”Purtăm în suflet Eterna Primăvară”

Augustina Flor. fotoInterviu cu violonista Augustina Florea, inițiatoarea proiectului ”Eterna primăvară”

– Dragă Augustina Florea, ai ieșit să cânți pe scenă la vârsta de 5 ani. De atunci nu te-ai mai despărțit de muzică?

De la cinci anişori am evoluat în diferite concerte cu un ansamblu folcloric condus de Maria Iliuţ. Am participat şi în multe programe TV. La emisiunea „De la cinci la zece” am interpretat cântecul Dariei Radu „Spicuşor de grâne”. Iar la şapte anişori, după susţinerea reuşită a examenelor de admitere la Liceul Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu”, în cadrul emisiunii radio „Ora copiilor” jurnalista Victoria Tomuz mi-a luat primul interviu. La întrebarea dacă îmi plac, ca şi tuturor copiilor, dulciurile, i-am răspuns cu toată seriozitatea: „Da, foarte mult, dar mămica nu mi le cumpără niciodată „de ochi frumoşi”, numai pentru lucru”… Şi au urmat ani şi ani de lucru, fără răgaz, fără duminici şi sărbători, la Liceul „C. Porumbescu”. Nu întâmplător, unul dintre primele cântece pe care le-am compus (text-muzică), a fost „Te aştept, vacanţă!”.

– Ce piese ai în repertoriu? Care sunt compozitorii tăi preferați?

După absolvirea Liceului ”C. Porumbescu”, unde am învățat în clasa de vioară a doamnei Galina Buinovschi, am obţinut prin concurs o bursă de studii muzicale la Moscova. Acolo am finisat ciclurile universitar şi postuniversitar şi mă mândresc cu acest fapt, deoarece şcoala muzicală rusă are un prestigiu internaţional. Mai cu seamă că profesorul meu, Serghei Ivanovici Kravcenko, este discipolul unuia dintre cei mai mari violoniști ai secolului XX, Leonid Kogan.

Pe parcursul anilor de studii am interpretat multe lucrări din repertoriul violonistic universal, dar printre preferinţele mele muzicale sunt creaţii de Bach, Mozart, Ceaikovski, Mahler, Chopin, Puccini, Enescu.

– În ce țări ai susținut recitaluri și concerte?

Am evoluat în România, Rusia, Franţa şi Austria. Desigur, pe viitor mi-aş dori mai multe concerte atât la Chişinău, cât şi în afara ţării.

– Care dintre premiile obținute la concursuri internaționale de muzică au fost mai importante în biografia ta artistică?

Incă în anii de liceu am acumulat diplome la peste 25 concursuri naţionale şi internaţionale de vioară, canto, compoziţie muzicală, dar şi de poezie. Nu o singură dată mi s-a reproşat faptul că fac prea multe, că ar trebui să mă concentrez doar asupra viorii. Însă eu nu puteam renunţa la nici una dintre pasiunile mele, aveam nevoie de ele pentru a mă autodefini şi autoexprima… Spre exemplu, încă la 10 ani am luat Premiul I la Concursul de vioară din România ”George Georgescu” şi Premiul Mare la interpretarea cântecului francez, fiind invitată la un festival în Franţa. La varsta de 14 ani am câştigat premiul I la Concursul tinerilor compozitori din Moldova, cu piesa vocală „Rugăciune” pe versuri de Eminescu. Compozitoarea canadiană de origine română Maia Badian, prezentă la concertul de gală, mi-a propus să o publice în Canada. La vârsta majoratului mi-a fost acordat premiul Salonului Internaţional de Carte pentru volumul poetic „Păpuşa de cristal”.

– Ai o vioară deosebită, făcută de un meșter?

Din clasa întâi am cântat la o vioară “de fabrică” împrumutată din depozitul Liceului ”C. Porumbescu”. Mi-aduc aminte cum colegii se interesau la ce vioară şi cu ce corzi cânt, iar când le spuneam purul adevăr, mă priveau cu o oarecare neîncredere… Mai târziu urma sa aflu că sunetul emis la vioară nu depinde doar de calitatea instrumentului… Abia prin clasa a şasea parinţii mi-au cumpărat o vioară, dar şi aceea, după posibilităţile lor destul de modeste. Şi sa vedeţi care a fost ghinionul: când mergeam cu ea nespus de mândră la prima lecţie, în stradă, în mod spontan, s-a deschis cutia viorii (defectându-i-se lacătul), şi vioara mea, în privirile trecătorilor şocaţi, s-a rostogolit pe asfalt, frângându-şi “gatul”, aşa încât “căpuşorul” atârna doar pe corzi. Mi-a readus-o la viaţă marele maestru în arta restaurării viorilor, Veaceslav Gheorghievici Peremitin. Mi-a reparat-o absolut gratis. A fost pentru mine o lecție de omenie… Și astăzi această vioară îmi înaripează sunetele! Am evoluat cu ea și la festivalul organizat de V. Spivakov “Moskva vstrechaet druzei”. Balada lui Ciprian Porumbescu pe care am interpretat-o în cadrul acestui festival, în celebra Sală ”P. Ceaikovski”, a fost aplaudată îndelung și cu multe strigăte ”Bravo!” de către publicul foarte reticent de la Moscova.

– Ce crezi despre cruzimea muzicii? Ai renunțat la ceva de dragul muzicii? Orele de antrenament erau chinuitoare sau îți aduceau doar bucurie?

Cred că întotdeauna renunţăm la un lucru în favoarea altuia. În afară de muzică, mi-a placut dintotdeauna să scriu poezii, să pictez, să comunic cu oamenii (şi cu mine însămi), să contemplu viaţa şi să meditez asupra existenței umane, asupra interacţiunii omului cu Dumnezeu.

