“Propunerile lui Leancă ar trebui să fie auzite”

Foto. Nadejda Roșcovanu

Şedinţa Parlamentului din 12 februarie 2015. Foto: Nadea Roșcovanu

Analistul politic Arcadie Barbăroşie consideră că cea mai bună soluţie ar fi crearea unei coaliţii majoritare, iar candidatura lui Iurie Leancă să fie propusă a doua oară la funcţia de premier. În opinia acestuia, Leancă se bucură de încrederea oficialilor europeni şi, astfel, relaţiile moldo-europene ar avea de câştigat avându-l în fruntea guvernului. Nu este exclus ca preşedintele Nicolae Timofti să-l propună a doua oară, susţine analistul. Comentatorul politic Anatol Ţăranu consideră că propunerile lui Leancă ar trebui să fie auzite, aceasta însemnând că liberalii să fie aduşi în alianţă, lucru pe care ar trebui să îl realizeze PLDM-ul. Întrucât, observă Ţăranu, democraţii sunt mai puţin interesaţi să o facă. Formula minoritară le-a asigurat mai multe ministere pe care ei sunt interesaţi să le supravegheze.

Guvernul Leancă II nu a acumulat joi, în Parlament, numărul necesar de voturi, pentru a fi învestit. Acesta a obţinut 42 de voturi, fiind votat doar de fracţiunile PLDM-PDM. Chiar dacă miercuri seară Voronin a declarat că s-a înţeles cu premierul desemnat la toate capitolele, a doua zi, în Parlament, comuniştii au refuzat să acorde vot de încredere executivului. Liderul comuniştilor s-a arătat nemulţumit de lista viitorului cabinet de miniştri. „Am văzut abia astăzi lista nominală. Pe mulţi din această echipă nu-i cunosc. Am observat multe neajunsuri în programul de guvernare. Am luat decizia în ultimă instanţă, să nu susţinem acest guvern”, a declarat Voronin.

Premierul desemnat Iurie Leancă a declarat că a anticipat un astfel de rezultat. „Din 2009 încoace, nu găsesc un moment mai jenant pentru situaţia politică din RM decât cel de astăzi. Motivul e simplu: este practic imposibil să le explici cetăţenilor RM de ce, după rezultatele obţinute în alegerile din 30 noiembrie 2013 de către cele trei partide proeuropene, nu am reuşit să formăm o majoritate funcţională bazată pe elemente transparente. Ceea ce s-a întâmplat astăzi este expresia unei impotenţe politice. Trebuie să aplecăm capul în faţa cetăţenilor pentru situaţia în care ne-am pomenit şi să relansăm de urgenţă negocieri privind crearea unei majorităţi proeuropene PLDM-PDM -PL. Eu nu cred în alianţă minoritară”, a relevat Leancă.

APME, nefuncţională

Liberal-democratul a precizat că există şi partea plină a paharului. Votul de ieri din legislativ a demonstrat că jocul netransparent cu comuniştii nu este funcţional. „S-a văzut că nu există o susţinere reală, necondiţionată din partea comuniştilor, că nu există şanse ca această alianţă minoritară să aibă rezultate eficiente. E timpul să revenim la masa de negocieri şi, în câteva zile, să renegociem un nou acord de creare a unei noi alianţe de guvernare”, a spus Leancă. În final, acesta a explicat că a dorit să ajungă din nou în fotoliul de premier ca să continue ceea ce a început, să contribuie la reformarea justiţiei, să facă ordine în sistemul bancar şi, nu în ultimul rând, în domeniul medicamentelor, un domeniu care ridică multe semne de întrebare.

Filat: „Acordul cu PDM este unul valabil”

La rândul său, liderul PLDM Vlad Filat a declarat că nu s-a aşteptat ca PCRM să voteze, ci PL. „Această coaliție nu poate fi formată din două partide. Însă acordul pe care l-am semnat cu PDM este unul valabil. Urmează să discutăm atât în interiorul partidului, cât și cu cei cu care am semnat acest acord ce pași vom întreprinde în continuare”, a declarat Vlad Filat. Întrebat dacă Iurie Leancă va fi înaintat repetat drept candidat la funcţia de premier, liderul PLDM a declarat: „Este prematur să spunem dacă Iurie Leancă va fi desemnat din nou candidat la funcția de premier. Astăzi, am avut un test de responsabilitate pe care unii nu l-au susținut. Aceste funcții vin și pleacă, însă procesele trebuie să continue de către politicieni prin fapte, și nu prin declarații”, a precizat Filat. El a negat zvonurile potrivit cărora Iurie Leancă ar dori să părăsească PLDM. „Îl cunosc suficient de bine pe Leancă și nu cred că poate să ia decizii emotive, care vor duce la înrăutățirea situației”, a punctat Filat.

Ghimpu este dispus să negocieze

Liderul PL Mihai Ghimpu a declarat că poziţia PL rămâne aceeaşi: va vota viitorul cabinet de miniştri doar dacă din acesta vor face parte şi liberalii. În ce priveşte rateul votării cabinetului Leancă 2, Ghimpu a declarat: „Demonstrează cât de mult l-au vrut pe Leancă. Dacă Filat îl voia în funcţia de premier, trebuia să pornească la drum nu cu o căruţă cu trei roţi, ci cu patru roţi, având majoritate parlamentară. Să nu-l pună pe Leancă să caute voturi, candidatul nu are nicio putere”, a spus Ghimpu. După ce prima încercare de a învesti un nou guvern a eșuat, şeful statului urmează să desemneze repetat un candidat la funcţia de premier. Dacă guvernul nu va fi votat nici din a doua încercare, Parlamentul va fi dizolvat și vor fi organizate alegeri anticipate.

Leancă să fie propus a doua oară

Analistul politic Arcadie Barbăroşie susţine că cea mai bună soluţie ar fi crearea unei coaliţii majoritare, iar candidatura lui Iurie Leancă să fie propusă a doua oară la funcţia de premier. „Iurie Leancă se bucură de încrederea europenilor şi relaţiile moldo-europene ar avea de câştigat avându-l în fruntea guvernului. Nu este exclus ca preşedintele Nicolae Timofti să-l propună a doua oară. Mihai Ghimpu este disponibil să negocieze formarea unei coaliţii majoritare. Doar astfel lucrurile ar putea reveni în albia normalităţii”, consideră observatorul.

La rândul său, Anatol Ţăranu reiterează că europenii au nevoie de un guvern funcţional la Chişinău, care ar putea să promoveze agenda europeană. Propunerile dlui Leancă ar trebui să fie auzite. „Trebuie să fie aduşi în alianţă liberalii. Acest lucru ar trebui să-l realizeze PLDM. Democraţii sunt mai puţin interesaţi să o facă. Formula minoritară le-a asigurat mai multe ministere pe care ei sunt interesaţi să le supravegheze. Preşedintele Nicole Timofti îl va desemna a doua oară pe candidatul înaintat de PLDM. Dacă se va forma o alianţă cu PL, Leancă are toate şansele să fie desemnat, dacă nu – va fi desemnată o altă candidatură”, a firmă Ţăranu.

Potrivit observatorului Oazu Nantoi, în cazul în care se va merge în continuare pe formula unei guvernări minoritare, RM se mişcă spre un colaps al sistemului politic.