. Administraţia universităţii caută resurse financiare pentru a renova în viitorul apropiat căminele 1, 2, 3 şi 4.

ULIM-ul are cel mai scump cămin

Din cele opt universităţi din capitală pe care le-am abordat, ULIM-ul are cel mai scump cămin, acesta fiind un hotel pentru care studenţii sunt obligaţi să scoată din buzunare până la 11 mii de lei pe an. Deoarece nimeni din cadrul universităţii nu a dorit să ne ofere informaţii, am discutat cu studenţii cazaţi în acest cămin. Un tânăr, pe nume Sergiu, ne-a spus că, pentru anul de studii 2013–2014, a achitat 9000 de lei pentru o cameră în care au locuit patru studenţi.

Pentru o cameră de două persoane, studenţii achită câte aproximativ 11 mii de lei pe an. Acesta ne-a mai spus că, pentru toate plăţile, a primit bon de plată. În plus, a achitat 500 de lei în avans în cazul în care sparge ceva pe parcursul anului. Şi chiar dacă nu a comis nicio pagubă, nu a mai putut recupera cei 500 de lei. „Condiţiile sunt bune, însă în camerele cu balcon curge tavanul, de aceea am renunţat, deoarece cu asemenea bani pot sta şi în gazdă. El achită o taxă de studii în valoare de 4000 de lei şi 9000 de lei pentru cazare în cămin”, a afirmat Sergiu.

Pe locul doi la capitolul preţuri sunt căminele Universităţii Cooperatist-Comerciale, unde, pentru un loc în cămin, un student trebuie să scoată din buzunar între 200 şi 300 de lei pe lună, în funcţie de condiţiile pe care le doreşte. Urmează căminele Universităţii Tehnice, aici, un loc în cămin costă 248 de lei. La USM se achită lunar 240 de lei. Studenţii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţeanu” achită pe lună între 187 şi 233 de lei. Veronica Mutiuc, studentă în anul patru la această universitate, ne-a spus că condiţiile sunt foarte bune, mobilier nou, maşini de spălat, responsabili de curăţenie.

Universitatea Agrară de Stat din Moldova dispune de 2329 de locuri în cămine. Pe moment, în căminele acestei instituţii sunt cazate 1530 de persoane, care achită lunar câte 168 de lei. Un loc în cămin la Academia de Studii Economice costă 162 de lei. Cel mai ieftin loc este la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” – 150 de lei pe lună, cei de la master achită 185 de lei, iar cei cu taxă de studii 375 de lei.

Intendenţi corupţi, dar curaţi

De obicei, intendenţii căminelor au o mică afacere din vânzarea locurilor în cămine. Deşi nimeni nu recunoaşte şi nimeni nu a ajuns pe mâna justiţiei, fenomenul continuă. Taxele ilegale pentru un loc în cămin variază în funcţie de condiţiile de trai: de la 50 la 300 de dolari.
„Am plătit 300 de dolari intendentului şi m-am ales cu o cameră de două persoane”, ne-a mărturisit Igor, USM. „Eu, pentru 1000 de lei, am fost cazat într-un cămin al ASEM, deşi studiez la ULIM”, ne spune Nicolae.

Despre acest lucru ştiu şi cei din administraţiile universităţilor. „Am auzit câte ceva, însă nu pot întreprinde nimic până nu voi avea reclamaţii. Chiar şi dacă mai vine câte o plângere anonimă, toţi sunt mulţumiţi şi nu au nimic de spus”, ne-a declarat şeful Departamentului probleme sociale din cadrul USM, Victor Gârlea.

 

The following two tabs change content below.