Quo vadis, Academia?

Interviu cu dr. hab. Andrei Ţurcanu, responsabil de sectorul literatură română contemporană la Institutul de Filologie al AŞM

– Dle Andrei Țurcanu, mai întâi dați-mi voie să vă felicit cu prilejul apariţiei la Iaşi a frumoasei și substanțialei dumneavoastră cărţi, „Arheul marginii”. Este, cred, o completare solidă la celelalte titluri și funcții pe care le dețineți în cadrul Academiei de Ştiinţe.

Mulţumesc, dar, în afară de faptul că sunt doctor-habilitat în filologie și responsabil de sectorul de literatură română contemporană, nu mai am alte „titluri și funcții”. Titlul și funcția care mă onorează cu adevărat și care îmi produce cele mai mari satisfacții este SCRISUL. De aceea o carte – și mai ales o carte pe care am scris-o și am migălit-o literă cu literă singur (sunt și „autori” pentru care lucrează armate anonime de „negri”, asta o știu bine!), este, fără îndoială, o mare bucurie.

– Ce mai e nou pe la Academia de Științe?

Nimic deosebit. Totul e ca întotdeauna – circa treizeci de procente din angajați își văd de treabă, adică muncesc, nu mă tem să spun, cu toată ardoarea și dăruirea de sine. Alte treizeci de procente trag chiulul, cu o unică tresărire din somnolență și unica satisfacție – salariul de la sfârșitul lunii. Și, ca să termin, alte treizeci de procente, care acum, probabil, au ajuns la patruzeci, dacă nu chiar și mai mult, fac vânt.

– Vânt sau vânturi? Ce aveți în vedere?

Cum vreți să înțelegeți. Mă refer la „vânt”. E vorba de sistemul birocratic, necesar fără îndoială, dar care, știm bine, are mereu tendința să se autoreproducă, să crească și, până la urmă, să se substituie adevăratelor obiective concrete pentru care a fost creat, devenind un fel de „lucru în sine”. Îmi amintesc că un fost șef al meu, când i se imputa pe bună dreptate că toată viața a bătut apa în piuă și că niciodată nu a făcut ceva concret, răspundea candid: „Păi, eu am condus”. Nu am în vedere managerii competenţi de care este mare nevoie. La acești „conducători” mă refer, când spun că fac doar vânt (sau „vânturi”, cum doriți), la băgăreții de tot genul, care, neavând niște abilități într-un domeniu concret, găsesc că-s tocmai buni de „condus”. Că-i vorba de o organizație comsomolistă oarecare sau de un minister ori de o instituție care necesită capacități deosebite de a vedea realul în esența lui nu contează. Ei sunt întotdeauna în treabă, „conduc”, reușind să impună înaintea adevăratelor probleme și realelor soluții tam-tamul unui parazitism social și să înlocuiască respectul pentru munca cinstită, sacrificiu, competență cu preferința pentru spectacol și publicitate. Iar aș vrea să concretizez. Nu mă refer la informare, ci la o banală și primitivă reclamă cu scop de manipulare a opiniei publice.

– Ce aveți în vedere când spuneți „spectacol”?

N-aș vrea să mă extind. Aici chiar că ar fi multe de spus. Felul labirintic, atotprezent pe care de la o vreme l-a căpătat spectacolul la Academia de Științe este, aș zice, strigător. Este mult spectacol în structurile întortocheate, cu denumiri pompoase, care unui om serios nu pot să nu-i trezească râsul, ca, de exemplu, „Consiliul Suprem pentru Știință și Dezvoltare Tehnologică”, copie fidelă a „Consiliului Suprem pentru Apărare”. Sunt și alte departamente, secții, consilii și titulaturi numai bune de pana unui Rabelais, în spatele cărora, dacă te uiți mai atent, nu vezi decât sfârâiacul lui Creangă. Este spectacol, aș zice, și în preferințele pentru oamenii scenei și persoanele publice atunci când e vorba de titulaturile academice. Nu la cele onorifice mă gândesc, deși regret de a nu-i regăsi printre academicienii de onoare pe Paul Goma sau pe Vladimir Beșleagă, de exemplu. În sfârșit, un spectacol – aici aș risca chiar un calificativ dur – de prost gust este reforma inițiată în Academie.

– Mi-ați luat vorba din gură, fiindcă următoarea întrebare era: ce credeți de reformarea actuală a Academiei de Științe?

O cacealma. Să vorbești de maximizare, de un buget de austeritate, să propui la modul serios și iresponsabil reducerea personalului științific cu 10 procente și tot atât de iresponsabil să „restructurezi” Academia prin dublarea secțiilor ei (și, evident, a nomenclatorului birocratic) asta poate fi oare considerată reformă? Știința noastră are nevoie de o reformare cât mai urgentă, dar NU prin această sciziparitate costisitoare, care doar satisface niște vanități și rezolvă niște interese personale.

– Ar trebui cumva reformate și științele socio-umane?

Desigur. La acest capitol aș spune că Academia are o mare restanță. Științele sociale și cele umaniste, pe care eu le văd într-un tot întreg, nu în secții separate, au un rol deosebit în societate, mai ales într-o societate bulversată ca a noastră. Prin autoritatea criteriului obiectivității științifice, ele ar trebui să devină un factor de echilibru și stabilitate. Consensul social se poate sprijini doar pe cunoaștere, pe argumentele adevărului științific. Avem încă multe a învăța în acest sens de la școala sociologică a lui Dimitrie Gusti. Azi ştiinţa este peste tot în lume transdisciplinară sau pluridisciplinară.

Și, dacă e să vorbim de reformă, multe sunt de făcut în sensul descentralizării și debirocratizării muncii științifice. Am propus odată, de exemplu, crearea unui grup de lucru din filologi, muzicologi, sociologi, specialişti în problemele teatrului și filmului etc. pentru a studia fenomenul şaizecist din cultura noastră. Rezultatul? Tăcere. Verticala rigidă și costisitoare din știința noastră nu are capacitatea de a sesiza problemele actuale ale societăţii și nici de a răspunde la aceste probleme într-un mod convingător, cu argumentele și criteriile cercetării și analizelor profunde. Mai mult, în cadrul acestei verticale științele socio-umaniste, din cauza unor factori subiectivi, de conjunctură, nu-și au locul pe care ar trebui să-l aibă. În fruntea academiilor europene, de obicei, se află un umanitarist. Noi am urmat alte tradiții. Nu zic că e bine sau e rău, dar lipsa, alături de preşedintele academiei, a unui prim-vicepreşedinte care ar ghida științele socio-umane vorbeşte de la sine de dezinteresul real față de aceste științe, în ciuda unor constante perdele de fum care ar vrea să confirme contrariul.

– Vă mulțumesc pentru interviu și sper să mai revenim asupra subiectului.

 

 

The following two tabs change content below.

utilizator

Ultimele articole de utilizator (vezi toate)