„Putin l-ar prefera pe Bush, deşi se temea mai mult de reacţiile acestuia”

090412-politics-global-obama-russia-Vladimir-Putin.jpg.custom1200x675x20.dimgInterviu cu Bernard Kouchner, fost ministru al Afacerilor Externe al Franţei (2007–2010)

– Cum se comportă Vladimir Putin atunci când se află la masa de negocieri?

Dacă exprimă un dezacord, vă ascultă coborând ochii. Apoi, determinat, câteodată brutal, vă fixează cu privirea sa de un albastru de gheaţă şi, ca o fiară deasupra prăzii sale, reacţionează atât de violent încât vă daţi seama că deciziile sunt deja luate. Vorbeşte fără ocolişuri, proferând înjurături. Îmi amintesc că, în 2008, în timpul crizei din Georgia, ne spunea că va merge până la capăt, că nu va admite ca Saakaşvili să fie preşedinte, era obsedat de preşedintele georgian. „Trebuie spânzurat acest imbecil!”, ţipa el, lovind cu pumnul în masă. Şi eu sunt sigur că interpretul a îndulcit limbajul său.

– Sunteţi surprins de lovitura sa de forţă în Crimeea?

Nu. Rusia ne-a pus în gardă când am susţinut independenţa Kosovo. După atacul său împotriva Georgiei, amintise de Crimeea şi Transnistria, care vin ca din întâmplare să ceară la rândul lor alipirea la Rusia. Putin ştie că sancţiunile fac parte din gesticulaţia obligatorie. El estimează că ar putea merge prea departe. Trebuie să fim precauţi. Este serios şi opinia sa este susţinută. Noul ţar şi ministrul său de Afaceri Externe, Serghei Lavrov, sunt manevrieri redutabili. Putin duce o politică imperială după ce a fost ales şi reales cu o largă majoritate. Ofiţer de KGB în sufletul său, el vrea să reconstituie fostul imperiu sovietic şi să-i regăsească rolul de prim-plan în lume. A ştiut să se facă indispensabil în negocierile cu Iranul şi Siria, propunând ideea dezarmării chimice, ceea ce a făcut imposibile loviturile SUA împotriva Damascului.

– Când apare cu torsul nud pe calul alb sau îmbrăcat în judoka, vrea să fie un Mr. Musculo autocrat?

Putin este nu numai un culturist „viroloid”, înconjurat, de 15 ani, de foşti angajaţi ai serviciului de securitate. El a instalat un sistem vertical de putere. Nimic nu-l opreşte. E insensibil la încălcările drepturilor omului şi la asasinările jurnaliştilor. Ruşii nu-l consideră pe preşedintele lor ridicol când acesta îşi etalează muşchii la propriu şi la figurat. Majoritatea dintre aceştia, chiar şi unii dintre opozanţii săi, sunt de acord că Crimeea este rusească.

Putin nu va lăsa niciodată portul din Sevastopol şi bazele militare din Crimeea. Evident că trebuie să ajutăm Ucraina material şi financiar. Însă europenii nu au altă opţiune decât să negocieze cu Putin ca acesta să nu-şi lanseze trupele în estul ţării sale. Americanii şi francezii trimit bombardiere în Polonia şi Ţările Baltice. Evident că este rolul NATO. Constat, pe de altă parte, că stânga nu poate să spună altceva nimic. Ce vom face în cazul în care sancţiunile vor deveni mai dure şi Kremlinul va tăia gazul Europei? Economia rusă se clatină, suferă deja consecinţele sancţiunilor, însă aceasta nu e prima preocupare a lui Putin. Vor fi livrate cele două nave de război de tip Mistral construite la Saint-Nazaire pentru 1,2 miliarde de euro, care reprezintă salariile celor 1000 de angajaţi pentru patru ani? Prima, „Vladivostok”, trebuie să fie livrată la sfârşitul anului, şi a doua, „Sevastopol”, în 2016. Numele alese de Putin demonstrează că Crimeea nu a fost un capriciu al său. O altă constatare: naţionalismul progresează atât în Rusia, cât şi în Ucraina. Acesta este pericolul principal.

