Proful de cândva îmi limitează dreptul la informare

Am ajuns la Ghidighici, mun. Chișinău, la solicitarea unui locuitor al satului, care ne-a informat despre lucrările ilegale ale unui agent economic pe un teren public arendat, despre care am scris în acest număr. Am mers la autoritatea publică locală ca să aflu opinia funcționarilor. După ce m-am prezentat și am anunțat motivul venirii mele la Primăria Ghidighici, spunând că deschid dictafonul pentru a înregistra conversaţia noastră, am fost luată la rost de către un angajat al primăriei: „Jurnaliștii scriu și vorbesc aberații”. În biroul respectiv erau și câțiva consilieri, primarul localității, Serafim Isac, conferențiar universitar la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, cel care mi-a predat cu vreo 15 ani în urmă cursul de Jurnalism radio. Mare mi-a fost mirarea că, în loc să-i tempereze discursul virulent la adresa jurnaliștilor, Serafim Isac „l-a acompaniat” pe subalternul său apostrofându-mă că, în primul rând, trebuia să-mi cer voie de la ei „să deschid aparatul de înregistrare, pentru că etica jurnalistului nu permite așa ceva. Eu învăț jurnaliștii ca, înainte de a veni aici, să ceară consimțământul nostru – se permite, nu se permite. Ați auzit cuvântul „da!”, că aveți dreptul să înregistrați?”, mi se adresă profesorul de cândva. Știam că n-am încălcat etica profesională, dar, pentru a mă edifica o dată în plus, am recitit Codul deontologic al jurnalistului din RM (2011): „Jurnalistul respectă intimitatea persoanelor şi cere permisiunea de a le fotografia /filma, cu excepţia cazului în care acestea se află într-un loc public”. Parcă mă aflam la primărie – loc public, nu-i aşa, domnule Isac? Sau poate, pentru Dumneavoastră, primăria a devenit un loc privat?

The following two tabs change content below.