Cat despre orele de antrenament, aşa cum cred ca vă vor confirma toţi copiii (şi eu înca mă simt copil), ele nu pot fi pentru mine decât indezirabile. Dar mai nou, am început să realizez că oamenii au nevoie de muzica mea şi de aceea, e chiar păcat să nu încerc să lupt cu mine însămi.

– Ce înseamnă pentru tine cuvântul ”bucurie”?

Tot ce este frumos. Este o bucurie să poţi avea sentimente, este o bucurie sa trăieşti în acest Univers, să te simţi mic şi limitat în faţa lui şi în faţa Creatorului… Dar mai presus de toate, cele mai mari bucurii ale mele sunt crearea şi interpretarea muzicii şi bucuria de a dărui bucurie. Or, spuneam într-un cântec: “viaţa mea se măsoară în note muzicale – viaţa mea-i o vioară a zâmbetelor tale”.

– Dar cuvântul ”durere”? Pe cine chemi în ajutor pentru a depăși cele mai dureroase momente din viață?

Având în vedere că în viaţa aceasta aproape toate lucrurile sunt amfibologice – frumoase, dar şi triste (dar şi viceversa!), pe lângă toată durerea acestei lumi care de multe ori ne transformă în cutii de rezonanţă, pe lângă moartea oamenilor dragi, am ajuns la concluzia că pentru mine nu există nimic mai dureros decât sentimentul, aproape insuportabil, de vină. Asta probabil mă face vulnerabilă… După mult zbucium, ajung la concluzia simplă şi evidentă că Dumnezeu nu le vrea decât binele fiilor Săi.

Pe cine chem în ajutor în clipele grele? Păi, e simplu: Cerul, arta şi oamenii dragi.

– Ai publicat volumul de versuri ”Păpușa de cristal”. Care e tema acestei cărți?

Volumul „Păpuşa de cristal” conține poezii publicate anterior în diferite reviste şi ziare din Moldova şi România. Pornind de la versuri solare, cu flori înmiresmate pe la porţile casei părinteşti, poezia mea devine mai târziu o meditaţie lirică asupra destinului şi misiunii Omului-artist. Versurile-cheie ale acestui volum sunt concentrate în poezia „Piedestal”, inspirată de imaginea marii artiste a contemporaneităţii, Maria Bieşu. Și poezia imediat următoare, „Regina cântului” e cu dedicaţie – Primadonei Operei Naţionale.

Această carte, însoţită de prefaţa doamnei Claudia Partole şi de portretul meu în viziunea celebrului grafician Glebus Sainciuc, nu este doar o culegere de poezii. În ea şi-au găsit locul şi desene de-ale mele, este indicat și palmaresul meu, am inclus și bibliografia publicaţiilor mele, precum şi fragmente din articole despre creaţia mea.

– În prezent activezi la Chișinău? Nu e cam ”strâmt” Chișinăul pentru tine?

Nu, nicidecum. Dimpotrivă, fiind departe de casă, îi duceam dorul. De fiecare dată când reveneam acasă, descopeream că oraşul natal îşi extinde tot mai mult „domeniile” în inima mea! Cu adevărat, acasă este cel mai bine. Mă rog numai să dea Domnul să cred întotdeauna în acest adevăr.

Dar mai există o explicație a faptului că nu-mi este ”strâmt” Chișinăul: mi-am păstrat colaborările artistice cu muzicienii de la Moscova. Spre exemplu, continui activitatea artistică în duet cu pianistul Dmitry Shatalov-Fine, cu care evoluăm de şase ani.

– Ai organizat la Sala cu Orgă, în noiembrie 2013, un concert de caritate cu genericul ”Eterna Primăvară”. Cine au fost spectatorii, cum au reacționat la concert?

În sală a fost prezent un public numeros şi foarte divers. În primul rând – copii în dificultate, beneficiarii programului, care au primit chiar din scena Sălii cu Orgă donaţii băneşti şi dulciuri. A fost mult tineret de la diferite instituţii de învăţământ din capitală, au fost profesionişti dar şi oameni care nu sunt din domeniul muzicii. Procurând bilete, spectatorii şi-au adus contribuţia nemijlocită la organizarea acestui eveniment.

– Ce te-a determinat să inițiezi în 2010 proiectul de binefacere ”Eterna Primăvară”?

Ideea s-a conturat după plecarea în eternitate a surorii mele mai mari, Anişoara, cea care mi-a fost şi cea mai bună prietenă, şi un etalon de frumuseţe, bunătate, credință, altruism, abnegație, putere sufletească și dragoste de viaţă… Încă din frageda copilărie i-am dedicat mai multe poezii, naive, dar pline de admiraţie…

Anişoara s-a născut primăvara şi tot primăvara, în Săptămâna Patimilor, a plecat către ceruri. Atunci a şi apărut ideea de a iniţia proiectul de caritate ”Eterna Primăvară”. Spre pomenirea ei… Dar mesajul proiectului este mai profund şi mai amplu. Noi toţi purtăm în suflet Eterna Primăvara şi trăim cu gândul la ea. Şi îngrijindu-ne de mântuirea sufletului trebuie să facem bine, să fim milostivi… Sper să reușim și în acest an să organizăm un spectacol ”Eterna Primăvară”.

– Aștepți primăvara? Cum simți că ea se apropie?

Da, ca orice om, aştept primăvara. Să nu uităm că ea este un simbol al fericirii şi dragostei şi nu trebuie doar aşteptată, ci zi de zi, găsită în suflet şi dăruită oamenilor.

– Mulțumesc și mult succes !

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)