Promisiuni de Ispas

Foştii deportaţi au depus flori la piatra comemorativă din mijlocul unui şantier

De mai bine de şapte luni Piaţa din faţa Gării Chişinău prezintă un şantier. Aici va fi instalat un monument în memoria victimelor represiunilor staliniste. „Trenul morţii”, monumentul de bronz, se află încă la Minsk, unde a fost deja turnat. Potrivit autorităţilor, monumentul va ajunge la Chişinău la sfârşitul lunii iunie. Termenul anunţat pentru inaugurarea oficială a monumentului este 6 iulie 2013. Proiectul costă peste 20 de milioane de lei.

Timp de 20 de ani, foştii deportaţi şi rudele acestora depun flori la piatra comemorativă care anunţă instalarea monumentului. Primarul Dorin Chirtoacă a promis ieri că monumentul va fi inaugurat pe 6 iulie, atunci când se vor împlini 64 de ani de la al doilea val de deportări. Este oare termenul de 6 iulie unul real?

Pe 12 iunie în scuarul gării nu e mare agitaţie. Sunt doar câţiva muncitori care mânuiesc de zor uneltele. O doamnă care lucrează prin preajmă spune că, de dimineaţă, s-a lucrat mai cu spor pentru că erau mai mulţi muncitori. Muncitorii, spre deosebire de oficiali, au altă părere despre termene. „Este doar un termen. Nu ştiu dacă reuşim, dar prin august precis totul o să fie gata. Sunt multe probleme legate de materiale. Mai trebuie să reparăm o parte din subterană”, îşi dă cu părerea un muncitor.

În preajmă, un alt muncitor instalează un gard. Lucrează de unul singur, motivează că mulţi muncitori au plecat la ţară pentru că a doua zi e Ispasul, Înălţarea Domnului.

Oficialii în şanţul de pietriş

„Am ajuns la 20 de ani de independenţă să stăm aici în mormane de pietre”.

Vadim Brânzaniuc, responsabil de relaţiile cu presa din cadrul Primăriei Chişinău, ne-a explicat că deşi banii pentru proiect „au fost identificaţi” nu s-a reuşit transferarea întregii sume companiei care a câştigat tenderul pentru executarea lucrărilor. Poate din această pricină scuarul gării arată a şantier în adevăratul sens al cuvântului. Chiar în faţa pietrei comemorative e un şanţ din pietre. Am putea deduce că firma care se ocupă de lucrări a lăsat intenţionat acel şanţ pentru a se răzbuna pe oficialităţile care vin pe 13 iunie să depună flori pentru netransferarea întregii sume.

Noroc că pe 13 iunie nu au venit multe oficialităţi. La ora 10, lângă piatra comemorativă, se află un singur oficial – Dorin Chirtoacă. Acesta, după ce depune flori şi se reculege un minut, îşi găseşte un loc lângă stelă şi aşteaptă alţi oficiali. Deputaţii PLDM în frunte cu fostul prim-ministru Vlad Filat apar şi ei în piaţa gării şi, stânjeniţi oarecum de şanţ şi de petul de bere peste care trebuie să păşească, se apropie şi depun florile la poalele pietrei comemorative.

Întrebare adresată lui Filat

Şi în acest loc din care, acum 72 de ani, mii de familii basarabene au fost mânate pentru a fi îmbarcate în vagoane de vite nu se trece fără atitudini şi scandaluri politice. Un bărbat din cei prezenţi îl întreabă, provocator şi cu voce ridicată, pe Vlad Filat ce înseamnă pentru el ziua de 28 iunie – zi de ocupaţie sau zi de eliberare, reproşându-i totodată că a semnat în 2012 un document prin care RM se obligă să celebreze 70 de ani de la victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste. „Vă urez o zi bună”, este răspunsul concis al fostului premier care pleacă imediat. Grupul reformatorilor PL este întâmpinat cu huiduieli şi calificativul „trădători”. Aceştia depun florile şi pleacă.

Este nevoie de o altă atitudine

Un sobor de preoţi de la Biserica Sfânta Teodora de la Sihla oficiază o slujbă de pomenire a victimelor represiunilor comuniste, după care părintele Ioan Ciuntu ţine o predică. „Mă bucur pentru voi, acei puţini oameni care aţi venit aici, că conştientizaţi trecutul pentru că doar aşa putem avea nădejdea că aceste lucruri nu se vor mai întâmpla. Aici trebuia să fie o altă atitudine, altă situaţie, pentru că s-au găsit bani pentru multe lucruri. Am ajuns, la 21 de ani de independenţă, să stăm aici în mormane de pietre. De fapt, aici trebuia să fie desăvârşite lucrurile în anii ’90, pentru ca toate celelalte să meargă bine. Fie ca în ziua Înălţării Mântuitorului Hristos să se înalţe toată suflarea, cugetul spre bunul Dumnezeu!”.

