Protest la CSM în susţinerea magistratei Domnica Manole

Domnica_Manole_zdg_md

Zeci de persoane protestează în faţa clădirii  Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) solicitând respingerea cererii procurorului interimar general, Eduard Harunjen, care a a solicitat acordul CSM pentru pornirea urmăririi penale împotriva judecătoarei Domnica Manole. Intrarea în clădirea CSM a fost blocată de un cordon de poliţişti. Protestatarii solicită o şedinţă publică în acest caz.

Magistrata riscă să fie cercetată penal, pentru că a obligat CEC-ul să iniţieze referendumul de modificare a Constituţiei, pentru care au semnat peste 400 de mii de oameni.

Eduard Harunjen a solicitat urmărirea penală a judecătoarei pe motiv că aceasta „a pronunţat cu bună ştiinţă o hotărâre contrară legii” atunci când a anulat hotărârea CEC. Solicitarea procurorului a fost criticată dur de societatea civilă.

11 organizaţii nonguvernamentale au semnat un apel către Procuratură şi CSM, în care afirmă că solicitarea lui Harunjen este una tendenţioasă şi periculoasă pentru întregul sistem judecătoresc.  „Subiectul sesizării este unul politizat, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la scopul sesizării. Pe de altă parte, judecătorul vizat în sesizare este o persoană notorie din sistemul judecătoresc. Judecătoarea Manole a vorbit public în repetate rânduri despre problemele din sistemul judiciar, în special cu privire la promovarea judecătorilor și a unor inițiative periculoase pentru independența judecătorilor. Ea este și membră a Colegiului Disciplinar, participând în ultimul an în mai multe cauze sensibile în cadrul cărora le-au fost aplicate sancțiuni disciplinare, inclusiv unor judecători de la CSJ. De asemenea, sesizarea vine în contextul concursului pentru ocuparea unei funcţii vacante la CSJ, la care participă şi judecătorul vizat.

Toate aspectele de mai sus pot vorbi despre un act de intimidare a judecătorilor care vorbesc deschis despre problemele din justiţie” se spune în apelul semnat de reprezentanţii societăţii civile.

Totodată, Domnica Manole a expediat o declaraţie ambasadelor acreditate la Chişinău în care trage un semnal de alarmă privind intimidarea sa pentru că şi-a permis pe parcursul activităţii să critice promovări ale magistraţilor şi că fiind membră a Colegiului Disciplinar a votat pentru pedepsirea unor judecători controversaţi precum Ion Druţă.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)