Propaganda rusă: Fidget spinner-ele îi fac pe copii să se revolte împotriva Kremlinului

Noua jucărie care a fascinat adolescenții din întreaga lume are un dușman serios în Rusia: autoritățile. Potrivit propagandei de la Moscova, fidget spinner-ele i-ar face pe copii să se răzvrătească împotriva Kremlinului și să protesteze față de putere. Televiziunile rusești spun că jucăriile îi transformă pe adolescenți în „zombi”, îi îndeamnă la acte de vandalism și la manifestații împotriva președintelui Vladimir Putin, scrie digi24.ro.

Dispozitivele „fac o persoană mai ușor de manipulat”, a spus prezentatorul Alexei Kazakov, de la televiziunea Rossia24, într-un material despre pericolele micilor jucării. Un fidget spinner este construit din patru rulmenți conectați printr-o bucată de plastic, unul dintre rulmenți fiind în centru și asigură astfel echilibrul celorlalți. Au devenit un fenomen la nivel global, inclusiv în Rusia. „Probabil că nu e o coincidență că vânzarea lor se face la evenimentele opoziției”, a adăugat prezentatorul emisiunii „Virus”, citând niște „experți” care spun că jucăria poate fi folosită ca „un obiect de zombificare”, care blochează gândirea critică și îi pune pe copii într-o stare de hipnoză.

În material mai era citat un psiholog care afirmă că jucăria poate mări dexteritatea mâinilor, dar în afara de asta îi face pe tineri „plictisiți” și „îi duce într-o altă lume”. Potrivit revistei Newsweek, nu e prima dată când această televiziune de stat spune despre fidget spinner-e că sunt foarte periculoase pentru puterea de la Kremlin. „Ele au fost văzute frecvent în mâinile membrilor din opoziție”, afirma Alexei Kazakov, în timp ce co-prezentatorul acestuia se întreba de ce pe jucării sunt scrise doar cuvinte în limba engleză, nu și în rusă.

De ce aceste jucării au devenit atât de populare în Rusia acum rămâne un mister. Cine le promovează atât de puternic?”, a adăugat Nikolai Sokolov. Potrivit acestuia, fidget spinner-ele au fost împărțite la manifestația organizată de liderul opoziției Alexei Navalnîi pe 12 iunie.