Protestele de la Chişinău văzute de presa din Rusia

pervîi kanal

Cele mai multe instituţii mass-media din Federaţia Rusă au asociat manifestaţiile din Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) cu Maidanul de la Kiev. Mai mult, unele dintre acestea au mers mai departe, insinuând că ar fi organizate de aceeaşi mână – Occidentul.

Asocierea cu Maidanul de la Kiev a apărut din prima zi în care a început protestul non-stop în centrul Chişinăului, la 6 septembrie 2015. Materialele difuzate de televiziunile şi publicaţiile din Federaţia Rusă au insistat pe aceste similitudini, observă Lina Grâu, expert al Asociaţiei pentru Politică Externă. „Tezele de bază ale acestor materiale ţin de faptul că protestul de la Chişinău a fost pus la cale de aceeaşi mână care a dirijat şi Maidanul de la Kiev, pretinzând că ar fi vorba de SUA. Iar pentru a demonstra că e vorba despre acelaşi scenariu, au fost trasate cu insistenţă similitudini dintre evenimentele de la Chişinău şi Kiev – corturi cumpărate centralizat, organizarea pazei şi a alimentaţiei, pichetarea instituţiilor, a fost pus accentul pe confruntarea dintre protestatari şi forţele de ordine (strecurându-se intenţionat confuzia dintre manifestaţiile paşnice şi incidentul provocat de grupul Petrenco la Procuratură), revendicările categorice de demisie a tuturor puterilor din stat”, afirmă Lina Grâu.
Fals: de vină este orientarea europeană a ţării

Printre materialele „analitice” în care se sublinia că SUA au pus la cale schimbarea guvernului proeuropean de la Chişinău pentru a aduce la putere forţe radicale proeuropene, experta aminteşte emisiunea Vesti.doc din 16 septembrie de la Rossia 1. „Este clar că aceasta a avut drept scop să convingă audienţa că R. Moldova e în prag de destabilizare şi chiar de război civil (fiind iminente confruntări cu regiunea transnistreană şi autonomia găgăuză), iar vinovată de toate s-ar face orientarea europeană a ţării. Realizatorii emisiunii au vrut ca în mintea telespectatorilor să rămână mesajele manipulatorii că, chipurile, „Europa a minţit Moldova”, „coşmarul a început după semnarea de către R. Moldova a Acordului de Asociere cu UE”, iar singura soluţie pentru Chişinău, servită pe post de concluzie, este bineînţeles înlocuirea actualei guvernări cu una prorusă. În plus, s-a creat impresia că, la fel ca şi în cazul Ucrainei, Rusia îşi pregăteşte terenul pentru o intervenţie masivă în Republica Moldova – mergând chiar până la aluzii militariste”, a mai remarcat Lina Grâu.

Acelaşi scenariu a servit drept bază şi în cazul reportajelor postului de televiziune Pervîi kanal. La 13 septembrie 2015, postul respectiv a difuzat un material din Chişinău cu aceleaşi sintagme şi imagini care aveau să fie utilizate şi de Rossia 1 trei zile mai târziu. Prezentatoarea ştirilor a făcut următoarea introducere: „Moldova a semnat în urmă cu un an Acordul de Asociere, ceea ce Ucraina la începutul Maidanului doar spera; a obţinut regimul abolit de vize. Moldovenii au plecat în Europa pentru o viaţă mai bună, s-au întors şi au plecat din nou în căutare de locuri de muncă, de data aceasta în Rusia. Acolo tarifele la servicii sunt mai scumpe decât în UE, produsele alimentare – mai scumpe decât la Moscova, minimumul de existenţă e aproape ca în Eritreea. Potrivit presei locale, se încearcă să fie înlocuiţi unii oligarhi cu alţii. Cum se trăieşte în ţara care şi-a îndeplinit visul european ne spune corespondentul nostru…”
Doar surse proruse

La posturile centrale de televiziune din Rusia au fost intervievaţi observatori şi politicieni din R. Moldova, care susţin apropierea Chişinăului de Rusia şi renunţarea la vectorul de dezvoltare proeuropean, uneori, surse pretins independente, dar, de fapt, cu aceeaşi apartenenţă politică. Anume acest aspect i-a atras atenţia lui Dumitru Ciorici, director editorial al portalului agora.md şi membru al Consiliului de Presă din Republica Moldova. „Un element de manipulare este prezentarea de către jurnaliştii ruşi doar a unor opinii, în favoarea Rusiei: concluziile precum că integrarea europeană este în defavoarea Moldovei, că ar face rău economiei şi situaţiei social-economice. Nu există nicio părere a unui exponent care să reprezinte alt curent”, crede Dumitru Ciorici.

