Puşcăriile şi-au deschis uşile // DETENŢIE

Doar pentru o zi şi nu pentru toţi

Femei însărcinate, mame cu copii mici, părinţi cu feţe îndurerate, toţi cu genţi grele în care au mâncăruri din cele mai alese, fac coadă lungă la intrarea în penitenciar. „Când a mai mâncat săracul sarmale făcute de mama”, spune o bătrânică ce îşi aşteaptă rândul.

Svetlana Panţa

La poartă îmi atrage atenţia o femeie care plânge în hohote în aşteptarea poliţiştilor cărora trebuie să le dea explicaţii. Tânăra a fost prinsă în timp ce a încercat să-i transmită iubitului său condamnat o mie de lei. „Banii, telefoanele mobile şi alte lucruri sunt interzise pe teritoriul penitenciarului”, explică şeful Penitenciarului nr.18 din Brăneşti, Ghenadie Morozan.

Acesta este nemulţumit de schimbările din legislaţie. „Dacă mai înainte telefoanele sustrase erau distruse, acum acestea sunt întoarse ca bun preţios proprietarului. Cel care a încercat să le introducă în penitenciar se alege cu o amendă de 18 sau 36 de lei”, spune Morozan. În câteva clipe, directorul este înconjurat de zeci de persoane care îl roagă frumos să le permită să intre şi lor în puşcărie, măcar pentru câteva clipe.

„Eu sunt verişorul unui condamnat”, „Eu sunt concubina”, „Îi sunt frate doar de mamă, taţii sunt diferiţi şi avem nume diferite”, „Nu suntem înregistraţi, dar copiii sunt ai lui” sunt doar câteva din explicaţiile persoanelor „dornice” de a intra în puşcărie. După ce şeful le spune tuturor „Nu!”, deoarece doar rudele apropiate pot vizita condamnaţii, adică surorile, fraţii, soţiile, părinţii şi copiii, toţi pleacă nemulţumiţi de răspunsul directorului. „Pentru că concubinele nu au dreptul la întrevederi, doar anul trecut am înregistrat şapte căsătorii cu condamnaţi”, spune Morozan.

În acest moment, în pragul biroului directorului îşi face din nou apariţia un bărbat care spunea că e cumnatul unui condamnat. „Dar poate ne înţelegem cumva?” „Nu.” „Dar dacă vă sună cineva şi vă roagă?” Incomodat de prezenţa jurnaliştilor, directorul a încercat să-şi stăpânească emoţiile şi spune calm: „Ieşi te rog”.

Nu vrea să plece din puşcărie

Dacă nu ştii că eşti pe teritoriul unui penitenciar, ai crede că te afli într-o tabără de odihnă. Numai că odihna este cam lungă. Un condamnat îmi spune că din cei peste 60 de ani pe care îi are, aproape 40 i-a petrecut după gratii. Mese de biliard, sală de forţă, o bisericuţă, bibliotecă, şi un aer curat de care duc lipsă locuitorii oraşelor mari. Sute de ochi privesc cu speranţă la intrare. „Oare vor veni şi rudele mele să-mi aducă ceva”. Numai un bătrânel îşi ascunde ochii înlăcrimaţi sub pălărie. Pentru că e un recidivist cu experienţă, toate rudele i-au întors spatele. „Ce-i cu rândul acesta?”, întreabă unul dintre oaspeţii puşcăriei arătând spre o ferestruică la care stau nerăbdători mai mulţi condamnaţi. „Astăzi le dăm îngheţată, nu tuturor, doar celor care au peculiu”, explică şeful puşcăriei. Pe acest cont au bani doar deţinuţii care lucrează, bani de care pot beneficia doar în libertate. „Avem un deţinut care lucrează în mină. E deja a doua oară la noi. A comis o altă infracţiune doar pentru a ajunge la noi. Aşa îi este mai rentabil, primeşte un salariu şi nu trebuie să achite pentru mâncare, încălzire, întreţinere. Statul achită totul. Doar pentru alimentarea deţinuţilor pe zi, pentru un condamnat se cheltuie aproape 19 lei. În RM, există peste 6500 de deţinuţi. Calculaţi”, spune directorul puşcăriei.

Până la ora 16:00, toţi vizitatorii şi-au luat rămas bun de la apropiaţii condamnaţi, după care aceştia s-au aliniat pentru numărare. Totul a trecut bine. Uşile s-au închis.

 

 

 

The following two tabs change content below.