R. Moldova, între mafie şi sărăcie

Îmi amintesc cum, prin 1996, atunci când veneam împreună cu părinții mei la Chișinău, vedeam o cu totul altă lume decât cea din satul meu de baștină.

Pe atunci, ca orice alt copil de vârsta mea, eram foarte pasionat de mașini și nu pierdeam niciodată emisiunile cu profil auto de la TVR1. Văzusem la televizor „Mercedes Seria S” sau „BMW Seria 7” și, cunoscând prețurile lor astronomice, nu-mi închipuiam niciodată că în țara mea ar putea exista așa automobile. Nu voi uita niciodată șocul în care am intrat după ce am văzut primul „Mercedes Seria 7” din viața mea, chiar pe străzile Chișinăului. Apoi, prin față mi-au trecut și alți super-bolizi, iar eu aveam impresia că trăiesc într-un vis.

La Chișinău veneam rar, se întâmpla doar când trebuia să merg la spital, deoarece la școala din sat era frig, iar eu mă îmbolnăveam foarte des. Nu înțelegeam cum este posibil ca tatăl meu să-și permită să-mi cumpere bomboane doar în zilele de duminică, iar la Chișinău să poată exista mașini ce costau sute de mii de dolari. La un moment dat, l-am întrebat pe tata de ce acești oameni au mașini atât de scumpe, iar el nu are nici măcar bani să-mi cumpere bomboane. Răspunsul tatălui meu a sunat zguduitor de trist pentru mine: „eh, dragul tatii, aceștia sunt mafioți”. Am lăsat capul în jos, n-am avut curajul să-i cer tatălui meu să se facă și el „mafiot”, deși mi-aș fi dorit asta.

Campania „Antimafie”, declanșată de către Sergiu Mocanu, a trezit spirite încinse în societate. Se întâmpla pentru prima dată în istoria de aproape 20 de ani a Republicii Moldova, când un om ieșea public și divulga nume concrete care, conform acestuia, ar controla economia țării și ar dirija din umbră politicienii aflați la guvernare. A venit Mocanu și cu argumente, și cu dovezi. Cu oameni care au spus că au avut de suferit din cauza mafiei. Oameni care s-au trezit peste noapte deposedați de afaceri și de averi pentru care au muncit toată viața lor. Dar cel mai plauzabil argument al lui Mocanu derivă chiar din cele aproape două decenii de independență ale Moldovei. Perioadă în urma căreia o bună parte din societate se află la limita subzistenței, iar o mică parte este reprezentată de multimilionari, posesori de vile în cele mai scumpe zone ale Chișinăului și de mașini care costă sute de mii de euro.

Învinşi de sistem

Un alt argument al lui Mocanu este și anul de guvernare al Alianței pentru Integrare Europeană. În această perioadă, am simțit pe propria noastră piele cum politicienii care promiteau „schimbarea” s-au lăsat învinși de un sistem care s-a dovedit a fi mai puternic decât ei. Nu știu dacă Mocanu are dreptate atunci când îl acuză pe Plahotniuc că ar controla toate instituțiile importante ale acestui stat. Este însă ușor sesizabil că aceste instituții nu s-au schimbat cu nimic față de perioada comunistă, deși reformarea Justiției, Poliției sau Procuraturii se numărau printre prioritățile Alianței.

Apoi, să nu uităm că Procuratura Generală nu s-a autosesizat în nici un caz din cele expuse de către Mocanu și ceilalți oameni de afaceri care l-au acuzat pe Plahotniuc că i-ar fi deposedat de averi. În schimb, majoritatea acuzatorilor lui Plahotniuc s-au ales cu dosare penale deschise peste noapte și sechestre pe avere, iar instituțiile media care au reflectat aceste cazuri au fost amenințate și intimidate.
Din 1996, când aveam doar opt ani și-mi doream ca și tatăl meu să fie „mafiot” pentru a-mi asigura un trai decent, a curs multă apă pe Nistru. Am văzut mulți politicieni perindându-se la „Putere”, am rămas și fără părinți, care au plecat din țară din aceleași motive care i-au făcut pe majoritatea moldovenilor să-și ia lumea-n cap. Nimic esențial însă nu s-a schimbat.

Și nu mă aștept la schimbări bruște, petrecute peste noapte. Nu-mi doresc decât un trai decent. O țară în care funcționarii să-și facă treaba, iar politicienii să nu fie marionete în mâinile unor oameni de afaceri. Și cel mai important lucru pe care mi-l doresc e, ca peste ani, fiul meu să nu-și dorească și el ca tatăl său să fie „mafiot”, pentru a-i putea asigura astfel o copilărie fericită.

Alexandru Cozer

The following two tabs change content below.