Percepţii create de la televizor

Potrivit lui Mihail Sircheli, directorul executiv al Centrului Piligrim-Demo de la Comrat, cei mai mulţi din locuitorii autonomiei găgăuze văd evenimentele de la Chişinău prin prisma a ceea ce arată canalele ruseşti. „Influenţa mass-mediei naţionale şi a celei locale nici nu se poate compara cu cea pe care o au televiziunile din Federaţia Rusă. Iar dacă aceste televiziuni transmit că protestul de la Chişinău e similar Maidanului, în consecinţă, consecinţele ar putea fi aceleaşi. Astfel vor crede şi majoritatea telespectatorilor, prea puţini vor accepta un alt punct de vedere. Oamenii privesc şi ascultă preponderent ceea ce vor să audă, iar această psihologie e formată de mult timp. E ca un drog”, este convins Mihail Sircheli, exemplificând prin cazurile de manipulare şi distorsionare a realităţii din R. Moldova, transmise de posturile centrale de la Moscova în campania de la începutul acestui an pentru alegerea başcanului autonomiei.

Jurnalismul părtinitor pune în pericol pluralismul mediatic

Aneta Gonţa, expertă a Asociaţiei Presei Electronice, profesoară la Facultatea de Jurnalism a Universităţii de Stat din Moldova, este de părere că televiziunile ruseşti prezintă cu regularitate „mostre de jurnalism părtinitor ce pun în pericol pluralismul mediatic şi diversitatea de opinii din Republica Moldova”. „Cele mai importante televiziuni din Rusia au prezentat unilateral protestele de la Chişinău, scoţând în evidenţă doar elementele şi opiniile care au amplificat propriul punct de vedere al reporterilor, dar au prezentat şi o imagine extrem de negativă a Republicii Moldova şi a Uniunii Europene”, afirmă Aneta Gonţa. Potrivit ei, multe din aceste materiale pot servi lecţii cum nu trebuie să fie realizate reportajele sau dezbaterile.

Analistul Vitali Andrievski spune că mai multe instituţii mass-media ruseşti i-au solicitat opinia în această perioadă şi că jurnaliştii ruşi au încercat să afle „dacă nu cumva protestele sunt organizate de americani şi europeni, nu e o „revoluţie colorată”, prin care proeuropenii şi proamericanii răi încearcă să fie înlocuiţi cu proamericani şi proeuropeni buni; dacă nu cumva e o mişcare unionistă proromână şi dacă aceste proteste nu sunt o greşeală a colaborării cu UE si SUA”.

„Întrebările erau asemănătoare şi asta indică o abordare comună a evenimentului. Dar cel mai important din ceea ce s-a difuzat e că proiectul european este un eşec, poporul nu e mulţumit de acest proiect, oamenii vor schimbări”, afirmă Andrievki. Observatorul crede că instituţiile mass-media din Federaţia Rusă se vor activiza odată cu ieşirea la proteste a formaţiunilor lui Renato Usatîi şi Igor Dodon, iar subiectul R. Moldova va fi frecvent pe agenda televiziunilor. „Singurul lucru care se doreşte în Rusia e să nu fie discutate propriile problemele interne. Şi aşa cum problema Donbasului a intrat într-un con de umbră, de refugiaţii din Orient publicul a obosit sau va obosi repede, iar dacă Rusia se implică mai mult în Siria, vor apărea şi pierderi. Iată atunci mica şi mândra Moldovă va deveni interesantă. Se va vorbi la pachet despre blocada Transnistriei şi despre cum Dodon şi Usatîi luptă cu regimul oligarhic proamerican”, concluzionează Vitali Andrievski.

Valentina Basiul

Acest articol este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA. Articolul a fost realizat la comanda Asociaţiei Presei Independente (API), cu suportul programului „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.