Protest, la ora 18:00, împotriva desemnării lui Streleţ la funcţia de premier

Vlad Plahotniuc si Valeriu Strelet la sedinta parlamentului RM

Vicepreşedintele PD, Vlad Plahotniuc, şi premierul desemnat Valeriu Streleţ

 

PLDM a desemnat un nou candidat la funcţia de premier. Este vorba de vicepreşedintele acestei formaţiuni, Valeriu Streleţ. Într-o declaraţie publicată pe Facebook, acesta a explicat de ce nu a trecut candidatura ministrului în exerciţiu al Educaţiei, Maia Sandu, şi a promis că va depune toate eforturile pentru a contribui la ameliorarea situaţiei social-economice şi politice din Republica Moldova.

În aceeaşi declaraţie, acesta a menţionat că a acceptat desemnarea sa pentru funcția de prim-ministru, deoarece partenerii de coaliţie, PD şi PL, nu au acceptat-o pe Maia Sandu. În plus, „o eventuală perpetuare a stării de incertitudine și instabilitate politică poate avea efecte ireversibile, generând o reacție în lanț de destabilizare sistemică”. Pentru a-şi argumenta demersul, Streleţ a invocat „inamicii interni și externi ai Republicii Moldova”. Candidatul PLDM a recunoscut că este „un om de partid”, care „respectă și onorează responsabilitățile ce i-au fost delegate”.

Desemnarea candidaturii lui Valeriu Streleţ a provocat proteste. Organizatoarea acestora, Mişcarea Antimafie, l-a calificat pe vicepreşedintele PLDM drept „o unealtă a intereselor mafiote de la guvernare, iar candidatura acestuia la funcţia de prim-ministru trebuie respinsă sub presiunea străzii”. Membrii mişcării respective anunţă un protest astăzi, la ora 18:00, în faţa Parlamentului, cu genericul „Ori Maia Sandu, ori plecaţi!”.

„Îi chemăm pe toţi să se alăture mitingului de la ora 18:00, să vină alături de noi şi să protesteze faţă de acest caz cinic de înlăturare a Maiei Sandu. Acest caz este demonstraţia elocventă cum a înţeles această guvernare implementarea Acordului de Asociere. Cum au respins-o pe Maia Sandu, aşa resping şi Acordul de Asociere. Această guvernare a ştiut, ca şi Ianukovici, să mascheze că păstrează cursul european”, a declarat liderul Mişcării Antimafie, Sergiu Mocanu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Vicepreşedintele Mişcării, Daniela Bodrug, a adăugat că Maia Sandu este incomodă pentru cei care conduc ţara din cauza că a demonstrat că este într-adevăr împotriva acestui sistem, şi nu doar prin vorbe, dar chiar prin fapte.

“Sunt un om de partid”

„Condiţiile Maiei Sandu au fost pronunţate de Ghimpu după alegerile din noiembrie. Deosebirea este că Maia Sandu chiar şi-a dorit aceste lucruri, în timp ce Ghimpu s-a jucat şi joacă în continuare cu Plahotniuc şi Filat. Lupta se dă împotriva oricărei persoane care este împotriva acestui sistem. Maia Sandu a dat dovadă că e împotriva unui sistem corupt, nu doar prin vorbe, dar prin fapte. Un astfel de om e incomod pentru cei care au ajuns la putere prin minciună şi acte de corupţie cu singurul scop de a fura. Ei au scăpat de Maia Sandu încă atunci când au partajat ministerele, cel al Educaţiei revenind PL. Această decizie a făcut parte din scenariul unui joc al lor. Astăzi, la ora 18:00, în faţa Parlamentului trebuie să punem presiune publică asupra acestor conducători mafioţi care, în frunte cu Streleţ, vor face ce au făcut în toate mandatele. Vom reuşi doar prin presiuni publice”, a menţionat Daniela Bodrug.

Totodată, liderul Mişcării Antimafie a ţinut să amintească de dosarul interceptărilor în cazul Vicol, fostul şef de la FISC, în care figurează şi Valeriu Streleţ.

„Acest Streleţ, ca şi Filat, este puşcăriabil în cazul traficului de influenţă, Vicol. Au pus o unealtă şantajabilă care a slujit mereu mafia, pentru că ei de asta au nevoie: oameni şantajabili, fără strălucire intelectuală. Aţi observat cu câtă bucurie vorbea ieri Filat despre Maia Sandu şi cum îi mulţumea pentru toate, dorindu-i să rămână la fel de principială? Câtă bucurie că l-a scăpat de puşcărie! Au ajuns să meargă în brânci în faţa lui Plahotniuc”, a mai spus Mocanu.

Totodată, politicianul a menţionat că proteste împotriva candidaturii lui Streleţ vor fi organizate astăzi, mâine şi în ziua în care va fi votat în Parlament. „Streleţ nu va face nimic decât ceea ce i se va spune. Candidatura trebuie respinsă sub presiunea străzii”, a conchis Sergiu Mocanu.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău