Propagandă pe banii lui Gurbangulî

Şeful statului Igor Dodon intenţionează să amenajeze 300 de terenuri sportive în decurs de trei ani, cea mai mare din acestea pe banii Turkmenistanului

Banii nu au miros și nici culoare politică, inclusiv pentru mai mulți primari care au acceptat oferta socialiștilor de a amenaja până la finele lui 2017 zece terenuri de sport. Purtătorul de cuvânt al președintelui, Ion Ceban, s-a lăudat într-o conferință de presă că astfel de terenuri ar urma să apară ca ciupercile după ploaie, fără a indica valoarea proiectului și sursa banilor. Majoritatea primăriilor au acceptat oferta, chiar dacă nu cred că aceste obiective vor fi amenajate până la 31 decembrie curent.

Președintele Dodon a scris pe pagina sa de Facebook la începutul lui octombrie că va amenaja 300 de „complexe sportive” în decurs de trei ani, în perioada mandatului său prezidenţial. Banii pentru acest proiect au fost identificați deja din surse externe, și nu din bugetul de stat. La câteva ore de la declarațiile acestuia, purtătorul de cuvânt al președintelui, Ion Ceban, a declarat într-o conferință de presă că Președinția va amenaja în următorii trei ani 300 de terenuri sportive, din care primele zece vor fi gata până la finele anului 2017.

Ceban nu a vrut să comunice suma ce va fi cheltuită și cine sunt donatorii, menționând doar că Turkmenistanul, al cărui preşedinte, Gurbangulî Berdîmuhamedov, a vizitat recent Chişinăul, s-ar fi oferit să finanţeze 100 de terenuri. Socialistul a mai spus că, până la sfârșitul anului, 100 de grădinițe ar urma să fie reparate, însă resursele financiare rămân și de această dată o enigmă.

Doar un primar a refuzat

Se pare că „războiul” dintre cele două formaţiuni, PD și PSRM, este de ochii lumii, iar când vine vorba de bani îngroapă securea războiului. La câteva zile de la publicarea listei celor zece localități care ar beneficia de terenuri de sport din partea socialiștilor, primarul satului Peresecina, Orhei, a refuzat oferta președintelui. Nicolae Buzu, membru al PD, a menționat că nu acceptă niciun proiect de-al socialiștilor.

Ceilalți primari, membri PD din Trușeni, mun. Chişinău, Sipoteni, Călăraşi, şi Corjeuți, Briceni, au acceptat, motivând că, pentru ei, nu contează cine finanțează. „Noi nu ne uităm la partide, să fim oameni, pentru binele cetățenilor”, a declarat viceprimarul comunei Trușeni, Victor Masleaev. Primarul satului Sipoteni, Vasile Rață, ne-a spus că ar fi păcat să dea cu piciorul în asemenea proiecte. „Pentru noi, nu contează cine aduce banii, am acceptat deoarece avem nevoie de un asemenea teren de sport”, precizează primarul.

Și primarul satului Corjeuți, Briceni, Victor Andronic, a acceptat proiectul socialiștilor. Pentru primarul de Pelinia, Titus Sărăteanu, orice investiție este bine-venită, iar primara comunei Costești, raionul Drochia, Natalia Petrea, nu se arată deranjată de asemenea proiecte.

Surse financiare sunt obscure

Niciunul dintre primari nu știe cât va costa amenajarea terenurilor, însă, după calculele unora, suma ar fi una frumușică. „Nu știm cât costă, nici ei încă nu știu”, a menționat primarul de Sipoteni, Vasile Rață. „I-am întrebat de unde sunt banii, iar ei mi-au spus doar că sunt”, ne-a dezvăluit primarul de Corjeuți, Victor Andronic.

Cert este faptul că aceste terenuri de sport nu vor fi construite până la finele anului curent, susțin primarii, deoarece au acceptat abia săptămâna asta propunerea. Proiectul se va desfășura sub egida lui Igor Dodon, în cadrul Campaniei Naționale „Iubesc Moldova”, care nu și-a făcut publice rapoartele financiare în ultimii ani. Provoacă dubii modul de finanţare a Partidului Socialiştilor condus de Igor Dodon.

Jurnaliştii de investigaţie au dezvăluit în 2016 mai multe scheme prin care ajungeau la partid bani din zone off-shore sau de la persoane dubioase. Rise Moldova a publicat o investigaţie potrivit căreia Partidul Socialiştilor ar fi beneficiat de sponsorizări de milioane de lei proveniţi dintr-o afacere secretă cu o companie off-shore din Bahamas conectată la Federaţia Rusă.

Compania ar fi făcut un transfer de peste 30 de milioane de lei, iar banii au intrat în Moldova cu câteva luni înainte de prezidenţiale. Pe parcursul celor cinci ani de când se află Dodon în fruntea PSRM, formaţiunea respectivă a beneficiat constant de donaţii generoase din partea angajaţilor Exclusiv Media. Aceştia au donat, de exemplu, aproximativ câte 85.000 de lei în cadrul campaniei electorale din 2014.