Publicitate electorală // Discursul vicepremierului Tatianei Potîng, vicepreşedinte PLR

Banner 3x6 PLR bun 5aPartidul Liberal Reformator a apărut pe arena publică din ambiția sănătoasă de a reforma clasa politică din RM. Noi, prin declarația de la 12 aprilie 2013, am denunțat autoritarismul partinic, liderismul provincial ghimpist și construcția de partid bazată pe ștampilă. Decizia de a constitui o formațiune politică modernă a venit în urma consultării cu Dvs. În întâlnirile pe care le-am avut, timp de câteva luni, de la Naslavcea la Giurgiulești, ne-ați spus că a venit timpul pentru apariția unui partid de factură nouă.

Dragi prieteni, noi am apărut la sugestia și propunerea dumneavoastră, a oamenilor care au obosit de partide de buzunar, partide marionetă, ale unor lideri care sfidează onoarea și bunul-simț, simulând democrația și speculând cu valorile naționale. Am demonstrat responsabilitate și devotament pentru oameni când ne-am asumat continuarea guvernării în cel mai dificil moment pentru RM, spre deosebire de cei care s-au aciuat comod în opoziție, dar au continuat să facă averi din afacerile cu statul. Am mers înainte ghidați de principiul că într-un partid veritabil fiecare persoană este valoroasă, iar partidul este puternic nu prin lideri păpușari, ci prin echipa din care este format.

Celor care încă se mai întreabă: de ce Partidul Liberal Reformator? le răspund cu fermitate: pentru că PLR este alternativa, pentru că PLR are o echipă impresionantă, flexibilă, deschisă să accepte provocările și schimbarea reală! Pentru că Partidul Liberal Reformator este un partid pentru oameni! Pentru că PLR, spre deosebire de alte partide, oferă șanse, nu promisiuni de promovare a femeilor! Dovada cea mai elocventă este că jumătate din echipa ministerială a PLR este alcătuită din femei. Pentru că eu, în calitate de viceprim-ministru, mă pot mândri cu o echipă guvernamentală de excepție, cu miniștri competenți, șefi de agenții profesioniști, directori onești. În același timp, noi suntem unica echipă care a avut curajul să se debaraseze de balastul preluat din vechea formațiune. Noi am avut curajul să le arătăm din deget unor foști colegi care confundau interesul național cu interesul personal sau, și mai grav, confundau buzunarul personal cu buzunarul statului. Încă de la momentul constituirii, am promovat democrația autentică în interiorul acestui partid și prin aceasta am demonstrat că suntem o forță reală. Acum, mai mult ca oricând, vedem cât de incomodă este această realitate pentru unii, deoarece ne confruntăm cu diversiuni fără precedent atât din interiorul partidului, cât și din exterior, iar Neprietenii noștri depun eforturi uriașe, încercând să ne marginalizeze prin lansarea de apeluri lașe de capitulare.

Cei mai mulți dintre Dvs. vă amintiți că s-au mai făcut și anterior încercări ticăloase de a ne plasa în diferite buzunare. Pentru toți acei care își fac griji pentru ratingul nostru, pentru toți cei care organizează sondaje trucate, pentru cei care ne bagă în buzunare străine, vreau să fac un apel scurt. Nu încercați, domnilor! Suntem prea mari, prea puternici, prea buni! ca să încăpem în înțelegerea dvs îngustă cu privire la Partidul Liberal Reformator!
Stimați colegi, Noi am venit la guvernare pentru o misiune nobilă – semnarea acordului de asociere! și putem afirma cu încredere că ne-am îndeplinit onorabil această datorie, deoarece călătorim fără vize în Europa, iar produsele noastre, de la 1 septembrie, au ajuns pe piața europeană.

Acum a venit timpul să ne întoarcem la misiunea noastră de bază – schimbarea la față a clasei politice, deoligarhizarea guvernării și instaurarea unei democrații autentice! Este cunoscut că în RM, de zeci de ani, moldovenii cărturari, onești și patrioți votează răul cel mai mic. Politicienii noștri cunosc această slăbiciune, profită de ea și o exploatează.
Exact la fel procedează și în această campanie electorală. În disperare, lansează apeluri false de salvare a cursului proeuropean în speranța că moldovenii de treabă și de acestă dată vor alege răul cel mic. Dragi prieteni, nu uitați! Răul, oricît de mic, se extinde, crește, devine tumoare și distruge totul în calea sa, de aceea nu votați răul cel mic! Votați Partidul Liberal Reformator! Noi suntem alternativa bună! Partidul care nu face compromisuri cu morala și bunul-simț, care nu negociază locuri pe lista altui partid, care nu capitulează înainte de bătălie, aciuându-se comod la umbra stejarului. Nu uitați, doar împreună, în echipă, cu demnitate și curaj, vom obține Victorie!

Achitat din fondul electoral al PLR

The following two tabs change content below.