Proiectul locuinţelor, îngropat de Răducan

FACILITĂŢI // Banii destinaţi procurării locuinţelor pentru tinerii specialişti care activează în localităţile rurale au fost blocaţi pe contul Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale

Circa 10 milioane de lei planificaţi în 2010 pentru procurarea locuinţelor pentru tinerii specialişti care acceptă să lucreze în mediul rural au rămas blocaţi pe conturile Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale (MCDR). În luna septembrie, fiind modificată legea bugetului, Ministerul Finanţelor a retras aceste mijloace financiare, redirecţionându-le spre alte necesităţi. Ministrul Construcţiilor Marcel Răducan a explicat că suma în cauză n-a fost valorificată, deoarece în echipa ministerului „nu sunt oameni liberi care s-ar ocupa de această problemă”.

Conform ultimelor date ale Ministerului Educaţiei, în şcolile şi liceele din Republica Moldova lipsesc peste 150 de profesori. Cea mai acută lipsă de cadre se atestă la Soroca, Nisporeni, Ştefan-Vodă, Hânceşti, Căuşeni, Floreşti şi Cimişlia.

Reprezentanţii primăriei Văscăuţi, Floreşti, ne-au informat că acum un an o absolventă a unei facultăţi de limbi străine repartizată la gimnaziul din localitate a perfectat întreg setul de documente pentru a beneficia de o locuinţă, dar nu a mai primit niciun răspuns. „A plecat anul trecut. Nici acum nu avem profesor de limbi străine, sperăm că începând cu acest an şcolar problema se va rezolva. Din păcate, procedura în cauză este foarte anevoioasă. Totodată unii tineri repartizaţi aici la lucru ne spun din start că nu vor rămâne să lucreze cinci ani după cum prevede Regulamentul de procurare a locuinţelor. Din această cauză, nici măcar nu-i îndemnăm să aplice setul de documente”, ne-a spus secretara primăriei.

Pe lângă lipsa de profesori, satele se confruntă şi cu o acută lipsă de cadre medicale. Astfel, conform datelor Ministerului Sănătăţii, în 25 de sate din Republica Moldova nu există un medic. În alte 225 de localităţi, medicul vine o dată sau de două ori pe săptămână. O bună parte din asistenţii medicali activează în două-trei localităţi. Deşi autorităţile trâmbiţează că încearcă să atragă tinerii specialişti în mediul rural cu diverse facilităţi, şedinţa Curţii de Conturi la care a fost dat publicităţii raportul efectuat în urma unui control la Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale ne dezvăluie o altă situaţie.

O garanţie a statului, compromisă

Ministrul Construcţiilor Marcel Răducan a ţinut să explice că pe parcursul anului ar fi încercat să soluţioneze problema prin crearea unei secţii speciale care s-ar ocupa de colectarea documentelor, deplasarea în teritoriu, luarea la balanţa ministerului a locuinţelor procurate. „E un volum mare de lucru. Din păcate, cele 10 milioane de lei au fost alocate ministerului în lipsa cadrelor care s-ar ocupa de această problemă. Evident că nu-i chiar frumoasă situaţia la care am ajuns”, a recunoscut acesta.

Preşedintele Curţii de Conturi, Serafim Urechean, a specificat că statul şi-a asumat prin intermediul ministerului o garanţie care trebuia să fie onorată, dar care, din păcate, a fost compromisă. Ministrul Construcţiilor l-a contrazis: „Într-adevăr, este o problemă care, până astăzi, nu a fost soluţionată. Dar nu sunt de acord când se spune că statul trebuia prin intermediul ministerului nostru să o soluţioneze, deoarece în regulamentul ministerului această sarcină nu este specificată”, a spus Răducan.

Responsabilităţi delegate primăriilor

Curtea de Conturi a recomandat Guvernului să delegheze aceste funcţii reprezentanţilor Administraţiei Publice Locale.

La rândul său, Răducan a spus că va încerca să soluţioneze problema împreună cu Guvernul şi ministerele implicate, inclusiv Ministerul Finanţelor, ca aceşti bani să nu mai fie alocaţi pe conturile MCDR.

Amintim că o decizie privind asigurarea cu locuinţe gratuite a tinerilor specialişti angajaţi în câmpul muncii în localităţile rurale a fost aprobată încă în 2008.

Hotărârea prevedea mecanismul de procurare de către stat a locuinţelor în baza contractului de vânzare-cumpărare şi transmiterea de către stat a locuinţei procurate gratuit în folosinţa tinerilor specialişti pe un termen de cinci ani în baza contractului de comodat. Responsabil de implementarea acestei decizii a fost iniţial Ministerul Administraţiei Publice Locale. În 2009, acest minister a fost lichidat, iar atribuţiile sale au fost preluate de Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale.

Svetlana COROBCEANU

The following two tabs change content below.