Rachetele lui Potiomkin

Acum o săptămână, Vladimir Putin și-a rostit discursul anual în fața Adunării Federale (camerele reunite ale legislativului rus: Consiliul Federației și Duma de Stat). După ce a constatat probleme cronice ale țării, în special nivelul înalt al sărăciei, pe care l-a declarat „inadmisibil”, președintele Rusiei a trecut la subiectul său preferat. Ca și în alți ani, acesta nu este, cum s-ar putea crede, un plan, fie și fantasmagoric, de reforme economice și structurale care ar scoate Matușka din mizeria și corupția endemice, ci confruntarea Rusiei cu Occidentul.

Și de această dată, tonul a evoluat de la regret („nu ne-au ascultat”) la amenințare („acum ne vor asculta”). Experți de tot felul au identificat de mult frustrările care determină acest gen de mesaje. Aceleași frustrări au ieșit la iveală și pe 1 martie a.c. De la începutul domniei sale, liderul de la Kremlin s-a simțit marginalizat și chiar neglijat de „egalii” occidentali. Din această cauză, tot ce a făcut și a declarat Putin în cei 18 ani de ședere pe tron a fost menit să demonstreze Vestului, în special americanilor, că nu au avut, principial, dreptate și că s-au înșelat amarnic în privința teoforului.

Putin e cunoscut însă nu numai pentru complexele sale, ci mai cu seamă pentru abilitatea de a îmbina utilul cu plăcutul și de a omorî mai multe zburătoare dintr-o lovitură (vă mai aduceți aminte de celebra clasificare biologică ce despărțea muscidele de preferințele lor culinare?). Astfel, omul nu a ratat niciodată ocazia de a-și preface metehnele și supărările personale într-un îmbietor discurs electoral. Recentul urbi et orbi nu constituie o excepție: pe ruși îi așteaptă alegerile prezidențiale la care, în mod sigur, îl vor susține pe actualul președinte, dar și poporul trebuie susținut în iluziile și așteptările sale de liderul nației. Și Putin știe prea bine acest lucru, turnând atât oțel în voce de cât este nevoie pentru a reconforta și consolida conștiința colectivă a norodului în fața marilor provocări viitoare.

Marile provocări sunt, în realitate, de ordin economic, dar rușii trebuie să aibă în minte o altă ierarhie a priorităților. De aceea, oricât de orbi ar fi răsunat amenințarea lui Putin la adresa Occidentului, discursul său a țintit esențialmente urechea electoratului de acasă. Existența dușmanului extern a justificat, a câta oară, neajunsurile interne, dar mai ales a mușamalizat cauzele adevărate ale unui declin tot mai evident chiar și pentru cei mai fanatici adepți ai regimului.

Cel de-al 14-lea discurs al lui Putin în fața Adunării Federale s-a distins însă nu atât prin caracterul disonant al unor acorduri, cât prin stridența acestora. Lumea sănătoasă la cap a rămas uimită nu de fabulațiile basileului moscovit – nu este pentru prima dată când acesta recurge, în consecvența lui strategică, la înșelătoare manevre tactice –, ci de dimensiunile, ca să zic așa, nord-coreene ale acestor fabulații. În fața unui public vădit mulțumit de performanțele sistemului, Putin a vorbit despre tehnologii high-end și echipamente nemaivăzute în dotarea armatei: sisteme de apărare antirachetă, drone submarine și rachete cu propulsie nucleară, dar și o armă laser despre care nu a oferit, totuși, prea multe detalii. Animația pe computer (inclusiv grafică video reciclată din arhiva Ostankino) a dominat prezentarea care semăna mai degrabă cu o idee de scenariu pentru un nou episod al francizei Star Wars. Specialiștii în domeniu au desființat imediat filmul lui Putin: multe dintre arme sunt imposibil de construit și chiar dacă ar fi, ar constitui un pericol letal întâi și întâi pentru cei care le-ar folosi.

Butaforiile lui Putin au readus automat în memorie faimoasele „sate ale lui Potiomkin”. Și dacă istoria despre favoritul Ecaterinei II pare a fi mai curând o legendă, atunci cea despre rachetele lui Putin riscă să devină alegoria pe veacuri a fuduliei și fanfaronadei amestecate cu neputință și prost gust. Capabili să distrugă globul terestru și fără aceste filmulețe ieftine, ridicole și neconvingătoare, conducătorii ruși sunt gata să se descalifice moral și politic în fața întregii lumi civilizate doar pentru a-și asigura o majoritate confortabilă la alegeri. De aici întrebarea: cât de primejdios este clovnul cu un pistol de apă în mână și cu altul adevărat în buzunar?

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)