Putin, Kim Jong-il şi Hu Jintao, printre “prădătorii” libertăţii presei

De la începutul acestui an, nouă ziarişti au plătit cu viaţa pentru libertatea de expresie

Organizaţia Reporters sans Frontières (RSF) a publicat luni, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, o listă cu 40 de personalităţi, printre care Vladimir Putin, Hu Jintao, Kim Jong-il şi Mahmud Ahmadinejad, care atacă în mod sistematic jurnaliştii şi sistemul media.

“Puternici, periculoşi şi violenţi, ei sunt mai presus de lege”, se arată în raportul RsF, o organizaţie nonguvernamentală care luptă pentru apărarea drepturilor jurnaliştilor.

În lista celor 40 de “prădători” ai libertăţii presei au fost incluşi 17 şefi de stat şi numeroşi şefi de Guverne, alături de anumite forţe armate, organizaţii criminale, mafiote sau teroriste. Preşedintele chinez, cel iranian şi cel tunisian îşi dispută aceste triste onoruri cu organizaţii precum ETA şi Forţele israeliene şi palestiniene.

Printre personalităţile incluse pe această listă se numără premierul rus Vladimir Putin, preşedintele chinez Hu Jintao, ayatollah-ul iranian Ali Khamenei, preşedintele din Belarus Alexandr Lukaşenko, dictatorul din Coreea de Nord Kom Jong-il, preşedintele Rwandei Paul Kagame şi regele Arabiei Saudite Abdallah Ibn Al Saud.

“Prădătorii” libertăţii presei

Raportul RsF urmăreşte să aducă în atenţia publicului din întreaga lume cei mai feroce adversari ai libertăţii de expresie a presei. “În America Latină, violenţele provin întotdeauna de la aceiaşi factori infernali: traficanţii de droguri, dictatura cubaneză, FARC şi grupurile paramilitare”, se arată în raport. De asemenea, RsF subliniază că “pe continentul african au existat foarte puţine schimbări”, dar că “anumite raporturi de forţă au evoluat în Orientul Mijlociu şi Asia”.

Mai multe personalităţi au fost scoase de pe lista “prădătorilor” libertăţii presei, precum Mohamed Warsame Darwish, şeful serviciilor de informaţii din Somalia, care a fost revocat din funcţie în decembrie 2008. Darwish a condus mai multe raiduri şi atacuri asupra puţinilor jurnalişti somalezi.

În Nigeria, SSS, serviciul de securitate naţional, şi-a pierdut puterea. Poliţia naţională şi mai ales liderul său, Ogbonna Onovo, sunt de puţin timp cei care conduc atacurile împotriva presei.

Totodată, RsF a scos anumite grupuri islamiste din lista de atacatori ai presei. Pe de altă parte, un nume nou pe lista organizaţiei este Ali Abdallah Saleh, preşedintele din Yemen.

Pe lista realizată de RsF au mai fost incluse serviciile “de poliţie privată” din Filipine, după masacrul din 23 noiembrie 2009, când au fost ucise 50 de persoane, dintre care 30 de jurnalişti, la ordinul guvernatorului local din Maguindanao.

“Mollahul Omar, şeful talibanilor, şi-a câştigat locul pe lista atacatorilor, la fel ca Ramzan Kadyrov, preşedintele Ceceniei”, se mai arată în raportul RSF.

300 de ziarişti încarceraţi

RsF, care a împlinit anul acesta 25 de ani de la înfiinţare, a lansat, tot luni, o campanie de publicitate împotriva celor care atacă libertatea presei. Campania, care a fost realizată de agenţia Saatchi & Saatchi, are trei execuţii prin care îi ilustrează pe şefii de stat Kim Jong-il, Mahmoud Ahmadinejad şi Mouammar Kadhafi ca simboluri ale “prădătorilor” libertăţii presei.
RsF a reamintit că, “de la începutul acestui an, nouă ziarişti au plătit cu viaţa pentru libertatea de expresie şi aproape 300 de profesionişti din domeniul presei şi internauţi sunt în prezent în închisoare”.
(Mediafax)