– Nu asistăm actualmente la un braţ de fier, între Obama şi Putin, ce aminteşte de războiul rece?

De o anumită manieră, da. Nu ne putem imagina doi oameni mai diferiţi. Putin este un fost agent secret, antrenat, care nu crede decât în forţă, cum a demonstrat-o în Cecenia. Obama este un jurist care reflectează la rece şi care rezistă la constrângeri. În timpul întâlnirilor mele cu el, am văzut un om civilizat, un jucător de baschet elegant şi încântător, care vorbeşte lent şi caută să-l convingă, să-l constrângă pe Putin, dar care nu deviază de la strategiile sale. Conştient de faptul că se află în fruntea singurei superputeri, el are în primul rând o viziune sociologică şi politică a societăţii americane. Obama nu mai vrea un alt război, americanii îl au destul.

Nu riscă apară fragilizat, împreună cu europenii, în faţa unui Putin cuceritor, care pune comunitatea internaţională în faţa faptului împlinit?

Putin se temea înainte de reacţiile lui Bush, deoarece au acelaşi limbaj. Diferenţa de cultură şi personalitate cu Obama agravează comunicarea dintre ei. Americanul este foarte fin, foarte suplu, prea intelectual pentru Putin, care nu aderă la valorile Uniunii Europene. Obama nu înţelege Europa, chiar dacă vine săptămâna curentă să apropie relaţiile.

Adoptând un limbaj foarte ferm faţă de Kremlin şi sancţiuni mai severe decât ale noastre, el se angajează într-un braţ de fier cu Putin, având mai puţine riscuri pe plan economic. Spre deosebire de Europa, SUA are o autonomie energetică diversificată prin gaz şi petrol de şist. Să nu uităm că Washingtonul are nevoie de Moscova ca să continue negocierile cu Teheran şi să stabilizeze situaţia în Siria.

Aceasta este o slăbiciune faţă de ursul rus, care nu presupune altceva decât raportul de forţă?

Nu cred. Putin are întotdeauna un avantaj. Înainte de referendumul din Crimeea, el concentrase 150000 de oameni la frontiera cu Ucraina. Nu se teme de sancţiuni împotriva Rusiei, deoarece ştie că europenii sunt divizaţi în această privinţă. Germania nu depinde de gazul rusesc? Şi cele 8000 de întreprinderi germane instalate în Rusia?

– În epoca crizei din Cuba, Kennedy nu cedase în faţa lui Hruşciov, care îşi retrăsese rachetele. Obama nu impresia de a fi atât de ferm.

Miza nu este aceeaşi. Pericolul nuclear este, pentru moment, absent. Pentru SUA, Europa şi Ucraina sunt departe; însă Obama face din respectul Dreptului Internaţional o chestiune de principiu. El nu vrea să revină în secolul XX. Dar eu nu cred că această orchestrare a tensiunilor îl impresionează pe Putin. Acesta este savoir-faire-ul lui.

Şi atunci, pe ce se mizează?

Pe riposte progresive, graduale. Pe necesara comedie diplomatică. Însă trebuie să nu admitem generalizarea incidentelor. Nu cred în angajamentul militar al lui Obama. Nu există intenţia de a face război cu Rusia, cu atât mai mult noi. Europenii nu au ajuns la un consens pentru a trimite soldaţi în Africa Centrală. Ei nu vor sări cu paraşuta în Crimeea, nici nu se vor angaja într-o confruntare militară cu Rusia.

În acest joc, Putin este mult mai puternic decât noi. Şi Obama înclină spre pacifism. Partida va fi dificilă. Va trebui câştigată cu subterfugii şi inteligenţă, rămânând fideli valorilor  democratice. În orice caz, nu prin forţă, ci prin negociere.

Paris Match”, nr. 3384, 27 martie 2014