Discuţii despre decizia CC

O temă care se discută mult şi aprins printre cei prezenţi este decizia Curţii Constituţionale cu privire abrogarea legii care interzicea folosirea simbolurilor comuniste în scopuri politice şi propagandistice. Despre această lege vorbeşte şi Boris Vasiliev, autorul cărţii „Stalin mi-a furat copilăria”. Pentru Boris Vasiliev, 13 iunie 1941 a fost o zi neagră. Fiind copil de numai opt ani a ajuns în faţa gării de la Chişinău împreună cu familia sa. „Am stat pe acest teren împreună cu mama, tata şi patru surori. Erau numai răcnete. Noaptea KGB-iştii ne înconjurau cu câini lupi. Eu îi spuneam: „Mamă, hai să ne ducem acasă la Molovata, că eu mă tem”. Mama îmi răspundea: „Ne-au arestat antihriştii şi ne duc la moarte. Unica nădejde e în Dumnezeu, rabdă. Iar astăzi, cu părere de rău, Curtea Constituţională dă dreptate secerii şi ciocanului”, spune bătrânul de 80 de ani care este convins că pe data de 6 iulie monumentul „Trenul morţii” va fi inaugurat. Boris Vasiliev lucrează la următoarea carte despre crimele regimului comunist.

30 de mii de deportaţi din Basarabia şi Bucovina de Nord

Multe dintre crimele regimului stalinist au fost elucidate în urma decretului din ianuarie 2010 al preşedintelui interimar Mihai Ghimpu. Ion Varta, istoric, membru al fostei Comisii pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, vorbeşte despre modul în care au fost transportaţi basarabenii în Siberia, Kazahstanul de nord, RSS Uzbecă. Istoricul ne oferă cifra celor deportaţi.

Astfel, de pe spaţiul românesc de la est de Prut, în zilele de 13-14 iunie 1941, au fost deportate peste 30 de mii de persoane. Totodată istoricul vorbeşte şi despre limitele cronologice în care a avut loc drama de la gara de cale ferată din Chişinău. Operaţiunea de deportare a fost pusă în aplicare pe 13 iunie, la ora 2 noaptea, iar ultima garnitură de tren a părăsit RSS Moldovenească pe 16 iunie. „Ne dăm seama că oamenii au aşteptat trei zile şi trei nopţi în aceste vagoane la temperaturi caniculare. Celor din vagoane nu li se permitea să primească nici apă de la rude, poate cu doar câteva excepţii”.

Acest val de deportări e odios mai ales pentru faptul că bărbaţii au fost luaţi de la familiile lor şi transportaţi în garnituri aparte spre două lagăre de concentrare din Ucraina. Astfel, 4500 de bărbaţi basarabeni au ajuns la 21 iunie în lagărele de exterminare. „A fost un decret a lui Beria care ordona ca toţi deţinuţii din lagăre şi închisori din zona operaţiunilor germane să fie exterminaţi. Logica era ca aceşti deţinuţi şi puşcăriaşi să nu treacă ulterior de partea nemţilor. Se pare că nu au fost exterminaţi cu toţii, pentru că mai multe nume din lista celor 4500 de bărbaţi reapar în toamna lui 1941 în alte liste ale deportaţilor de după munţii Urali”, conchide istoricul.

Nimeni nu a vrut să rămână în Tiumen

Printre cei care se află în piaţa gării se află şi vorbitori de limbă rusă. Lidia Crecico spune că toată familia sa, inclusiv unchi şi mătuşi, au fost deportaţi în 1949 în Siberia, regiunea Tiumen. Avea nouă ani când a fost deportată. Abia după zece ani a reuşit să revină acasă, în Republica Moldova. Nici un membru al familiei nu a vrut să rămână la Tiumen, s-au întors cu toţii acasă. În fiecare an vine la piatra comemorativă pentru a-şi aduce aminte de acei zece ani pe care i-a trăit în străinătate. „A fost foarte greu să trăieşti acolo. Nu aveam ce mânca, nu aveam cu ce ne îmbrăca. Doar tata lucra, iar mama stătea acasă”. Lidia Crecico este o persoană convinsă că regimul comunist a fost unul criminal.

Trebuie să învăţăm să spunem adevărul

O altă femeie care vorbeşte ruseşte este Maria Ciobanu. A venit în piaţa gării pentru că aşa a rugat-o soţul, un fost deportat. Familia Mariei a fost trimisă din RSFS Rusă în RSS Moldovenească prin programul tinerilor specialişti. Toată familia soţului ei a fost deportată în Kazahstan în 1941. În 1954, în familia basarabenilor, s-a născut şi viitorul ei soţ, Victor Ciobanu. Datorită morţii lui Stalin, familia Ciobanu a reuşit să se întoarcă în Republica Moldova în 1956, după 15 ani.

„Ascultând istorisirile oamenilor, mi-am dat seama că e foarte greu să suporţi aceste greutăţi. Comuniştii se uitau la oameni ca la nişte gunoaie. În Kazahstan nu aveau nici un drept, nu puteau să iasă din sat. Trăiau îngrijoraţi mereu de soarta celor apropiaţi”. Maria a venit la piatra comemorativă pentru a cinsti oamenii care au suferit în urma deportărilor. „Ştiu că Aleksandr Soljeniţîn, când a luat premiul Nobel, a menţionat în discursul său că omul trebuie să trăiască în adevăr. Trebuie să învăţăm să spunem adevărul. Doar atunci vom rezista”. Maria Ciobanu îi povesteşte fiicei sale despre atrocităţile prin care a trecut familia soţului, pentru că doar perpetuând memoria despre aceste evenimente, crede femeia, nu se va permite repetarea acestora.

Vadim Vasiliu

 

 

 

 

 

The following two tabs change content below.