Rablele ucigaşe

„Iartă-mă, Ioane, ai venit să ceri de la mine un nou mijloc de transport și nu ți-am dat”

 

Lanţul accidentelor cu implicarea transportului public se pare că nu are sfârşit. Unsprezece persoane s-au ales cu diverse traume după ce autocarul în care se aflau a deviat de la traseu şi s-a izbit într-o construcţie auxiliară pentru animale din curtea unui locuitor din satul Ineşti, raionul Teleneşti. Accidentul a avut loc la 11 august curent, dată declarată zi de doliu pentru întreg raionul Ungheni.

 

Svetlana Panţa

 

Unsprezece persoane din satul Morenii Noi, r. Ungheni, au fost petrecute pe ultimul drum, toate şi-au găsit moartea într-un grav accident rutier produs la 9 august. Şi aici oamenii legii susţin că accidentul s-a produs din cauza unor defecţiuni tehnice ale autocarului în care se aflau – „probabil a cedat frâna”, a declarat Ministrul de Interne, Dorin Recean.

 

Clipe de groază au trăit şi 40 de muncitori de la o fabrică din Bălţi. Pe data de 7 august curent autocarul cu care se deplasau s-a izbit într-un copac. Șoferul de 52 de ani, care s-a ales cu leziuni uşoare, a declarat oamenilor legii că a pierdut controlul asupra vehiculului din cauza unei defecţiuni la o roată. Patru persoane au fost transportate de urgenţă la spitalul municipal din Bălţi. Cazul este cercetat de Comisariatul de poliţie Sângerei. Potrivit şefului Poliţiei Rutiere din Sângerei, Valentin Motoc, accidentul ar fi putut avea urmări mai grave, dacă şoferul nu ar fi reacţionat prompt. „Sâmbătă, persoanele care au avut de suferit, au fost externate din spital. Bravo şoferului, pentru că a ştiut cum să se comporte şi autobuzul nu s-a răsturnat. Pe moment, aşteptăm rezultatele expertizei, aceasta nu se face atât de uşor”, a declarat Motoc pentru JURNAL. Acesta consideră că accidentul ar fi putut fi cauzat de temperaturile mari şi a ţinut să menţioneze că autocarul a trecut revizia tehnică înainte de a porni la drum.

 

Cerc vicios

 

Mai multe abateri au fost însă depistate de ofiţerii Poliţiei Rutiere în cazul accidentului de la Ineşti: „Faptul că administratorul de rută nu şi-a îndeplinit niciuna din obligaţiile legale, nu a verificat mijlocul de transport, nici starea şoferului, nisi lista de pasageri, denotă o problemă”, a menţionat Serghei Diaconu, şeful Poliţiei Rutiere. Autocarul care transporta 26 de pasageri nu a fost verificat tehnic înaintea deplasării. Compania SA „Transport”, căreia îi aparţine unitatea de transport, a fost abordată de mai multe ori de ofiţerii Poliţiei Rutiere, fiindu-i întocmite trei procese-verbale pentru diverse încălcări care s-au dovedit a fi nesemnificative pentru a se sesiza Camera de Licenţiere. „Noi am făcut procese-verbale, însă nimeni nu s-a autosesizat, autorităţile locale sau cei care eliberează licenţele, cel puţin pentru a verifica dacă se respectă sau nu condiţiile de transportare a pasagerilor”, a declarat pentru JURNAL Serghei Diaconu, şeful Poliţiei Rutiere. Acesta îndeamnă instituţiile responsabile, cum ar fi Ministerul Transportului, companiile de transport, Camera de Licenţiere să se autosesizeze. Reprezentanţii de la Ministerul Transportului, la rândul lor, susţin că nu sunt în drept să verifice firmele de transport. Iar cei de la Camera de Licenţiere spun că o pot face doar dacă există o solicitare de la Poliţia Rutieră.

 

Nesemnificativă s-a dovedit a fi şi vârsta autocarului care i-a dus pe drumul morţii pe 11 locuitori ai satului Morenii Noi, r. Ungheni, alţii 39 ajungând în stare gravă la spitalul raional. Cel puţin pentru ministrul de Interne Dorin Recean nu este ceva ieşit din comun că autocarul destinat pentru transportarea pasagerilor datează din 1989. „Nu trebuie să facem speculaţii pe seama vârstei transportului sau vitezei”, a menţionat ministrul.

 

Şi-a recunoscut „vina”

 

Vârsta autocarului îl deranja pe primarul satului Morenii Noi, Ion Mardari, care a decedat şi el în accidentul teribil. Acesta s-a adresat de mai multe ori la preşedintele raionului Ungheni, Iurie Toma, cerându-i un autocar nou pentru transportarea sătenilor, deoarece cel vechi nu mai făcea faţă. „Iartă-mă, Ioane, ai venit să ceri de la mine un nou mijloc de transport și nu ți-am dat”, aceste cuvinte a rostit preşedintele raionului deasupra sicriului primarului, care a fost înmormântat în aceeaşi groapă cu soţia sa, decedată şi ea în accident.

 

Familiile celor decedaţi au primit câte aproximativ 10 mii de lei pentru organizarea funeraliilor, iar Compania Naţională de Asigurări în Medicină a transferat 400 de mii de lei spitalului raional din Ungheni pentru tratamentul celor 39 de răniţi de pe urma accidentului de la Ungheni. „În funcţie de diagnosticările victimelor, a fost stabilită suma. Banii vor acoperi toate manipulările de care vor avea nevoie pacienţii, aşa încât să nu le fie refuzată asistenţa medicală de urgenţă pentru că spitalul nu are resurse suficiente”, a menţionat Lilia Onea, şefa serviciului de informare şi comunicare cu mass-media al CNAM.

Deocamdată nu sunt cunoscute motivele care au provocat cele trei accidente cu implicarea transportului public. Versiunea preliminară în toate cele trei cazuri rămâne a fi „defecţiuni tehnice ale unităţilor de transport”, şi anume – cedarea frânelor. Oamenii legii sunt în aşteptarea expertizelor pentru a se putea pronunţa cine se face vinovat. Locuitorii satului Morenii Noi, care au venit să-şi petreacă pe ultimul drum consătenii, sunt mai hotărâţi în acest sens: „Atât timp cât ne vom deplasa pe aceste sicrie cu patru roţi, se vor produce accidente cu mulţi morţi şi răniţi”.

The following two tabs change content below.