R. Moldova înregistrează restanţe la implementarea Acordului de Asociere cu UE

_dor4024

Actualul Guvern va reactualiza planul de acţiuni cu privire la implementarea Acordului de asociere dintre Uniunea Europeană şi R. Moldova, după ce planul aprobat în octombrie 2014 de Guvernul Leancă a înregistrat întârzieri de 40 % la implementarea Acordului. O declaraţie în acest sens a fost făcută de premierul Valeriu Streleţ după şedinţa operativă a Guvernului.

Potrivit prim-ministrului, au fost înregistrate tărăgănări din cauza campaniei electorale, a instabilităţii politice şi a guvernului minoritar. Planul viza perioada octombrie 2014 – 2016. Din octombrie 2014 până în prezent, avem restanţe în anumite domenii de circa 40 la sută. Restanţe mari am remarcat la Ministerul Economiei şi la Ministerul Justiţiei. Planul adoptat în octombrie 2014 a deviat puternic de la graficul iniţial. Trebuie să-l adoptăm prompt printr-o nouă hotărâre de Guvern şi să recurgem conform noilor termene la acţiuni”, a declarat Streleţ.

Acesta a mai precizat că o misiune a FMI în R. Moldova este aşteptată pe data de 22 septembrie, până atunci va continua dialogul cu reprezentanţii misiunii ca să fie cât mai puţine probleme nesoluţionate până la sosirea acesteia la Chişinău.

Totodată, Streleţ a precizat că retragerea licenţelor celor trei bănci cu probleme din R. Moldova – BEM, Banca Socială şi Unibank, va avea loc până pe data de 16 octombrie. „În primul rând, vor fi transferate conturile întreprinderilor de stat, după aceea vor fi transferate conturile trezoreriale şi cele ale instituţiilor bugetare. Acest lucru se va întâmpla după ce Ministerul Finanţelor va organiza licitaţii. Data finală pentru finalizarea tuturor procedurilor şi retragerea licenţelor este 16 octombrie”, a estimat Streleţ.

Amintim că astăzi BNM urmează să anunţe licitaţia internaţională pentru selectarea unui consorţiu format din două companii – o companie de investigaţie şi una juridică, care vor realiza cea de-a doua etapă a investigaţiei fraudei de la cele trei bănci prin care statul R. Moldova a fost jefuit de un miliard de dolari.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău